Memorialul Gherla – un muzeu al suferinței în județul Cluj | Cum poți deveni ctitor al memoriei
,,Pe harta gulagului românesc, Gherla a fost unul din locurile în care s-a suferit cel mai mult și cel mai intens. Mii de oameni, unii dintre ei personalități marcante ale elitei interbelice românești, au umplut celulele și beciurile teribilei închisori… Din păcate, tot acest tezaur inestimabil de suferință este practic nevalorificat și lăsat pradă uitării.”
Universul torționar din România reprezintă o temă de o valoare inestimabilă. Cunoașterea durerii celor care au murit pentru principii, pentru demnitate și pentru valori, pătrunderea în universul suferinței miilor de oameni care au fost umiliți și omorâți de atrocitatea regimurilor politice este pentru noi o datorie morală. Dincolo de alte angajamente, cinstirea prin cunoaștere este și o modalitate prin care putem accede la sensul existenței și trecerii prin lume a poporului nostru, a direcției pe care trebuie să ne-o asumăm cu tărie și forță în vremea grea a îndoielilor.
Recuperarea memoriei trecutului
Despre penitenciarul de la Gherla se cunosc multe lucruri. De asemenea, se știe și despre suferințele oamenilor care au fost încarcerați acolo, cât și despre însemnătatea acestei închisori pe harta torturii din România.
Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că pe Dealul Cărămidăriei – fostă groapă de gunoi a orașului – numită și Puțul sec, sub pământ, în gropi anonime, au fost îngropați oamenii morți în penitenciar. Se știa, bineînțeles, de existența acestora însă la fel ca în cazul frumoaselor castele care devin ruine, nu se făceau prea multe.
,,Tezaurul imens de suferință adunat în acest loc este, însă, astăzi, aproape în întregime nevalorificat. Există un mic muzeu în incinta închisorii, foarte dificil de vizitat din cauza regimului de maximă siguranță al penitenciarului, o Cruce-Monument ridicată în cimitirul de lângă penitenciar și „cimitirul de cruci” de pe Dealul Cărămidăriei. Un vizitator (sau chiar un localnic) care vrea să afle ce a însemnat Gherla în perioada comunistă, cine a suferit și cine a murit aici, practic nu are ce să vadă sau cine să-i vorbească. E, sincer, o lipsă aproape strigătoare la cer, mai ales dacă ne gândim la cât de bine știu celelalte popoare să-și cultive memoria și cât de important e acest fapt.” – Părintele Grigorie Benea*
Memorialul Gherla
Inițiativa constituirii unui Memorial la Gherla aparține IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului. Ansamblul Memorial este conceput pentru a pune în valoare două componente ale memoriei suferinței – cea educativă – constituită într-un spațiu expozițional, o bibliotecă tematică și o sală de conferințe – toate aflate sub patronajul Asociației Memorialul Gherla, și componenta spirituală reprezentată de Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici” – un monument dedicat comemorării liturgice a victimelor comunismului.
Următoarele acțiuni din acest demers, așa cum menționează Părintele Grigorie Benea, se vor concretiza în realizarea săpăturilor pentru deshumarea celor care au fost aruncați în gropile anonime. După aceasta, se vor efectua alte săpături pentru a degreva terenul de sarcină arheologică. Concomitent, se realizează proiectul arhitectural al Memorialului ce urmează sa fie ridicat.
Inițiativa constituirii Memorialului Gherla a fost salutată de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, iar Asociația Memorialul Gherla are demarate deja câteva proiecte în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
La momentul actual, inițiatorii se află într-un proces de colectare a materialelor pe care le vor prezenta, ulterior, în cadrul unei expoziții muzeale. Se intenționează, de asemenea, încheierea protocoalelor de colaborare cu Penitenciarele Gherla și Jilava și cu inspectoratele școlare județene.
În prezent, activitatea Memorialului se desfașoară într-o fosta sală de mese din imediata vecinatate a Cimitirului cu Cruci, sală în care a fost amenajat un paraclis și totodată un mic muzeu.
Cum poți deveni ctitor al memoriei?
Despre inițiativă și proiecte, puteți afla urmărind pagina de Facebook Memorialul Gherla.
De asemenea, dacă doriți să contribuiți la edificarea Memorialului Gherla, puteți face donații:
Asociația Memorialul Gherla – Cont RON: RO34RNCB0108155220740001
Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla – Cont RON: RO34RNCB0108156262520001 – Banca BCR