Misterioasa cetate a lui Gelu
Am mai fi stat să ascultăm povești de demult la nea Ilie, în schimb îi mulțumim și sperăm că nu l-am obosit cu întrebările și entuziasmul nostru. Îl urmărim cu privirea, cu un strop de curiozitate și bucurie, emoții pe care le avem când întâlnim personaje ieșite din tiparul cu care suntem obișnuiți.
De aici, ne îndreptăm pașii spre misterioasa cetate a lui Gelu…
Soarele s-a trezit bine dispus azi și ne înveselește pașii pe cărarea spre Cetate. Pornim din Moara de Pădure, urmând indicațiile salvatorilor noștri, cei ce ne-au plimbat cu un cal năzdrăvan. Nerăbdători să cercetăm misterioasele ruine, ne zâmbim unii altora și privim tot mai des înspre stâncile ce le zărim, din când în când, printre ramuri de copaci.
Pe măsură ce urcăm, rucsacurile ni se îngreunează, căci renunțăm tot mai repede la hainele groase Și totuși, sufletele și mintea ne sunt tot mai ușoare și mai libere… Nu suntem încă siguri de ce vom găsi la misterioasa cetate a lui Gelu. Nu știm să existe vreo cetate în comuna Băișoara, nu cu pornire din Moara de Pădure. Începem o mică dezbatere în timp ce urcăm și ne bucurăm de umbra copacilor: o fi una și aceeași cu Cetatea Liteni? Din sat, drumul spre cetate e și el la fel de misterios, căci nu este deloc marcat. Nu ne rămâne decât să urmăm poteca și instrucțiunile oferite de cei doi localnici și să sperăm că vom ajunge la presupusa cetate, că nu o fi doar vreo legendă a locului.
Conform celor doi, cetatea „E aici aproape. Doar urcați pe-o cărare lată, v-o arătăm noi imediat, apoi la podulețul cu pârâul țineți stânga, apoi se îngustează cărarea dar tot urcați pe ea până sus. Vă arătăm.” După podulețul cu pârâul, descoperim și o frumusețe de trunchi de copac (n.r. Trunchiul este tot acolo și după un an de la peripețiile noastre), îl studiem încântați pe-o parte și pe cealaltă, dar nu prea mult, căci misterioasa cetate a lui Gelu ne așteaptă.
Totuși, din când în când ne mai oprim să admirăm o floare, o frunză cu o formă mai ciudată sau un copăcel deosebit și sporovăim cu drag despre întâlnirea cu domnul Ilie.
În cele din urmă, părăsim poteca din pădure şi putem zări ruinele cetății pe înălțimea dealului. Ne lăsăm bagajele la poalele ei, trântite nepăsător pe iarbă și zâmbim când mai observăm aici o geacă roșie părăsită. O numim geaca de rezervă.
Și începem cucerirea cetății! Nu ne putem lăuda cu tactici străvechi de război, nici cu ambiții de cuceritori, dar și când am ajuns aproape de ziduri, iar mai apoi i-am explorat fiecare colțișor, o încântare imensă ne-a umplut sufletele, o bucurie demnă de o armată de învingători.
Cetatea Liteni, căci într-adevăr despre ea este vorba, se află pe o stâncă deasupra Văii Iara, fiind înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii, deși niciun indicator sau un panou de informații, nimic nu indică faptul că deasupra satului Moara de Pădure se află un monument de importanță națională. Nici nu este de mirare că mulți dintre săteni habar nu aveau de această cetate sau, dacă știau de existența ei, nici prin cap nu le-a trecut că ar fi ceva demn de vizitat și recomandat unor turiști înspre vizitare.
O ignoranță mai deasă ca ceața învăluie aceste ruine, condamnate la uitare și încetul cu încetul la dispariție, în ciuda faptului că Cetatea Liteni este una dintre cele mai pitorești cetăți-ruine medievale din Ardeal. Ajuns lângă cetate, vezi și indicatoarele turistice. Traseul este așadar marcat, însă doar dinspre Liteni sau ca parte dintr-un circuit, nu și din satul Moara de Pădure, de unde accesul la cetate este cel mai rapid și cel mai ușor…
Din sat am aflat că această cetate a lui Gelu a fost construită de un vasal al regelui Bela al III-lea, iar Moara de Pădure, așezarea de la poalele ruinelor, a fost o vatră unde au poposit ostașii lui Gelu, stabilindu-se aici. Ca o curiozitate, în urma unor săpături arheologice, aici s-au descoperit două schelete, iar în tranșee s-au găsit tuburi de cartușe. Conform informațiilor de pe Wikipedia, pe care o accesăm când prindem un strop de semnal, cetatea este atestată documentar din anul 1324 sub numele „Castrum Leta”. În anul 1405 împăratul Sigismund de Luxemburg a dăruit cetatea orașului Cluj, iar mai târziu a împărțit moșiile cetății în trei părți.
A fost grav avariată ca urmare a exploziei magaziilor de pulbere din subteranele cetății la 12 februarie 1562, în urma unui asediu. În 1569 ruinele și pădurile aferente din vecinătate au fost dăruite lui Geczy Janos care a făcut cetatea din nou locuibilă, descendenții lui locuind aici timp de un secol (până aproximativ în a doua jumătate a secolului al XVII-lea). Numeroase legende se leagă de numele Geczy, iar numele de „Cetatea Geczy” vine din aceasta perioadă. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773, cetatea apare sub denumirea de ,,Vechiul Castel”, iar localnicii din Băișoara sau Valea Ierii o cunosc, așa cum am aflat și noi, ca fiind ,,cetatea lui Gelu”.
Nu există date precise asupra datei și cauzelor abandonării definitive a cetății, dar este probabil că aceasta s-a petrecut în timpul luptelor Curuților conduși de Francisc Rákóczi al II-lea la începutul secolului al XVIII-lea.
Astăzi, din vechiul castel au mai rămas zidurile și șoaptele stafiilor din trecut, purtate de vânt spre înălțimile amețitoare. Înainte de a porni mai departe cu cercetările noastre ne-am acordat un scurt răgaz pentru a ne umple sufletele cu splendoarea peisajelor. Aveam o lume întreagă la picioare și de cucerit întinderile de brazi și cerul albastru.
Printre zidurile străvechi îngenunchiate de verdeață m-am simțit ca parte din povestea Cireșarilor, în căutarea castelului fetei în alb. Aș fi vrut să pot opri timpul pentru câteva ore, să rămânem acolo să ascultăm vântul, să așteptăm căderea nopții și să privim dansul fantomelor celor care au avut în stăpânire aceste meleaguri. Nu am reușit, însă Paul și Alexandrina au imortalizat acele ore în fotografiile lor.
Cu greu, părăsim cetatea, nu fără a-i face o promisiune: vom reveni. Știm că momentele acestea, petrecute aici, ne vor rămâne pentru totdeauna în suflete și că ea, cetatea, ne va oferi mereu libertatea gândurilor și liniștea pădurilor de brazi.
Partea I: Povești cu oameni și câini prin Moara de Pădure…
Partea a II-a: Povești cu nea Ilie prin Moara de Pădure
Text: Iulia Marc & Iulia Iancu
Fotografii realizate de Alexandrina Mesaroș și Robert Paul Igna.
Articol inclus în proiectul „Clujul Văzut Altfel: 422 sate, 75 comune, 5 municipii, 1 oraș”.
