De vânzare: o parte din Pădurea Hoia-Baciu. Cumpărăm împreună?
O parte din Pădurea Hoia-Baciu a fost pusă în vânzare, iar echipa Hoia Baciu Project vine în întâmpinarea celor care își doresc ca pădurea să rămână autentică cu o idee / soluție inedită.
Având în vedere prețurile ridicate ale oricăror proprietăți din zona Clujului și imposibilitatea financiară a unei simple asociații non-profit din România să achiziționeze astfel de terenuri, ce-ar fi dacă încercăm vechiul proverb „unde-s doi puterea crește…”?
Cei din echipa Hoia Baciu Project se implică în proiecte de promovare și valorificare cultural-turistică a celebrei păduri deja de câțiva ani buni.
„Scopul nostru principal ar fi să oprim defrișările (legale sau ilegale) și să păstrăm pădurea curată de gunoi și orice construcții. De asemenea, vom garanta accesul liber în pădure pentru oricine, în condițiile bunului simț.”
Cât costă, cum putem contribui, cum funcționează?
Terenul pus în vânzare se află în zona marcată pe harta de mai jos. Este vorba de 40.000 metri pătrați, prețul de vânzare fiind de 5 EUR/mp. Un îndrăzneț exercițiu de imaginație: 40.000 de oameni care îndrăgesc Clujul și Pădurea, dacă ar dona câte 5 EUR, terenul ar ajunge pe mâini bune.
Procedurile urmează să fie făcute conform legii, în baza unor contracte între ONG și cei care donează. Dacă suma finală de bani nu va fi strânsă, toate donațiile vor fi returnate.
Echipa Hoia-Baciu Project a propus deja două variante cu privire la cea mai potrivită cale de implicare în cumpărarea acestei bucăți din Pădurea Hoia-Baciu. Astfel, ai putea să:
- (1) Faci donații către ONG-ul lor, pentru ca Hoia-Baciu Project să cumpere proprietatea și să o gestioneze.
- (2) Să cumperi direct cotă-parte din proprietate, pe numele tău, urmând să semnezi un contract cu ONG-ul pentru ca acesta să o gestioneze.
Discuțiile se poartă deschis, iar ultimele noutăți le putem afla direct din evenimentul creat pe Facebook » Do you want to own a piece of Hoia-Baciu Forest?
Ce facem, cumpărăm împreună?
[foto sus: The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend?]