Olimpiada CuGeT își alege câștigătorii celei de-a doua ediții
Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj invită fanii emisiunilor de cultură generală să facă parte din public la finala celei de-a doua ediții a Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT! Evenimentul cu intrare liberă va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, începând cu ora 10:30, în Aula Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Cei care s-au întrebat mereu cum se simt emoțiile și suspansul din sală vor afla asta sâmbătă, fiindcă finala se va desfășura sub forma unei emisiuni-concurs de cultură generală.
„Finala olimpiadei CuGeT este momentul cel mai spectaculos din întreaga competiție. Împreună cu echipa co-producătorului competiției, TVR Cluj, am pregătit un show pe cinste, plin cu întrebări de cultură generală inedite și momente surpriză, ca să oferim publicului din sală și finaliștilor o experiență de neuitat”, a declarat Mihaela Rus, Președintele Asociației Femeilor de Afaceri Cluj.
Finala se va desfășura succesiv pentru cele trei grupe de vârstă: grupa G1 (clasele a IX-a și a X-a), grupa G2 (clasele a XI-a și a XII-a) și grupa G3 (tinerii între 18 și 25 de ani). Competiția aduce premii consistente în bani pentru cei 51 de finaliști: câștigătorii vor primi câte 2.500 de lei (locul 1 pentru fiecare categorie de vârstă), 1.500 de lei (locul 2) și 1.000 de lei (locul 3).
Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni se află la a doua ediție, la care s-au înscris 25 de licee din municipiul Cluj-Napoca, pentru care în prima etapă s-au distribuit 8.000 de chestionare. În paralel, tinerii clujeni cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani s-au înscris în competiție prin intermediul site-ului www.cuget.afacj.ro. Dintre participanți, 51 de tineri s-au calificat în etapa finală.
Prima ediție CuGeT s-a desfășurat în perioada octombrie 2015 – aprilie 2016 și a însemnat peste 7.500 de participanți, 22 de licee partenere și o finală televizată. Zece dintre finaliștii primei ediții s-au calificat și în finala de sâmbătă.
Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT este organizată de Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj și este un proiect susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Cea de-a doua ediție CuGeT beneficiază de o finanțare de 25.000 de lei de la bugetul local, în urma competiției de proiecte desfășurată de municipalitate în luna aprilie a acestui an.
Partener principal: EXIMTUR, prin divizia EXIMTUR BUSINESS.
Desfășurat cu sprijinul: Wörwag Pharma.
Susținut de: Paper Cups.
Parteneri oficiali: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
Co-producător: TVR Cluj.
Partener de comunicare: Vitrina Advertising.
Parteneri media: Transilvania Reporter, Sinteza, Radio Cluj , Zile și Nopți, Napoca FM, Radio Impuls, Ziua de Cluj, Monitorul de Cluj, InfoTrafic, Ziarul Făclia, Bună Ziua Cluj, Cluj Life, Transilvania Today, Cluj Today, AdMirror.
DespreAsociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj
Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj este o asociaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, înființată în 2004, la inițiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociația este formată din femei cu afaceri proprii, funcții de conducere în diverse companii ori care activează în profesii liberale. Printre proiectele desfășurate de AFA se numără „Clujul are atitudine”, „Gala Excelenței la Feminin”, „Ore în Dar”, „Mini-biblioteci pentru sănătate”, „Un oraș pentru o grădină”, conferințele SHEnspire.
Mai multe informații despre CuGeT: aici.
Mai multe informații despre AFA Cluj: aici.