Museum of the Moon revine! Instalația de lumină a fost mutată, iar clujenii o pot vizita din nou | Lights On

de | | 3 Minute

Instalația de lumină Museum of the Moon, din cadrul Lights On, revine sâmbătă, 5 decembrie

Organizatorii Lights On Romania anunță faptul că Museum of the Moon urmează să fie expusă public, din nou, începând de sâmbătă, 5 decembrie 2020. Instalația va fi, de asemenea, mutată din piațeta Jean Calvin în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca (Piața Unirii nr. 30) pentru ultimele două zile de expoziție.

Măsura a fost luată ca urmare a prognozelor meteo pentru perioada următoare, instalația având o toleranță maximă la vânt de până la 17 km/oră, în contextul în care în dimineața de ieri rafalele din centrul orașului au depășit viteze chiar și de 30 km/oră.

 ? Fotografie realizată de Andrei Șteopan

Noua locație va putea fi vizitată în intervalul orar 17-22 într-o manieră organizată, în grupuri a câte 20 de persoane, timp de 7 minute, în funcție de numărul participanților, cu respectarea măsurilor de distanțare socială și cu mască purtată corespunzător.

Accesul va fi permis doar alături de un agent de pază. În eventualitatea creșterii vântului, expoziția va fi din nou oprită imediat, organizatorii nedorind să pună în primejdie publicul participant ori integritatea instalației.

Museum of the Moon este o instalație
creată de Luke Jerram
susținută de ENEL România

museum of the moon revine


Între timp, toate celelalte instalații sunt în continuare disponibile publicului larg, nefiind afectate de prognoza meteo. Iar cu această ocazie, readucem în atenție regulile de vizitare:

  • poartă mască, neapărat corect (să acopere și nasul, și gura);
  • păstrează distanța (minimă de doi metri între persoane);
  • încearcă să nu petreci foarte mult timp în fața unei instalații, astfel încât să nu se creeze aglomerație. Încearcă, știm că o să reușești.

Iar dacă nu te simți bine, te rugăm, pentru binele tău și al nostru, al tuturor, rămâi acasă. Ai grijă de tine. Îți mulțumim.

Vă amintim faptul că Lights On este un festival de light-art aflat la cea de-a treia ediție, denumită Solitude Edition, ediție care a început în 27 noiembrie și va ține până duminică, 6 decembrie.

Toate, dar absolut toate, instalațiile sunt de găsit afară, în aer liber, în spații deschise, astfel:

  • MI-E DOR DE TINE & ȘI MIE, artworks by Asociația Daisler și Adi Bălan, powered by BCR – podul Elisabeta;
  • Cerebrum, artwork by 6th Sense Interiors și Adi Bălan, powered by Endava – zona grupului statuar Școala Ardeleană (strada Mihail Kogălniceanu);
  • Tunelul – artwork by Asociația Daisler și Silviu Ciora, powered by Betfair Romania Development – Bulevardul Eroilor (înspre Cinema Victoria);
  • Breathe, artwork by Circus Lumineszenz (Austria), powered by SYKES Romania – Parcul Central Simion Bărnuțiu, pe aleea de lângă clădirea Universității de Artă și Design, spre Splaiul Independenței;
  • Social Sparkles, artwork by Studio Toer (Olanda), powered by Daisler Print House – Parcul Central Simion Bărnuțiu, pe aleea de lângă clădirea Universității de Artă și Design;
  • Oumua, artwork by Circus Lumineszenz (Austria), powered by Wolfpack Digital – Bulevardul Eroilor;
  • TE AȘTEPT, artwork by Asociația Daisler și Adi Bălan, powered by BCR – clinica Ginecologie 1 din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj.

De conștientizat și avut în vedere este faptul că TE AȘTEPT este amplasată într-un spațiu privat, deci accesul public nu este posibil. Așadar, vă rugăm să respectăm spațiul și oamenii de acolo.


Lights On este creat de Asociația Daisler, iar din acest an, face parte din celebra International Lights Festivals Organization (ILO), fiind partener cu festivaluri de lumină de prestigiu din zona Europei precum Staro Night Riga, Light Night Leeds, Fete des Lumiere Lyon, Canary Wharf Winter Lights sau Glow Eindhoven. Totodată, este unul dintre puținele festivaluri din Europa care au loc în acest an, din cauza pandemiei.

Mulțumiri, din nou, sponsorilor fără de care Lights On n-ar fi văzut anul acesta lumina zilei: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Enel, Endava, BCR, Daisler Print House, Caralux, Betfair Development, Wolfpack Digital, Accesa, Sykes, Mercator Medical, Rondocarton, Forumul Cultural Austriac.

Totodată, mulțumiri și partenerilor media: Actual de Cluj, cluj.com, clujlife.com, EBS Radio, Euromedia, IQads, Modernism, Pressone, Radio România Cultural, Kiss FM, România Pozitivă și Urban.ro.

Toate informațiile de interes sunt de găsit pe websiteFacebook și Instagram.


Comunicat de presă

Citește mai multe despre Lights On: