Președintele României lansează la UBB strategia de reconstrucție a proiectului european
Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a ales să transmită un mesaj românilor și europenilor din mediul academic clujean, mai precis de la Universitatea Babeș-Bolyai. Acest mesaj reiterează necesitatea și șansa reformării Uniunii Europene. Într-o perioadă istorică de maximă intensitate pentru destinul european, semnalul transmis de la universitatea noastră către mediile politice, intelectuale și economice este menit să aibă ecou și efecte pozitive concrete, atât în România, cât și în Uniunea Europeană.
Președintele României a decis să rostească acest mesaj într-un mediu academic de prim plan (la cea mai veche, cea mai mare și cea mai prestigioasă universitate din România, conform celor mai recente evaluări ale Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice), lansând o provocare elitelor intelectuale românești pentru a dezbate și propune noi idei și proiecte care să vizeze reconstrucția așezământului european actual, pentru a putea face față noilor situații internaționale și pentru a putea aduce rezultate concrete cetățenilor europeni, într-o atmosferă de așteptări tot mai ridicate în țară și în Europa.
Astfel, considerăm prezența domnului președinte la Universitatea Babeș-Bolyai ca pe un îndemn pentru participarea profesorilor și studenților la redefinirea identității europene a României și, totodată, la o repoziționare a țării noastre în viitoarea arhitectură europeană la care dorim să contribuim substanțial. În acest sens, profesorii și studenții UBB privesc cu încredere inițiativa Președintelui României de a contura un Proiect de Țară care să evolueze convergent cu dezvoltarea și prosperitatea Uniunii Europene, cu intensificarea integrării europene, la care România să fie chiar protagonist. UBB dorește să contribuie substanțial la proiecția acestei evoluții, în durata medie și lungă, dar, mai ales, la crearea acelui cadru social-economic în care absolvenții universității și toți tinerii țării noastre să se simtă bine la ei acasă, în România.
UBB este o universitate dedicată științei, cercetării și educării, pentru a avea o societate românească modernă și competitivă, capabilă să interacționeze benefic cu cele mai înaintate proiecte societale globale. În acest sens, am arătat domnului Președinte nu doar disponibilitățile noastre pentru a oferi societății și pieței muncii perspective cât mai bune de creativitate și inovare, dar și speranța că instituțiile centrale vor sprijini și încuraja efortul mediului academic – profesori, cercetători și studenți – pentru a susține substanțial calea dezvoltării, modernizării și integrării europene a României.
Într-un moment istoric de mari schimbări și bulversări sociale globale, vedem prezența, la UBB, a Președintelui României, ca un îndemn la reflecție rațională, constructivă pentru evitarea dezastrelor și conflictelor sociale, regionale și mondiale care pot apărea, astăzi, la fiecare pas, atât în zona noastră, cât și în întreaga lume. Am citit mesajul președintelui, rostit la Cluj-Napoca, în 17 noiembrie 2016, ca pe o chemare la mobilizarea cetățenilor României pentru o reinserție benefică a țării în noile configurări internaționale. Credem sincer că trebuie să răspundem activ și responsabil acestei chemări, demonstrând, astfel, că suntem o comunitate a studenților și magiștrilor dedicată binelui societății românești.