Ziua 2 de Electric Castle 2026 concurează intens în lista “Cele Mai Frumoase Amintiri Dintr-o Viață” – un show twenty one pilots impecabil și Teddy Swims în formă maximă au convins până și pe cei mai sceptici spectatori că există o vibrație unică în întreaga experiență pe care, de 13 ani, festivalul o creează pentru mii și mii de oameni.

Show memorabil făcut de trupa 21 Pilots
„Vă rugăm să ne mai invitați!” – este exact ce îți dorești să auzi la finalul unui concert în care conexiunea dintre public și artiști a fost atât de personală și puternică. Josh & Tyler au probat, încă odată, că twenty one pilots sunt din altă stratosferă. Pe scenă, în tribună, în mijlocul publicului sau în vârful unui turn de 10 m înălțime, trupa n-a dat nicio secundă șansa de a respira între 2 hit-uri. De la „Ride” la „HeavyDirtySoul”, la secvențe neașteptate de cover-uri din Cher sau White Stripes, concertul de la Electric Castle este de pus pe „repeat”, secundă de secundă.

O ie, o sticlă de pălincă de Bonțida sau un tatuaj nou? Teddy Swims a ales ultima variantă pentru a-și aminti de concertul de la Electric Castle. Înainte de a urca pe scenă, artistul american a vizitat un salon de tatuaj și s-a declarat absolut încântat de noua achiziție din colecția sa, deja impresionantă. Toată energia pozitivă a transmis-o, mai apoi, către publicul care a cântat alături de la el întreg concertul, închis, cum altfel, de „I Lose Control”, piesa cu un palmares de 5 miliarde de difuzări în streaming.

73.000 de „festivalieri”, în a doua zi de Electric Castle
Dincolo de programul scenei principale, toate zonele din festival au impresionat atât ca artiști, cât și ca public numeros, într-o zi în care 73.000 de participanți au fost prezenți în Electric Castle.

Pentru sâmbătă, Electric Castle are programate pe scena principală show-urile Chase and Status, Nothing But Thieves și LP, dar la fel de așteptate sunt și cele de la scena Hangar, cu Archive și Young Lean & Bladee în centrul atenției.
Organizatorii recomandă tuturor să opteze pentru tren sau autobuz pentru a ajunge în festival, toate detaliile pe acest subiect și alte informații utile celor ce vor fi și azi, la castel, putând fi găsite pe www.electriccastle.ro și în aplicația dedicată.





Comunicat de presă
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.







