Pregătirile pentru Electric Castle Festival, pe ultima sută de metri
– Castelul Banffy a început să prindă viață: organizatorii Electric Castle au demarat construcția scenelor, barurilor, food court-ului și a altor zone de interes
– Abonamentele au fost vândute în proporție de 75%
Pregătirile pentru Electric Castle Festival au intrat în linie dreaptă, iar abonamentele sunt aproape sold out. Organizatorii festivalului au demarat construcția structurilor de pe domeniul Castelului Banffy din Bonțida (județul Cluj), care va găzdui cinci scene, barurile, food court-ul, spațiile de agrement și alte zone de interes. După ce a fost instalat un punct de transformare, castelul a fost electrificat, urmând ca inclusiv o parte dintre locuințele bonțidenilor să se alimenteze cu energie electrică de la acest punct nou creat.
Peste 130 de artiști, un line-up proaspăt, multe prezențe în premieră pentru România, muzicieni care își vor lansa noile albume la castel și patru nopți albe, aceasta este promisiunea pe care au făcut-o organizatorii Electric Castle fanilor săi. Die Antwoord, Thievery Corporation, Bonobo, Rusko, DJ Fresh, Sasha și ceilalți artiști care se regăsesc pe afișul festivalului vor transforma Versailles-ul Transilvaniei într-un castel electric.
Cu doar două săptămâni înainte de deschiderea celei de a doua ediții, abonamentele pentru cele patru zile de festival aproape că sunt epuizate.
„Până în acest moment am vândut peste 12.000 de abonamente și ne așteptăm să fim sold out. Până în data de 11 iunie, abonamentele rămase se vând la prețul de 190 de lei, urmând ca după această dată să coste 250 de lei. Dacă la prima ediție publicul nostru a fost preponderent din România, anul acesta vom avea și mulți străini, ceea ce ne arată că Electric Castle devine un festival de muzica internațional”, a spus Teodor Negrea, directorul Electric Castle.
Anul trecut, evenimentul a adus 92 de artiști, printre care Morcheeba, Telepopmusik, Stanton Warriors, Feed Me și Dope D.O.D, precum și o serie de trupe românești. S-au înregistrat 32.000 de participanți, iar peste 4.000 de persoane au ocupat zona amenajată pentru campare. Echipa de organizare a inclus 600 de persoane, dintre care 370 au fost voluntari.
Abonamentele pentru ediția 2014 pot fi achiziționate până în 11 iunie la prețul de 190 de lei pentru toate cele patru zile de festival, iar taxa de campare va fi de 30 de lei. Abonamentele pot fi cumpărate de pe electriccastle.ro, cu ajutorul aplicației mobile Electric Castle (iOS și Android), de la partenerii oficiali ai festivalului, de pe eventim.ro sau din rețeaua Eventim.
Pentru informații suplimentare:
www.electriccastle.ro
www.facebook.com/ElectricCastle