Muzica este a tuturor, chiar și a surzilor!

de | | < 1 Minute

Muzica este a tuturor, chiar și a surzilor! Nu vom auzi, dar vom simți muzica la Cluj-Napoca.

În cadrul unui proiect muzical unic dedicat surzilor și persoanelor cu deficiență de auz din Transilvania, participanții vor avea posibilitatea să pătrundă în lumea magică a muzicii prin vibrațiile transmise de instrumente muzicale și ansambluri vocale. Cei curioși, prin metode interactive vor descoperi efectele muzicii asupra corpului uman, vor experimenta în mod direct senzația muzicală transmisă de o orchestră, vor cunoaște mecanismul de funcționare al orgilor bisericești prin mii de tuburi gigantice.

Proiectul își va lua startul la Cluj-Napoca cu turul orgilor, în 17 august 2017 la ora 18:30 la orga istorică situată în Biserica Reformată cu două turnuri (b-dul 21 decembrie 1989, nr. 41, stația de autobuz ”Regionala CFR”), unde participanții vor pătrunde în interiorul instrumentului, vor analiza mecanismul de funcționare al orgii printre sute de tuburi gigantice. După 30-40 minute petrecute într-un mod interactiv, descoperirea muzicală va continua la catedrala Sf. Mihail aflată în Piața Unirii: pe balcon, printre ”piesele” instrumentului și în timp ce organistul cântă, vor fi explorate vibrațiile tuburilor de bas, și descoperite diferența rezonanțelor tuburilor labiale și al anciilor.

Evenimentul interactiv este dedicat surzilor și persoanelor cu deficiență de auz, care vor fi asistați de interpreți profesionali de limbaj mimico-gestual.
Evenimentul face parte din proiectul ”Muzica este al tuturor! Și a surzilor!(?)”, organizat și coordonat de Györgyjakab Miklós – master în pedagogia muzicală, în parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Cluj; Filarmonica de Stat Transilvania; Asociația Deaf Health Care Center; UBB Cluj – Catedra de Pedagogie Muzicală; Zilele Culturale Maghiare din Cluj, cu sprijinul Fundației Communitas.