Produs de Băișoara: pot țesătorii manuali revitaliza economia rurală?

de | | 3 Minute

Produs de Băișoara: pot țesătorii manuali revitaliza economia rurală?

Privind situația din exterior, cu ochi neștiutori într-ale analizelor financiare și economice, poți observa câteva (două?) tendințe în lumea rurală.

Satele mor: media vârstei localnicilor e undeva la 60+ , populația e în descreștere, tinerii migrează spre marile orașe care promit locuri de muncă, oportunități de dezvoltare și un trai mai bun.

Satele renasc: apar persoane fizice, asociații, firme și proiecte care revitalizează mediul rural și reușesc să pună în valoare obiceiuri, meșteșuguri sau locuri deosebite cu potențial turistic. În plus, din ce în ce mai mulți orășeni tânjesc după o casă, fie cât de mică, la țară, în natură, departe de vacarmul urban. Astfel, se migrează și de la oraș la sat.

Pe lângă aerul curat, cu ce te-ar putea atrage un sat din creierul munților? Băișoara să zicem, căci e aici aproape de Cluj, la doar 30-40 km distanță.

produs de băișoara cluj (1)

În Băișoara a luat ființă, încă din anul 2013, Asociația Produs de Băișoara. În urma absolvirii unor cursuri de țesător manual, precum și de antreprenor, șase femei de aici au pus bazele unui frumos proiect care are potențialul de a revitaliza economia rurală din Băișoara.

Produs de Băișoara reprezintă exact ceea ce spune: produsele autentice născute și create în lumea satului.

produs de băișoara cluj (1)

În micul atelier al asociației, femeile țes manual preșuri, trăistuțe, fețe de masă și alte produse tradiționale specifice zonei. Pe lângă acestea, membrele asociației confecționează și costume populare pentru păpuși, specifice diferitelor zone etnografice din România, precum și croșetează manual produse unicat tradiționale, dar și obiecte decorative.

produs de băișoara cluj (1)

produs de băișoara cluj (1)

produs de băișoara cluj (1)

Realizate cu măiestrie și drag, produsele de Băișoara au impresionat publicul avid de autentic la numeroase expoziții, atât în țară, cât și în străinătate.

Un aspect important al întregului proiect este că produsele de Băișoara nu sunt menite să rămână doar în Băișoara. Pentru acest lucru, oamenii de la sate trebuie îndrumați și învățați cum să își prezinte munca unei întregi lumi.

Astfel, produsele pot fi regăsite pe site-ul www.targuldelasat.ro , unde pot fi admirate și de la distanță, dar pot fi și achiziționate de către doritori. De altfel, site-ul reunește obiecte realizate de diverși meșteșugari din numeroase zone etnografice din România.

produs de băișoara cluj (1)

Doamna Mioara Orzei-Luca, angajat al Fundației World Vision Romania (Biroul Regional Cluj) și președintele Asociației Produs de Băișoara, este cea care coordonează activitățile meșteșugărești de aici, din Băișoara, și care încearcă să-i învețe pe țesătorii manuali cum să își înceapă propriile afaceri, cum să își valorifice munca și să își facă talentele cunoscute.

Atelierele de creație pentru adulți sau cercurile de creație adresate copiilor sunt activitățile care încearcă să îi reunească pe cei pasionați (încă) de artele și meșteșugurile vechi, autentice, de la sat.

Așadar, dacă ajungeți prin Băișoara și sunteți pasionați de obiectele tradiționale, de materiale țesute sau croșetate, de costume populare și accesorii unicat, întrebați de doamna Mioara. Prin intermediul dânsei, puteți descoperi o lume veche, ce tocmai renaște.

Iulia Marc – Redactor Cluj.com – articol realizat în cadrul proiectului „Clujul Văzut Altfel: 422 sate, 75 comune, 5 municipii, 1 oraș”.
Fotograf: Rober Paul Igna

produs de băișoara cluj (1) produs de băișoara cluj (1) produs de băișoara cluj (1)