Continuă investițiile în cartierele Clujului: modernizarea Pieței Karl Liebknecht și a străzilor adiacente
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului local din 6 decembrie au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajarea unor legături pietonale între Piața Karl Liebknecht – Parcul Iris și străzile adiacente, în Cluj-Napoca”.
Scenariul considerat optim pentru realizarea acestui proiect este avantajos din punct de vedere tehnic, economic, financiar, social, precum și din punct de vedere al beneficiilor de mediu.
Zona studiată este situată în centrul cartierului Iris și are o suprafață de 23.160 mp. Studiul a acoperit Piața Karl Liebknecht, Parcul Liebknecht, strada Războieni, strada Puieților, strada Gheorghe Asachi, strada Spiru Haret, strada Postăvarul, strada Nicolae Românul, strada Iris și Parcul Iris.
Modernizarea acestei zone cuprinde lărgirea trotuarelor, amenajarea de piste de biciclete (str. Puieților, str. Gheorghe Asachi, str. Postăvarului, str. Nicolae Românul) și 90 locuri de parcare, instalarea a 10 stații de încărcare autovehicule electrice și 40 stații de încărcare pentru biciclete/trotinete electrice.
De asemenea, se vor planta noi arbori pe lângă cei existenți, se va instala mobilier urban modern, iluminat public cu tehnologie LED, dar și o zonă de joacă și fitness.
Valoarea totală a investiției este de 32.804.981,85 lei cu TVA. Finanțarea este asigurată din bugetul local sau alte surse externe. Proiectul va fi depus spre finanțare din fonduri nerambursabile în perioada de programare 2021-2027. Durata estimată de execuție a lucrărilor este de 15 luni.
Sursă: Primăria Cluj-Napoca / Emil Boc
Imaginile reprezintă simulări din cadrul proiectului de amenajare a zonei.