Cultura din parcurile clujene. O perspectivă (poate) teoretică și (sigur) subiectivă asupra incluziunii sociale
– Și… cum a fost la Pata Rât?
– Tristuț…
– De ce?
– Pentru că-i tristuț… Erau copii acolo care ne cereau câte un leu… Ăștia de la JazzyBIT au interacționat foarte fain de oamenii de acolo… Ce mult contează să știi cum să vorbești, cum să comunici cu oamenii…
Acest articol nu este despre parcuri. Nu este nici măcar despre cât de frumos este Clujul și cât de bine este să fii clujean. Scriem în mod constant despre aceste lucruri și vom continua să prezentăm aspectele care ne plac, de asemenea, vom scrie și de acum încolo despre locurile și oamenii care ne sunt dragi în orașul în care trăim. De această dată însă ne-am gândit că ar fi oportun să aducem în discuție relația dintre cultură și incluziunea socială, despre oameni și lucrurile pe care le facem noi, ca și comunitate, pentru a îmbunătăți situația altor semeni, pentru a-i integra în circuitul evenimentelor culturale, pentru a-i include în ceea ce înseamnă Clujul.
foto: Lorand Minyo
Cei incluși și cei excluși. Aspecte teoretice
La nivelul Uniunii Europene, tema excluziunii sociale a devenit prezentă în discursurile publice prin anii ′80. Cu toate acestea, se vorbea timid despre categoriile sociale marginalizate pentru care se folosea expresia ,,cei excluși”. Apoi, ca urmare a creșterii ratei șomajului în rândul tinerilor fapt ce a provocat accentuarea problemelor sociale, aria de acoperire a termenului a fost extinsă și a căpătat coerență și o mai mare vizibilitate în discursurile publice, atât în interiorul statelor europene, cât și la nivelul Comunității Europene. În România, tema marginalizării sociale s-a impus după anii ′90 căpătând vizibilitate sporită după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
Deși tema inegalităților sociale are în centrul preocupărilor sale chestiuni referitoare la economia socială, servicii publice, educație, aspectul cultural se impune tot mai pregnant în centru discuțiilor referitoare la acest subiect oferind noi perspective asupra mecanismului prin care putem combate excluziunea socială.
Peisajul cultural al Clujului contemporan
,,Un oraș incluziv este un oraș în care ne simțim acasă, în care ne împărtășim bucuriile și greutățile. Perspectiva incluziunii sociale înseamnă conștientizarea faptului că standardul de viață nu ar trebui să fie o medie bună între nivelul celor îndestulați și nivelul celor destituiți, ci un standard decent de viață de care beneficiază cei mai mulți.” – Strategia incluziunii sociale, Cluj-Napoca 2020
Cercetătorii afirmă că orașul Cluj-Napoca are ,,cea mai mare vitalitate culturală urbană din România”, după București. Infrastructura sectorului cultural, resursele umane specializate, cheltuielile bugetare pentru cultură, activitățile culturale și rata de participare, economia creativă și sectorul non-profit reprezintă punctele forte ale Clujului. În pofida faptului că susținerea bugetară a domeniului cultural înregistrează o tendință de scădere, performanțele acestui sector se păstrează la cote ridicate. Acest fapt se datorează activei participări a organizațiilor culturale clujene la competițiile de proiecte ale Administrației Fondului Cultural Național și ale Institutului Cultural Român, apreciată ca fiind cea mai relevantă din țară, după Municipiul București.
În Cluj, la momentul anului 2014, funcționau 19 instituții publice de cultură, 60 de organizații neguvernamentale dedicate artei și culturii, șase uniuni de creație sau filiale ale uniunilor de creație națională, șase universități sau departamente cu profil artistic în universități clujene, trei licee de artă și numeroase organizații și grupuri informale care derulează activități culturale. De asemenea, în oraș există șapte centre culturale străine care oferă programe culturale, 17 centre și biblioteci care pun a dispoziție cursuri de limbi străine și acces la fond de carte în limbi străine. Este important de menționat și faptul că, la nivelul anului 2012, în Cluj se desfășuraseră 90 de festivaluri, de o dimensiune mai mică sau mai mare.
Marea dilemă a timpurilor noastre
Marea dilemă a timpurilor noastre… sunt două. Primul impediment indentificat de operatorii culturali se referă la nevoia spațiilor culturale. Această necesitate este resimțită atât de instituțiile publice de cultură dar și de operatorii culturali independenți. Apariția unor spații independente – Fabrica de Pensule, Casa Tranzit, Centrul de Interes, – renovarea și includerea în circuitul evenimentelor culturale a Bastionului Croitorilor, a Casinoului din Parcul Central, a Cinematografului Mărăști și a Cinematografului Dacia, alocarea fondurilor pentru construcția sediului Filarmonicii pot fi considerați pași importanți în rezolvarea dilemei spațiului.
Cu toate acestea, această chestiune este încă presantă din cauza faptului că, la momentul actual, nu există o viziune clară asupra gestionării și programări culturale a acestor spații și, pe de altă parte, cele în care activează anumiți operatori culturali independenți (a se vedea cazul Reactor de creație și experiment) sunt prea mici pentru cerere sau trebuie să împartă același spațiu cu mai multe organizații culturale (cazul Asociației Reciproca).
A doua dilemă a timpurilor noastre constă în așa-numitul fenomen de ,,festivalizare a culturii locale” – definit ca ,,presiunea pentru evenimente „vizibile” – determinată de abordarea autorităţilor publice sau interesul sponsorilor pentru evenimente cu un număr mare de participanţi – generează o discrepanţă între festivaluri (în creştere rapidă) şi activităţile culturale care se derulează continuu de-a lungul anului.” Alte chestiuni care ar merita amintite în acest context se referă la nivelul redus de cooperare între operatorii culturali publici și cei independenți, la slaba colaborare între mediul de afaceri și operatorii culturali dar și la ,,deeschiderea limittaă a autorităților față de procesele sociale codate cultural.”
Incluziune prin cultură
Ei versus noi. Noi suntem clujeni, noi suntem educați, noi muncim. ,,Ei sunt țigani”, ei sunt needucați, ei nu vor să muncească, ei miros urât, ei ne fac de rușine țara. El este bolnav, este invalid. De ce nu merge mai repede, de ce țipă?! Ei sunt nevăzători, ce caută aici, oricum nu vor vedea nimic.
Ori de câte ori treburile cotidiene ne poartă prin diverse colțuri ale orașului putem constata că încă suntem reținuți în fața a ceea ce este diferit de noi. Un mecanism de conservare. Participarea la diverse evenimente artistice și recreative, reprezentative pentru Cluj, ne confirmă faptul că, deocamdată, ne asumăm pe jumătate sarcina integrării celor care sunt altfel. Nu sunt lucruri majore, care să iasă în evidență pentru că, nu-i așa, suntem feriți de situația de a le confrunta. Sunt, dimpotrivă, mici aspecte, mici nuanțe care fac diferența între a integra și a exclude.
Poate că pentru noi nu reprezintă o problemă un veceu ecologic, însă pentru oamenii aflați în fotoliul rulant poate reprezenta. Dacă pentru noi frecventarea evenimentelor culturale este o chestiune ce face parte din registrul cotidianului, a așa-numitei normalități, sunt oameni pentru care această opțiune este o realitate greu de imaginat. Dacă pentru noi un spectacol sau un concert reprezintă o experiență artistică, o modalitate de a accede spre noi înțelesuri ale realității înconjurătoare, există oameni lângă noi care nu au instrumentele necesare receptării acestor tipuri de evenimente, chiar dacă, în circumstanțe diferite, interesul acestora ar fi la fel de intens ca al nostru. Sunt doar câteva aspecte care cartografiază relația între cultură și incluziunea socială.
Avem nevoie de ea, de cultura din parc
Așa cum încercam să sugerăm la începutul acestui articol, totul se rezumă la comunicare. Prin importanța și specificul lor, parcurile reprezintă spații în care comunitatea se întâlnește cu sine, în toată complexitatea și cu toate particularismele sale, fiind unul dintre acele ,,teritorii” urbane capabile să încurajeze și să intensifice incluziunea. Parcul este a tuturor! Și a celui care are temeinice cunoștințe în muzică, dar și a celui care știe să citească cu dificultate. Cultura din parc anulează barierele sociale și profesionale pregătind ,,terenul” unei comunicări mai eficiente între membrii comunității. Tot din această perspectivă, parcurile clujene își asumă rolul de a integra membrii marginalizați ai comunității prin accesul gratuit la evenimentele culturale devenind creuzete ale incluziunii.
Articol inclus în proiectul Clujul ideilor, Clujul artiștilor
