Noul meniu Bricks Cluj: 12 tentații culinare

de | | 2 Minute

Noul meniu Bricks Cluj: 12 tentații culinare

Să vă spunem: unii dintre noi suntem mai gurmanzi, mai pofticioși. Alții doar indeciși. Ne place să explorăm dimensiunea culinară a Clujului, știind că ne așteaptă delicioase tentații culinare la tot pasul. Așa că urmărim cu interes noutățile restaurantelor clujene.

Iar dacă, așa cum e la restaurantul Bricks, pe lângă mâncare mai putem admira în voie câteva dintre cele mai frumoase palate clujene, cum își spun povestea în duet cu Someșul, ne declarăm fericiți.

Noul meniu Bricks Cluj încântă deja de ceva timp papilele gustative ale celor care au îndrăznit să testeze cele mai recente „apariții”. Virtual, poate fi răsfoit aici » Bricks Cluj Meniu.

Așadar, am întrebat, am aflat punctual care sunt noutățile din meniu, pe unele le-am testat, vi le recomandăm și vouă! Restaurantul Bricks se află în Palatul Elian, pe str. Horea, nr. 2.

Noutăți în meniu Bricks Cluj

1, 2, 3… STARTERS. Două salate creative împrospătează meniul, iar veganii vor fi încântați să savureze un Vegan Starter cu… tot ce-i mai bun!

  • Salată de năut cu somon afumat (mix de brânzeturi, rucola, mărar, lămâie, tortilla)
  • Salată de linte cu brânză de capră (mix de salate, roșii uscate, fistic, merișoare, oțet de mere)
  • Vegan starter (humus, salată de vinete, pastă de ardei copt cu fasole roșie, lipie)

4, 5, 6, 7… PASTA & RISOTTO. Fie că-ți plac spaghetele, ai face orice pentru o porție de penne sau preferi oricând risotto, Bricks nu dezamăgește nici la acest capitol culinar important. De încercat:

  • Spaghete cu midii și creveți (pătrunjel, usturoi)
  • Penne cu pui și ghebe (brânză de capră, rucola, smântână, oregano, usturoi)
  • Penne integrale cu dovlecel (roșii uscate, apio, parmezan, sos pesto, ceapă verde)
  • Risotto cu ghebe (parmezan, vin, ceapă verde, cimbru)

8… GOURMET. Denumirea categoriei culinare din meniu spune totul. Iar denumirea noului produs a stârnit deja curiozitatea multora. De testat așadar o porție de Piept de pui în crustă de bacon cu sos de gorgonzola și cartofi piure cu rucola (cremă de brânză, parmezan, ceapă verde).

9 & 10 » PREPARATE TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI » pentru că bucătăria românească nu poate lipsi din interesele gastronomice ale nimănui, fie el clujean, fie el turist. Recomandăm:

  • Ciolan de porc cu os și fasole boabe (leuștean, ceapă verde, boia afumată, usturoi)
  • Antricot de vită

11 & 12 » BURRITO / BURGER » încheiem aventura cu micile marile bucurii în viață:

  • Burrito cu pui (lipie, guacamole, cașcaval, salată iceberg, cartofi prajiți, sos picant)
  • Pulled porc cu cartofi prăjiți (ceafă, brânză buko, sos pesto, roșii, muștar).

Poftă bună!

meniu bricks cluj (3)

BRICKS Restaurant

Posted by BRICKS on Wednesday, September 27, 2017