Maestrul Lawrence Foster, pe scena Filarmonicii

de | | 4 Minute

Maestrul Lawrence Foster, pe scena  Filarmonicii

Maestrul Lawrence Foster revine pe scena
Filarmonicii de Stat « Transilvania »

vineri, 16 ianuarie 2015

Stimaţi Parteneri, Dragi Prieteni ai Filarmonicii,

Filarmonica de Stat „Transilvania” are plăcerea de a vă invita la primul eveniment muzical din acest an, un Concert Extraordinar ce va avea loc vineri, 16 ianuarie 2015, începând cu ora 19, pe scena Colegiului Academic.

Maestrul Lawrence Foster, dirijor de origine română, născut în Statele Unite ale Americii, revine la pupitrul Orchestrei Filarmonicii clujene, după aproape 46 de ani, acesta dirijând în Cluj-Napoca pentru prima dată în 1969.

Pasionat de muzica din ţara sa de origine, Lawrence Foster a fost decorat în anul 2003 cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofiţer pentru promovarea muzicii româneşti şi cu titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gh. Dima” în anul 2013, iar în perioada 1998 – 2001 a fost Director Artistic al Festivalului „George Enescu”.

Aşadar, programul concertului de vineri debutează cu Rapsodia română nr. 2, semnată de marele compozitor George Enescu, şi continuă cu Concertul pentru pian nr. 2 de Serghei Rahmaninov, interpretat de renumitul pianist Daniel Goiţi, şi Simfonia a V-a de Piotr Ilici Ceaikovski.

Născut în 1941 la Los Angeles, într-o familie de origine română, Lawrence Foster a beneficiat de îndrumarea unor dirijori de renume internaţional, ca Bruno Walter şi Karl Böhm, şi şi-a făcut debutul profesional la vârsta de 18 ani, la pupitrul unei orchestre de tineret numită Debut Orchestra, devenind ulterior Directorul Muzical al acesteia. Tot în aceeaşi perioadă, a devenit directorului Baletului din San Francisco, poziţie pe care a ocupat-o până în 1965. Între 1965 şi 1968, a fost asistentul lui Zubin Mehta la Filarmonica din Los Angeles, iar în 1969 a fost numit Dirijor Invitat Principal la Royal Philharmonic Orchestra.

Lawrence Foster a fost Directorul Muzical al Orchestrei Simfonice din Barcelona, al Orchestrei Naţionale a Cataloniei, al Filarmonicii din Monte Carlo, al Orchestrei Simfonice din Ierusalim, al Festivalului Muzical din Aspen, al Houston Symphony, al Orchestrei de Cameră din Lausanne, al Orchestrei şi Operei Naţionale din Montpellier. Printre orchestrele la pupitrul cărora s-a aflat, se numără Los Angeles Philharmonic, Orchestrele Simfonice din Houston, Montréal, Pittsburgh, Chicago, Amsterdam, Berlin, Bruxelles, Copenhaga, Milano, München, Oslo, Ottawa, Paris, Stockholm, Sydney, Viena şi Zürich.

A dirijat cele mai importante opere al lumii (ca cele din Los Angeles, Berlin, Hamburg) şi numeroase orchestre de tineret. În urma celor zece ani petrecuţi ca Director Artistic şi Dirijor Principal al Orchestrei Gulbenkian, Lawrence Foster a fost numit Dirijor Laureat al ansamblului. Cu această orchestră, s-a regăsit pe scene din toată lumea, incluzând Festivalul „George Enescu” din Bucureşti şi Festivalul de Vară din Bad Kissingen, colaborând cu artişti de prim rang, ca Lang Lang şi Evgheni Kissin.
Din anul 2013, este Director Muzical al Operei şi al Orchestrei Simfonice din Marsilia. Printre angajamentele din stagiunea 2014/2015, se numără concertele cu Orchestra Naţională din Lyon, Orchestra Filarmonicii din Copenhaga, Orchestrele Simfonice din Dallas, Montréal, Hong Kong, Orchestra Naţională Daneză, Orchestra Simfonică MDR din Leipzic, dar şi la Festivalul de la Beijing.

Discografia lui Lawrence Foster însumează CD-uri apărute sub emblema PentaTone Classics, cu lucrări pentru vioară de Bruch, Chausson şi Korngold (cu Arabella Steinbacher şi Orchestra Gulbenkian), lucrări de Ligeti, Bartók şi Kodály. Pentru înregistrarea operei L’Étranger de Vincent d’Indy, cu Opera şi Orchestra Naţională din Montpellier, Lawrence Foster a primit distincţia „L’Orfée d’Or” a „L’Académie National du Disque Lyrique”.

Promotor neobosit al creaţiei lui George Enescu, Lawrence Foster a fost Directorul Artistic al Festivalului omonim de la Bucureşti între 1998 şi 2001. Ultima înregistrare cu lucrări ale compozitorului român – cu propria sa orchestraţie a Octetului de coarde –, în compania Orchestrei Filarmonicii din Monte Carlo, sub egida EMI, a fost lansată în anul 2009. În ianuarie 2003, a fost decorat de Preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer pentru promovarea muzicii româneşti.

Şcoala pianistică clujeană se mândreşte cu unul dintre cei mai importanţi pianişti ai ţării, Daniel Goiţi. Absolvent al Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, iar mai apoi al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa prof. univ. dr. Ninuca Oşanu-Pop, Daniel Goiţi este el însuşi profesor la Academia de Muzică din Cluj, formând noi generaţii de muzicieni pianişti.

După absolvirea Academiei clujene, Daniel Goiţi a obţinut o bursă de studii la Hochschule der Künste din Berlin, unde a lucrat cu renumitul pianist, de asemenea de origine clujeană, Georg Sava. După un parcurs mereu crescând, marcat de diferite premii naţionale şi internaţionale, prin multe apariţii concertistice şi prin nenumărate recitaluri solistice sau camerale, Daniel Goiţi a obţinut două premii importante, care l-au propulsat în lumea muzicală internaţională: Premiul I şi titlul de laureat al Concursului Internaţional „George Enescu” (1991) şi Premiul I la Concursul de pian „Arthur Schnabel” din Berlin (1994).

Astăzi Daniel Goiţi face parte din elita de pianişti români, iar prestigiul său este susţinut de numeroasele apariţii pe podiumul concertistic, în cadrul recitalurilor solistice sau camerale, de invitaţiile de susţinere a unor cursuri de măiestrie, de cererile de participare în juriile unor concursuri naţionale şi internaţionale, de apariţii în media (radio, televiziune).

Vineri, 16 ianuarie 2015, ora 19
Colegiul Academic

Concert Extraordinar
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Lawrence Foster dirijor (S.U.A.)
Daniel Goiţi pian

Program:
George Enescu – Rapsodia română nr. 2, în Re major, op. 11
Serghei Rahmaninov – Concertul pentru pian nr. 2 în do minor, op. 18
Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia a V-a în mi minor, op. 64

PREŢUL BILETELOR
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

30 lei preţ întreg / concert
15 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!