Ne vedem la Castel? Activități speciale, informații utile, transport #EC2018

de | | 4 Minute

Ne vedem la Castel »» AMR 2 zile până la Electric Castle 6

Ediția a 6-a a Electric Castle Festival va debuta, oficial, miercuri, 18 iulie, ora 14:00, odată cu deschiderea porților domeniului castelului Banffy.

Cei peste 300.000 de metri pătrați, o suprafață cu 30% mai mare decât la ediția precedentă, așteaptă să fie „cuceriți”, iar surprizele pregătite de organizatori și la această ediție se regăsesc în toate aspectele festivalului: de la amenajări, la activitățile speciale pregătite.

Cei care doresc să intre mai repede în ritmul de festival au deja posibilitatea de a-și schimba biletul în brățară de acces la biroul special deschis la Cluj Arena, care va funcționa până în prima zi de festival. Primele autobuze către Electric Castle vor porni către Bonțida miercuri, la ora 8:00, un detaliu important de știut mai ales pentru cei care se vor caza în campingul festivalului și care vor avea acces la acesta începând de la ora 10:00. La această ediție, peste 13.000 mii de spectatori au ales unul dintre locurile în cele 2 tipuri de camping, Regular sau Quiet. Autobuzele vor circula non-stop, la intervale de maxim 20 de minute (mult mai scurte în perioadele de vârf) și vor avea în Cluj-Napoca două stații: una la Sala Sporturilor „Horia Demian” și o stație la Iulius Mall. Costul unei călătorii este de 12 lei și poate fi achitat cash sau direct cu brățara de festival. Premium shuttles sunt, de asemenea, puse la dispoziția publicului, în stația de la Iulius Mall.

electric castle ne vedem la castel

La Electric Castle se poate ajunge și cu trenul; toate trenurile care tranzitează localitatea Bonțida, indiferent de destinația finală, vor opri aici în cele 5 zile de eveniment. În plus, studenții au gratuitate. Tarom a pregătit o surpriză festivalierilor și a pus la dispoziție 100 de bilete gratuite pe ruta București – Cluj-Napoca – București, promoție specială ce este încă în derulare. Autoturismele personale sunt o opțiune valabilă, festivalul având pregătite 6.000 locuri de parcare, a căror utilizare ar trebui să fie atent chibzuită din motive practice, dar și de mediu.

Organizatorii recomandă ca pregătirea bagajelor să fie făcută doar după citirea atentă a regulamentului ce prevede în detaliu obiectele cu care este permis accesul în festival. Dacă e evident că armele, drogurile sau bicicletele vor sta departe de aria festivalului, e la fel de important de reținut că nu este permis accesul cu niciun fel de obiect din sticlă, graffitti, animale sau instrumente muzicale. Lista completă poate fi studiată aici https://bit.ly/2LjZKse.


Pregătiri Electric Castle 2018

Facilitățile puse la dispoziție egalează oferta din orice zonă urbană: supermarketul Lidl va fi deschis din prima zi, iar zona de food court include nu mai puțin de 40 de vendors cu o ofertă generoasă în diversitate și conținut. Locuri gratuite de încărcare a telefoanelor, rețea WI-FI pe întreaga suprafață a festivalului, un laundromat, 700 de dulăpioare oferite tot gratuit, totul este pregătit pentru a asigura un confort maxim.


Pregătiri Electric Castle 2018

În așteptarea concertelor de pe cele 9 scene ale festivalului, publicul va avea de ales între zeci de activități și experiențe.

PROGRAM concerte pe zile / pe scene AICI »» Electric Castle 2018

Film, circ, fashion sau EC Sessions sunt doar câteva dintre cuvintele-cheie ce trebuie trecute în programul fiecărei zile. Artiștii Circului Metropolitan din București au creat „Reveria” împreună cu echipa Cirque du Soleil, spectacolul plin de acrobații curajoase fiind prezentat la Electric Castle pentru prima dată în afara capitalei.

Un număr de 30 de creatori de modă vor fi prezenți în Fashion Unplugged, proiectul care își propune, anul acesta, să reinventeze abordarea în modă a tinerilor prezenți la festival. Maurice Munteanu este cel care va conduce ofensiva împotriva prostului gust, oferind în întâlniri dedicate sfaturi despre cum poți transforma moda într-un aliat al personalității tale. Immersive Dome adus de Ciuc, în premieră, la Electric Castle, va oferi proiecții experimentale de 360 grade. Tot o premieră este și Stigma Show, exemplificarea perfectă a modului în care tehnologiile digitale devin instrumente pentru creație.


Pregătiri Electric Castle 2018

“Go big or go home” e sloganul sub care se desfășoară anul acesta EC Sessions. Cu sprijinul Betfair Romania Development, publicul se poate întâlni începând de joi cu personalități din lumea filmului, mass-media sau cu vedete de stand-up comedy. De neratat, atelierele de DJ și Live Juke Box, locul în care o trupă este gata pregătită să îți interpreteze live piesa preferată. Castelul Banffy intră, după secole, în era digitală, mulțumită instalațiilor interactive pregătite de Klaus Obermaier; castelul va găzdui și reprezentațiile celor de la Shadow Theatre.

Pentru cei ce au nevoie ca pe timp de zi să aibă un ritm mai lent, există oricând soluția de a petrece o zi întreagă în ședințe de yoga, masaj, „înotând” în piscina de mingi sau pe plaja special amenajată.

Și pentru că ne dorim ca toate acestea se să întâmple într-un cadru sigur, în care libertatea la distracție e respectată pentru toți, publicul e îndemnat să nu uite de linia Zero Toleranță: 076 999 333 9 va fi, de miercuri, numărul ce poate fi apelat pentru a reclama orice tip de agresiune, în orice moment al zilei.

Toate detaliile despre ediția a 6-a a Electric Castle, bilete, campanii speciale și alte informații le puteți regăsi pe www.electriccastle.ro.

See you at the castle!