Rar am întâlnit oameni ca cei din Ardeal. Câteva experiențe care merită evocate

de |

Rar am întâlnit oameni ca cei din Ardeal. Câteva experiențe care merită evocate

După ce totul ia sfârșit, rămânem cu oamenii și cu amintirile. Parcă știam acest lucru și mai demult, acum câțiva ani, însă nu-l conștientizam cu intesitatea de acum. Ce ne-a făcut să ne schimbăm optica asupra anumitor aspecte? Ei bine, tot oamenii, experiențele.

Foto: Casiana Ekart, Gabriela Bud
#Prima întâmplare: În căutarea stației de autobuz 

O zi de mai. Fierbinte și lungă. Emoțiile creșteau pe măsură ce ora la care trebuia să fim la destinație, în satul Mănăstirea, se apropia. Trecusem de nenumărate ori prin Dej, însă niciodată nu îl explorasem în calitate de turiști aflați într-o cursă contra cronometru. Oprisem în stație și ne grăbeam să ajungem la castel. După câteva încercări de a afla dacă există vre-un mijloc de transport spre satul Mănăstirea, am dat peste noroc. O domnișoară ne explică cu multă amabilitate cum trebuie să ajungem la stația de vizavi de Spitalul din Dej. Fără să stea prea mult pe gânduri se oferă să ne conducă, pe noi, acești necunoscuți neștiutori din Cluj. Mașina care venise să o întâmpine la autogară se afla deja acolo. După un scurt salut și câteva explicații date șoferului, pornim. Un sentiment de respect și o impresie profundă ne-a cuprins pe dată. Ne-a flatat încrederea și bunăvoința cu care ne-au ajutat, chiar dacă, în mod evident, drumul acestor doi oameni nu era comun cu al nostru. În drum spre stație, ne-am gândit cât de minunați sunt oamenii aici, în Ardeal. Cât de simpli și receptivi sunt și, mai ales, cât de bine este să-i întâlnești.

Oameni din Ardeal ClujulVăzutAltfel

#A doua întâmplare: Bună ziua 

După câteva ore de umblat pe domenii nobiliare, istoviți, dar cu multă fericire în suflet pornim spre Dej. Ne îndreptăm spre stația din centrul satului, cu gândul să așteptăm autobuzul. Însă un impuls de moment ne face să ne răzgândim și să pornim la pas spre oraș. Șoferul autobuzului cu care venisem în urmă cu câteva ore, care se oferise de altfel să ne aducă până la poarta castelului Kornis în pofida faptului că asta însemna să se abată din drum, ne spusese că sunt doar câțiva kilometri până în oraș. Obișnuiți cu drumurile lungi, am pornit. Și rău nu am făcut.

Oameni din Ardeal ClujulVăzutAltfel

Alunecând peste coama dealului, coborând spre drumul lat care ducea spre Dej, admirând cimitirul satului și frumusețile naturale, aproape sălbatice ale câmpiilor, ne întâlnim cu oameni. Fiecare ne salută vesel și cu o plecăciune, în semn de bun venit sau de respect. Primul și unicul gând care ne-a trecut atunci prin minte a fost: ne consideră de-a lor! Știm că oamenii la sate salută fiecare om pe care-l întâlnesc, iar asta ni s-a părut atât de frumos pentru că, în mediul impersonal al orașului, pierdusem cumva sentimentul de familiaritate, de intimitate. Oamenii din Mănăstirea ni l-au reamintit prin salutul cald cu care ne-au petrecut…  sau ne-au întâmpinat.

Oameni din Ardeal ClujulVăzutAltfel

#A treia întâmplare: Haideți că vă duc la Cluj

O altă zi de mai. La fel de caldă, cu un soare neprietenos cu turiștii de la oraș. Ne așezăm pe o bancă din centrul Gilăului. Așteptăm ora la care va veni autobuzul cu destinația Cluj. Un domn ne salută și ne întreabă dacă vrem să mergem spre marele oraș. În mod evident asta ne doream. Însă o ușoară ezitare ne face să dezvoltăm conversația. Domnul ne poveștește că și-a scos ,,la plimbare” mașina de colecție, că nu vrea să stea în casă să îi audă pe ,,ăia” de la televizor. Și mai are un motiv întemeiat pentru care se află în centrul Gilăului: trebuie să ,,obosească” mașina, altfel se strică. Fără niciun fel de ezitare, probabil i-am inspirat încredere, ne istorisește cum a ajuns să intre în posesia unui frumos model de Mercedes Benz și ne relatează cu exactitate faptele drepte săvârșite de Matia Corvin pe aceste meleaguri. Ascultăm cu fascinație și nici nu băgăm de seamă cum trece timpul. Doi oameni mai pragmatici se apropie și îi solicită domnului să îi conducă spre Cluj. Ridicându-se de pe bancă ne spune cu veselie în glas:

,,Nu mai așteptați autobuzul, nu stați aici în soare! Haideți că vă duc la Cluj!”

Oameni din Ardeal ClujulVăzutAltfel

#A patra întâmplare: Să nu aveți emoții, că vă conduc eu 

Îndepărtându-ne de agitația centrului orașului, gândul ne zboară spre un alt castel. Intuitiv știm că autobuzul pornește de acolo unde mulți oameni stau înghesuiți pe marginea străzii. Așa că ne poziționăm în soare pentru că nu găsisem niciun strop de umbră și așteptăm. În stație vine un autobuz. Nu-i al nostru, este spre Iara. O doamnă zveltă, observând o urmă de îngrijorare pe chipul nostru, ne întreabă:

,,Spre Gilău mergeți?”

Noi îi răspundem afirmativ. Apoi, cu calm, adaugă:

,,Trebuie să vină imediat și autobuzul spre Gilău. De obicei nu întârzie, dar poate astăzi este mai aglomerat orașul. Vă conduc eu. Și eu merg spre Gilău”

Aflând că destinația noastră este castelul Rákóczi-Bánffy, evocă înduioșător niște amintiri de pe vremea când lucrase la școala din castel:

,,Domnișoară, era foarte bine atunci. Era frumos. Școala nu mai funcționează de mult timp. Eu lucrez aici, în Cluj, și fac naveta destul de des spre Gilău. Dar să nu aveți emoții, că vă conduc eu. Trebuie să coborâți la stația din centru, lângă Primărie, și de acolo e foarte aproape castelul, dar vă arăt. Să aveți grijă la câini, că mai demult erau mulți câini acolo.”

Ajunși la destinație, doamna zveltă și sociabilă se ține de promisiune și ne conduce până la poarta castelului, apoi se întoarce urmându-și drumul ei.

Veronica Onea, redactor Cluj.com – Ghid Local 

Oameni din Ardeal ClujulVăzutAltfel