Povestea chitarei la Cluj și peste tot în lume
Să vrei să îți trimiți chitara în Cosmos, cu toate sunetele inventate vreodată și poveștile pe care le poartă în ea.
Să îți dai seama că nu-i nevoie să o trimiți departe în lume pentru a o salva, căci apropierea dintre oameni, pe care Muzica o intermediază, e ceea ce, în cele din urmă, poate salva lumea.
Ninge frumos în Cluj. De parcă orașul nu era destul de îmbietor, se încăpățânează să mă scoată din casă în mod imperativ. Îmi place să văd părțile bune ale întregului, însă nu toate evenimentele îmi ajung la suflet. Unele mă dezamăgesc și mă fac să privesc disperată înspre semnul de Exit. În această stare de spirit, mă alergau fulgii de nea înspre Academia de Muzică Gh. Dima. Speram să… nu știu, speram să ceva. Speram ca povestea chitarei să compenseze cumva ultima oră pierdută din viața mea la ceva spectacol prea banal, prea clișeu, prea lipsit de provocări de orice fel.
Pășind în holul academiei, primele sunete melodioase care ne întâmpină sunt glasuri entuziaste de copii. Ce de copii! Urcăm treptele, ne ocupăm locurile în sală. Apar cei doi Jokeri, râsete de copii. Era primul semn că cineva știe cum funcționează acel eu ludic ce zace în fiecare dintre noi. Știm că Povestea Chitarei e un spectacol ce se anunță a fi inedit, căci îmbină teatrul cu muzica live. Mai îmbină chitara clasică și chitara electrică.
Încă nu înțelegeam, însă, de ce or fi atât de mulți copii prezenți la spectacol. Privind în urmă, nu pot decât să-i felicit pe părinții care au înțeles că o astfel de poveste merită a fi ascultată de copilul lor. Spectacolul e pentru copilul din noi. Pe lângă cele de mai sus, povestea mai îmbină și spiritul ludic cu adultul din noi, dornic să se perfecționeze.
Am zâmbit amar, dar am zâmbit toți, privind la televizor alături de Albert, protagonistul poveștii noastre. Ne-am speriat și noi, pentru o clipă, alături de el, că lumea se va sfârși, căci prea mulți copii înoată în piscine formate în urma unor explozii.
Am crezut și noi, așa ca Albert, că e important să salvăm Chitara, măcar. Cu toate sunetele inventate vreodată și poveștile pe care le poartă în ea. Și pornim cu Albert într-un fel de călătorie inițiatică. Doar pentru a ne convinge la final că salvarea lumii se întâmplă deja, de fiecare dată când ne simțim mai apropiați unii de alții, de fiecare dată când ne asigurăm că știm să ne spunem povestea personală și autentică. Povestea noastră, a celuilalt, a lumii în care trăim. Iar muzica e arta supremă care ne ajută să facem asta, să ascultăm poveștile oamenilor de lângă noi, să spunem la rândul nostru povești, trăiri, emoții.
Excelentă armonizare de speranță, nu fără a omite realitățile lumii în care trăim. După un maraton de artă contemporană și un maraton neinspirat de artă clișeică la care ne-am supus în ultima săptămână, Povestea Chitarei a venit ca o binemeritată escapadă muzicală, armonioasă, cu zâmbete, dar și zâmbete amare, cu nostalgia visurilor pe care ni le facem în copilărie și imboldul de a persevera și de a-ți crea tu singur propria poveste, fie ea muzicală sau nu.
Minunată și interpretarea actorilor și muzicienilor care au învățat să își îmbine talentele pentru a ne spune nouă această poveste. Am zis de chitara clasică și chitara electrică, așa-i? Grozave pe aceeași scenă! Ne-au purtat pe liniile melodice create de nume sonore precum Bach, Agustin Barios Mangore, Francisco Tarrega, Isaac Albeniz, Jimmy Hendrix sau Stevie Ray Vaughan, Django Reinhardt și The Beatles.
“Cred în continuare că arta supremă este muzica, și că toate artele încearcă să o imite. Cred că oamenii mari au nevoie de poveste, mai mult ca oricând. Sunt convins că spectatorii, martorii, îl vor însoți cu bucurie pe Albert în călătoria lui inițiatică, fabuloasă. Acest spectacol este un omagiu adus chitarei și tuturor artiștilor care și-au zdrelit degetele și sufletele zile și nopți întregi pentru a descoperi sunetele divine pe care instrumentul acesta miraculos le conține. Dar în același timp Povestea chitarei este o invitație spre a privi lumea cu ochii limpezi ai unui copil. Fiecare om din public a fost la un moment dat Albert, și a avut o grămadă de vise. E datoria spectacolului nostru să îi reamintească asta. Iar pentru mine e o enormă bucurie să lucrez cu instrumentiști de asemenea clasă, să îi văd pe scenă alături de cei mai tineri actori ai orașului.” – Bogdan Sărătean, scenarist și regizor Povestea Chitarei
Un mare rând de aplauze aș fi oferit și pentru crearea celor două personaje mai inedite în felul lor: cei doi jokeri. Pe lângă faptul că actorii au interpretat roluri multiple (jokeri, învățător, cântăreț de stradă sau de alchimist urban și coleg de școală cu Albert), cei doi au avut o contribuție majoră la toate acele detalii tehnice, de organizare a recuzitei pe scenă, de mutat câte un obiect, de adus sau scos de pe scenă vreun alt personaj. E o modalitate tare inedită de a jongla cu aspecte organizatorice care altfel ți-ar sacada spectacolul. Cei doi erau legătura dintre public și personajele de pe scenă, dintre realitatea noastră și realitatea lui Albert, realități ce s-au suprapus și au creat o frumoasă comuniune între tine, spectatorul, și toți cei care ți-au spus, pentru o seară, Povestea Chitarei.
Felicitări actorilor, muzicienilor, celor care s-au ocupat de scenariu, regie, costume și producție.
Să mai veniți prin Cluj, aveți multe povești frumoase de spus! 🙂
Distribuția:
Albert – Alin Turcu
Mama – Andrada Grosu
Joker/ Învățător/ Cîntăreț de stradă – Claudiu Fălămaș
Joker/ Patrick/ Alchimist urban – Marian Bureață
Fata din prima bancă – Valerica Limbășan
Tatăl lui Albert – Stan Zamfirescu
Vârstele lui Albert – Radu Gogoșoiu, Ștefan Marcu, Gabriel Sarkadi
Albert la maturitate – Ilie “Manole” Vlad
Un scenariu de Bogdan Sărătean
Texte de Flaviu Suhastru
Regia: Bogdan Sărătean
Costume: Alexandra Constantin și Diana Ribana
Video: Bogdan Brylynski
Afiș: Amandine Bănescu
Un spectacol produs de Asociația Culturala PLAY
Iulia Marc
Redactor Cluj.com
