Magazin Clujana deschis în centrul orașului

de | | 4 Minute

Un nou magazin Clujana a fost deschis în centrul Clujului

Brand clujean cu o tradiție de peste 100 de ani, Clujana și-a deschis la mijlocul lunii octombrie un nou magazin de prezentare în centrul orașului. Noul magazin Clujana vine în întâmpinarea clienților vechi și fideli, dar și a tuturor celor care își doresc să cunoască mai îndeaproape cele mai recente creații ale celebrului brand.

Mai exact, noul magazin Clujana se află în zona centrală a Clujului, în Piața Mihai Viteazu, nr. 30. Programul este și el unul accesibil:

  • Luni-Vineri: 09:00-20:00
  • Sâmbătă: 10:00-14:00

„Clujana este un brand al județului, atât prin prisma longevității sale, cât, mai ales, prin calitatea care a consacrat produsele pe care le fabrică. Ne bucurăm că tradiția continuă și prin deschiderea de noi locații, în zone cu multă vizibilitate și cu aflux semnificativ de persoane. Ne dorim ca trendul ascendent în ceea ce privește revitalizarea acestei societăți emblematice să continue ”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar în cadrul Clujana S.A încă din anul 2003, când guvernul de atunci decidea trecerea pachetului de acțiuni majoritar în proprietatea județului Cluj. Astfel, după ce în anul 1999, fabrica a fost declarată falimentară și a fost închisă, în 2004 s-a reușit redeschiderea unei secții de producție de încălțăminte. La momentul redeschiderii, Clujana avea 35 de angajați, iar în prezent numărul acestora a trecut de 300.

„Ştim cum păşeşti când te grăbeşti, când te plimbi, când alergi. Ştim toate acestea pentru că, întreaga noastră istorie este dedicată găsirii celui mai confortabil pas.”– Clujana

Pentru mulți dintre noi, Clujana înseamnă eleganță și, mai ales, calitate și durabilitate. Fabrica deține în prezent două magazine de prezentare în Cluj-Napoca (unul în Piața 1 Mai, nr. 4-5 și cel deschis recent în Piața Mihai Viteazu, nr. 30). Obiectivele de viitor vizează deschiderea altor trei magazine în Sibiu, Mureș și Iași, precum și desfacerea produselor pe piața europeană, în Germania și Italia.

În acest sens, în întâmpinarea potențialilor clienți care nu se află în Cluj, fabrica de încălțăminte Clujana a anunțat și lansarea noului website » clujanacluj.com. Vizitatorii pot accesa astfel și magazinul online, de unde pot comanda direct produsele dorite » clujanacluj.com/shop.

Totodată, conform biroului de presă al Consiliului Județean Cluj, produsele Clujana din noul magazin deschis în Piața Mihai Viteazu, vor viza un segment mai larg al populației, incluzând tinerii cu vârste între 14 și 40 de ani, un segment de clienți mai puțin explorat până în prezent.

magazin clujana c2

Povestea Clujana a început în 1911… | Scurt istoric

După ce a învățat meseria de tăbăcar în Cehia și a încercat să își practice meseria în Bavaria și Saxonia, Renner Johann își găsește un loc de muncă la maestrul tăbăcar Atzner Meszaros, cu a cărui fiică se și căsătorește. La sfârșitul secolului al XIX-lea, decide să se mute împreună cu soția sa în Transilvania. Se stabilesc la Reghin, iar în anul 1900 își deschid un atelier de tăbăcărie în Cluj.

Împreună cu familiile de comercianți Farcas și Hecht, vor deschide Fabrica de Pielărie Frații Renner et Co Ltd., în anul 1911. Fabrica se dezvoltă rapid și pentru mulți ani își câștigă statutul de cea mai mare fabrică de încălțăminte din Europa de Est.

Gustav Renner, fiul lui Johann Renner, va transforma fabrica într-o societate de acțiuni, după primul război mondial. Întreaga elită clujeană devine acționară, iar în anul 1938, fabrica fuzionează cu „Turul” – producător concurent, devenind împreună „Uzinele Dermata”. Noua formulă se menține ca fiind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România.

Perioada comunistă aduce noi schimbări:

  • 1948: fabrica este redenumită » Fabrica de Încălțăminte János Herbák
  • 1949-1955: sunt incluse fabricile de piele Cameleonul și Victoria și fabrica primește o nouă denumire: Fabrica de Pielărie și Încălțăminte Cluj.
  • Anii ’80: fabrica de pielărie, sub denumirea de SC Clujana SA, are 11.000 de angajați și secții proprii de tăbăcărie, fabrici de tălpi, încălțăminte și articole de cauciu. Este cea mai mare fabrică de acest fel din România, dar și din Europa de Est.

După Revoluție, situația fabricii s-a înrăutățit, iar în 1999 a fost închisă. Din 2003, se încearcă revitalizarea brandului clujean.

Sursă informații & imagini: Biroul de Presă al Consiliului Județean Cluj & Clujana

Date de contact CLUJANA

Adresă 1: Piața 1 Mai, nr. 4-5, Cluj-Napoca
Adresă 2: Piața Mihai Viteazu, nr. 30, Cluj-Napoca
E-mail: [email protected]
Telefon: 0264 484 772
Website: clujanacluj.com