Primăria Cluj: Proiectul de bugetare participativă continuă în 2018

de | | 3 Minute

Primăria Cluj: Proiectul de bugetare participativă continuă în 2018

Ediția 2018 a proiectului de bugetare participativă începe luni, 16 iulie.

Toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca și au împlinit vârsta de 18 ani, au ocazia să își asume rolul de participant activ în definirea și abordarea problemelor orașului, implicându-se în procesul de bugetare participativă prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro.

Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria Cluj-Napoca, prin care ideile şi inițiativele comunității clujene se manifestă și se transformă în realitate. Este un proces deschis, incluziv și transparent prin care membrii comunității se implică direct în formularea deciziilor privind prioritățile de cheltuire a banilor din bugetul local.

? instagram.com/andrei.stanea

Obiective:

1. Creșterea nivelului de dialog și de colaborare dintre cetățeni și administrația publică.
2. Ajustarea politicilor publice la nevoile si așteptările cetățenilor, pentru a îmbunătăți calitatea vieții în municipiul Cluj-Napoca.
3. Creșterea gradului de asumare și co-creare a procesului de dezvoltare urbană de către cetățeni.
4. Consolidarea democrației prin participarea cetățenilor la un exercițiu de luare a unor decizii ce privesc întreaga comunitate.
5. Creșterea transparenței activității administrației publice locale.

Propunerile de proiect trebuie să se încadreze într-unul dintre următoarele domenii:

1) Alei, trotuare și zone pietonale;
2) Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației;
3) Spații verzi și locuri de joacă;
4) Amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc.);
5) Infrastructura educațională si culturală;
6) Orașul digital.

Procesul de bugetare participativă online pentru anul 2018 se va desfășura după următorul calendar:

16 iulie – 19 august – depunerea proiectelor
20 august – 30 septembrie – analiza proiectelor
1 – 21 octombrie – prima etapă de vot
22 – 28 octombrie – validare vot I
29 octombrie – 18 noiembrie – a doua etapă de vot
19 – 25 noiembrie – validare vot II
26 noiembrie – afişare rezultate finale

Bugetarea participativă organizată în Municipiul Cluj-Napoca în cursul anului 2018 cuprinde următoarele etape:

1. Crearea contului : pentru a putea trimite propuneri de proiecte sau pentru a putea vota este necesară crearea unui cont pe platforma www.bugetareparticipativa.ro.

2. Depunerea propunerilor de proiecte: fiecare cetățean poate formula una sau mai multe propuneri de proiecte (câte un proiect pentru fiecare domeniu) prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro. Valoarea maximă a bugetului estimat pentru fiecare proiect este de 150.000 Euro (inclusiv TVA). Perioada de depunere a proiectelor începe luni, 16 iulie 2018.

Pot fi înscrise propuneri de proiecte doar online, pe platforma www.bugetareparticipativa.ro.

Persoanele care nu au acces la internet vor putea înscrie propuneri de proiecte, în perioada 16 iulie-19 august, cu sprijinul Primăriei. La Centrul de Cultură Urbană Casino va fi amenajat un birou unde, în fiecare zi lucrătoare din perioada de depunere, între orele 13.00-17.00, cetățenii vor fi ajutați să depună proiecte pe platformă și vor primi informațiile necesare.

3. Analiza tehnică și legală a proiectelor de către municipalitate: propunerile de proiecte vor face obiectul unei analize tehnice și legale ce va fi realizată de către departamentele din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. În urma acestei verificări, se va stabili lista proiectelor care sunt eligibile. Fiecare persoană al cărei proiect a fost declarat neeligibil poate să primească, la cerere, un răspuns scris cuprinzând motivele pentru care propunerea a fost declarată neeligibilă. Toate proiectele declarate eligibile urmează a fi supuse votului cetățenilor.

Propunerile de proiecte depuse trebuie să îndeplinească criteriile stabilite prin Regulamentul procesului de bugetare participativă, disponibil integral pe platformă. Analiza tehnică și juridică a propunerilor este realizată de Primăria Cluj-Napoca, ale cărei servicii verifică conformitatea acestora cu standardele Regulamentului și cu alte reglementări legale în vigoare.

Propunerile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot suferi ajustări tehnice din partea Primăriei Cluj-Napoca, dacă este necesar. Similitudinea conținutului propunerilor sau proximitatea spațială a acestora poate duce la integrarea diferitelor propuneri într-un singur proiect.

4. Votul cetățenilor: Votul asupra proiectelor are loc online, pe platforma bugetării participative www.bugetareparticipativa.ro , în două etape distincte:

a. În prima etapă de vot, fiecare cetățean înscris pe platforma bugetării participative poate alege 6 proiecte (câte unul pentru fiecare dintre cele șase domenii stabilite). În această etapă, se vor selecta maxim 30 proiecte, primele trei proiecte clasate în funcție de numărul de voturi din fiecare domeniu vor intra automat în a doua etapă de vot, iar celelalte în funcție de numărul de voturi, indiferent de categoria din care fac parte.

b. În a doua etapă de vot, fiecare cetățean poate alege un singur proiect din cele maxim 30 stabilite în prima etapă.

La finalul celei de a doua etape de vot, vor fi selectate 15 proiecte. Primul proiect din fiecare domeniu clasat în funcție de numărul de voturi va fi selectat automat, iar restul proiectelor vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte. Vor fi implementate, începând cu anul 2019, proiectele care obțin cel mai mare număr de voturi.

Informații suplimentare:

website: www.bugetareparticipativa.ro
email: [email protected];
telefon: 0371 376 646 (de luni până vineri între orele 13.00-17.00)
Facebook: Bugetare participativă