Povești cu nea Ilie prin Moara de Pădure… relatate de Iulia și Iulia – două voci, aceleași povești.
[…] Ne ridicăm de pe căruță, le mulțumim tot zâmbind de plimbare și de poveștile spuse și ne decidem să-l vizităm pe nea Ilie. Îl găsim la o răspântie de drumuri, unul asfaltat, unul de pământ. Nu i se vede casa, e ascunsă de copaci. Ni se spune, din vecini, că e ora la care obișnuiește să își bea cafeaua la o vecină. Cumva, ni se dă de înțeles, că vom fi privilegiați dacă va vrea să stea de vorbă cu noi.
Nerăbdători să îl cunoaștem pe omul care umblă doar desculț de zeci de ani și care adună în mintea lui bogate cunoștințe și amintiri prețioase, ne îndreptăm emoționați spre răspântie…
Vom cunoaște un bătrân peste chipul căruia timpul nu-și mai arăta puterea, căci acest personaj demn de povești ni s-a arătat ca un înțelept care traversează veacurile fără oboseală, fără vârstă, dar cu bogate cunoștințe și amintiri învălmășite într-un trup mărunt.
Badea Ilie, asemenea unui protector al vieţii arhaice, asemenea unui spirit al pădurii şi al muntelui, trăieşte la o răscruce de drumuri, în mijlocul unui pâlc de copaci, într-o colibă care pare să fie acolo dintotdeauna.
Îl strigăm, iar dintr-o cămăruţă unde erau adunate tot felul de lucruşoare, aruncate care pe unde, se aude sunetul unor paşi greoi, timizi. Primul căpşor care se iveşte de pe prispa casei este al unui căţel foarte vesel şi prietenos, iar între timp apare şi al doilea la fel de sociabil şi drăgălaş.
În cele din urmă, se iveşte şi domnul Ilie: un bătrân mărunţel, desculţ, cu o barbă argintie, încâlcită, dar cu ochii ca jăratecul aprins şi expresivi, mai ales când a început să ne împărtăşească din cunoştinţele sale de istorie. Deşi era octombrie şi noi eram înfofoliţi cu geci şi eşarfe, bătrânul era desculţ. De la o vecină care obişnuieşte să-i mai poarte de grijă, am aflat că fie iarnă fie vară, badea Ilie stă numai desculţ, ba mai mult, doamna nu-şi aminteşte să-l fi văzut vreodată purtând încălţăminte.
Bătrânelul acesta e un izvor de povești știute și neștiute, pare a fi desprins din lumea hobbiților lui Tolkien. Mă tot gândeam că dacă celebrul scriitor ar fi avut vreo sursă de inspirație de pe meleagurile noastre, asta trebuie să fie: picioarele omului de munte, veșnic desculțe, umblate și trecute prin greutățile vieții, dar și prin bucuriile date de frumusețile naturii.
Tare drag ne-a fost acest nea Ilie. A dus o viaţă grea şi nici bătrâneţea nu-i e mai blândă, dar nu s-a lăsat doborât de încercări. Chiar şi la venerabila sa vârstă își poartă singur de grijă. Munceşte prin sat, pe unde şi cum poate, la cules de cartofi sau la curăţat de porumb, iar sătenii îl ajută cum pot: cu mâncare, cu bani, cu o vorbă bună.
De la badea Ilie am aflat că Palatul Culturii şi Ştiinţei din Varşovia, construit între 1952-1955, a fost un cadou oferit de Uniunea Sovietică către Polonia. Iniţial, această clădire se numea Palatul Joseph Stalin de Cultură şi Ştiinţă. Astăzi, clădirea de 42 de etaje găzduieşte un complex de birouri şi se află pe locul VIII în topul celor mai înalte clădiri din Europa.
Ne întoarcem în timp, în anul 550 î.Hr., căci badea Ilie ne poveşteşte despre Hystapes, tatăl regelui Darius I Cel Mare, devenit regele perşilor în 522 î.Hr. Călătorim şi mai departe, în Sri Lanka la Dambulla – Templul de Aur, un templu adăpostit într-o grotă, situat într-un versant de munte stâncos.
Nea Ilie e printre primii oameni ai satului. Când a ajuns el prin zona aceasta, când s-a mutat aici, erau ,,doar patru căși”. Dar a rămas aici, în Moara de Pădure, e martorul trecerii timpului. Anii nu au fost blânzi cu el, dar el își începe liniștit diminețile, pornind desculț prin sat, în căutarea unei cești de cafea pe la vecini care-l primesc cu brațele deschise.
Am mai fi stat să ascultăm povești de demult, în schimb îi mulțumim și sperăm că nu l-am obosit cu întrebările și entuziasmul nostru. Îl urmărim cu privirea, cu un strop de curiozitate și bucurie, emoții pe care le avem când întâlnim personaje ieșite din tiparul cu care suntem obișnuiți.
De aici, spre misterioasa cetate a lui Gelu…
VA URMA…
Partea I: Povești cu oameni și câini prin Moara de Pădure…
Text: Iulia Marc & Iulia Iancu
Fotografii realizate de Alexandrina Mesaroș și Robert Paul Igna.
Articol inclus în proiectul „Clujul Văzut Altfel: 422 sate, 75 comune, 5 municipii, 1 oraș”.
