Luna de pe cer se află la Cluj… în Biserica Piaristă
UPDATE: Programul de vizitare a fost modificat; astfel, luna poate fi văzută la Biserica Piaristă între 4 și 14 decembrie de la ora 16 până la ora 22.
Sfârșitul lunii noiembrie marchează un eveniment de proporții… ei bine, astronomice (!) pentru oraș. Suntem încântați că putem folosi cuvinte mari, cu sensul lor propriu: sâmbătă, 24 noiembrie, artistul britanic Luke Jerram și-a adus la Cluj-Napoca celebra lucrare de artă „Museum of the Moon”.
[foto sus: Sandor Lucas]
Impresionanta instalație luminoasă are un diametru de 7 metri și reproduce detaliile corpului astronomic la 120 DPI, în conformitate cu imagistica NASA a suprafaței Lunii. Un centimetru al Lunii care s-a făcut confortabilă deja în Biserica Piaristă din Cluj corespunde unor 5 kilometri reali ai satelitului natural al Pământului.
Cum a ajuns Luna pe Pământ și cum de se află la Cluj?
Relația omului cu Luna este una profundă, cu implicații mitologice, astronomice, științifice, temporale și, de ce nu, chiar personale. Căci ne leagă de satelitul natural al Pământului momente, amintiri și experiențe unice. Iar pentru artiștii dintotdeauna, zeița nopții a fost o sursă de inspirație.
Dacă relațiile pe care le avem cu Luna diferă de la o cultură și de la o civilizație la alta, ea este totuși una singură. Privind-o, găsim un numitor comun, celebrând în același timp particularitățile fiecărei culturi de a se raporta la ea. „Museum of the Moon” este o lucrare de artă care ne îndeamnă să contemplăm aceste asemănări și diferențe culturale, căci Luna lui Luke Jerram călătorește în întreaga lume și poposește atât în spații interioare, cum este Biserica Piaristă din Cluj, cât și în aer liber. Compoziția audio surround este creată de Dan Jones, compozitor și câștigător al premiilor BAFTA și Ivor Novello.
[foto: Bordea Leonard]
La Cluj, inedita lucrare artistică a ajuns în cadrul Lights ON Romania, inițiativă datorită căreia orașul nostru se bucură deja de o serie de lucrări și instalații artistice luminoase ale unor artiști internaționali și locali de seamă. Pentru a le descoperi, nu uitați să vă alăturați ghizilor Cluj Guided Tours care își încep plimbarea în fiecare zi de la ora 18:00, din Piața Unirii, și includ în turul lor și aceste instalații artistice de lumină care au înfrumusețat orașul.
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({
google_ad_client: „ca-pub-6448803379084846”,
enable_page_level_ads: true
});
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});
Când și în ce condiții poate fi vizitată Luna?
Instalația din Biserica Piaristă (str. Universității, nr. 5) până pe 14 decembrie 2018, în intervalul orar 10:00 – 22:00.
[foto: Andi Daiszler]
Ținând cont de locul amplasării acesteia, organizatorii au transmis o serie de aspecte importante de care aceștia trebuie să țină cont. Vi le redăm mai jos:
➡️Programul de vizitare este 10AM – 10 PM, cu respectarea slujbelor și activităților bisericii.
➡️În timpul Sfintelor Liturghii accesul în Biserica Piaristă este permis doar în scopuri religioase, pentru a nu deranja activitatea.
➡️Vă rugăm să rețineți că acesta este un loc de rugăciune pe care-l transformăm temporar într-un spațiu expozițional, așadar vă rugăm să vă comportați corespunzător.
➡️Accesul cu mâncare sau băutură e strict interzis.
➡️La fața locului veți găsi panouri explicative în limbile română, maghiară și engleză.
[foto: Ana Mihail]
[foto: Diana Bodea]
[foto: Mihai Osvath]