Naționala Spaniei se va antrena în fața suporterilor înainte de amicalul contra României.
România va disputa, duminică, cel mai important meci amical înaintea Campionatului European, „tricolorii” urmând să întâlnească Spania pe Cluj Arena.
Cele două naţionale vor ateriza la Cluj vineri, la o distanţă de două ore între ele, primii urmând să sosească „tricolorii”, în jurul orei 18:30. Naționala Spaniei va veni cu o cursă charter direct din Italia, acolo unde va juca un amical în joi seara, avionul ibericilor fiind programat să aterizeze pe pista de la Cluj la ora 20:30.
Campioana en-titre a Europei la fotbal, Spania, va efectua un singur antrenament înaintea amicalului cu România. Sesiunea de pregătire va avea loc, sâmbătă, de la ora 19:30, Cluj Arena.
UPDATE
Deşi colonelul Florinel Budişan declara ieri pentru Radio Cluj că antrenamentul Spaniei de sâmbătă va fi deschis publicului, autorităţile au revenit astăzi cu o informaţie contradictorie: clujenii nu vor putea să asiste la şedinţa de pregătire condusă de Vicente del Bosque!
ȘTIREA INIȚIALĂ
Antrenamentul este deschis publicului astfel că, fanii naţionalei „Furia Roja” îşi vor putea vedea pe viu favoriţii. Pentru a evita aglomeraţia reprezentanţii Grupării de Jandarmi Cluj le recomandă suporterilor să vină din timp la stadion, atât la antrenamentul de sâmbătă cât şi la partida de duminică.
„Stadionul va fi deschis spectatorilor în seara zilei de 27 martie, cu două ore înainte de începerea partidei tocmai pentru a se evita aglomerările. Noi nu putem să obligăm pe nimeni, dar putem face un apel, ca spectatorii să vină din timp; pentru că se va face şi control corporal; atât la partida amicală de duminică, dar şi la antrenamentul oficial al Naţionalei Spaniei, care va începe sâmbătă la 19:30, antrenamentul fiind deschis publicului”, a declarat colonelul Florinel Budişan, comandantul Grupării de Jandarmi Cluj, potrivit radiocluj.
La antrenamentul oficial al Naţionalei Spaniei accesul publicului va fi permis la Tribuna 1, urmând ca, în funcţie de numărul de spectatori, să se deschidă progresiv peluza Sud şi Tribuna 2. Securitatea va fi asigurată de un dispozitiv de aproximativ 750 de jandarmi, poliţişti şi stewarzi, atât la antrenamentul de sâmbătă cât şi duminică pe durata partidei. Reamintim că meciul amical dintre reprezentativele României şi Spaniei este programat duminică, 27 martie, de la ora 21:45, iar spectatorii vor avea acces în tribune cu două ore înainte de începerea partidei.
Dan Porcuțan
Redactor Cluj.com