Micul parc din Gheorgheni
Sunt nascuta intr-un Cluj mult mai mic si mai putin aglomerat. As putea spune ca sunt o…relicva a secolului trecut. Orasul, o metropola si in vremea copilariei mele, a explodat pur si simplu in ultimii douazeci de ani. In ritmul alert al schimbarii( in ciuda unor sincope) Clujul si-a schimbat imaginea si a ocupat cu indrazneala dealurile din jur, privindu-se inapoi cu o sincera curiozitate.
Incerc sa trec prin memoria afectiva imaginea cetatii, cautand punctul cel mai drag mie; nu e un exercitiu usor. Fiecare reper are atasat un sentiment si o varsta care a generat-o. Eu am depasit tumultul si efervescenta tineretii rebele; traiesc insa din plin rebeliunea implinita a maturitatii.
Caut mai des oazele naturale ratacite, inglobate si uneori, incarcerate intre realizarile noastre urbane. Dintr-o dorinta nestavilita de dezvoltare, parcurile au ramas prea mici si stinghere printre edificiile crescute parca peste noapte. Nici unul din pretioasele spatii naturale nu are sanse de a se dezvolta in perspectiva …decat daca reeditam Gradinile suspendate ale Semiramidei. Si tocmai de aceea fiecare astfel de memento natural devine mai important pentru fiecare din noi, chiar daca multi inca nu realizeaza asta.
Intr-un astfel de coltisor al uneia dintre cartierele norocoase ale Clujului se afla si locul meu preferat. Am ezitat indelung sa va impartasesc aceasta placere, de teama ca odata descoperit, se va gasi cineva sa-l…modernizeze, adica sa-l distruga.
Nu sunt o matusa ratacita de-a lui Tutankhamon sa ma opun progresului dar parcurile orasului au fost maltratate de catre nespecialisti de prea multe ori ca sa stau linistita. Micul parc din cartierul Gheorgheni este o o gura de aer proaspat, un colt de naturalete de marimea unei batiste.
O mare varietate de arbori si arbusti traiesc aici nestingheriti, adapostind in dantelaria de crengi si frunze o nesperata varietate de pasari mari si mici si cel putin doua veverite. Aleile proaspat asfaltate si redesenate conform diversitatii de activitati ale celor din zona nu stingheresc viata acestor vietati.
O toamna blanda si generoasa si-a trecut degetele prin frunzis, umpland coronamentul cu nuante calde de auriu si purpura, stropite cu amintiri de verde estival. Tufisurile s-au umplut cu fructe mici si rosii spre deliciul mierlelor negre sau brune, al pitigoilor acrobati sau al sticletilor multicolori. Anul acesta bufnita a crescut cu success doi pui pufosi si curiosi, revoltati de faptul ca mama lor i-a lasat sa-si definitiveze singuri echilibrul pe crengile unui copac.
Nici puii vanturelului rosu nu sunt mai multumiti; parintii ii scot in zori de zi la exercitii de zbor in varful unui pin. Prezenta galagioasa a multimii de gaite si ciori grive nu este tocmai incurajatoare dar vantureii nu se lasa intimidati asa usor. Mai intai din creanga in creanga, apoi la distante mai mari, aceste gratioase rapitoare isi iau zborul spre o noua destinatie.
In tot acest timp, pe micile alei oameni de toate varstele se plimba, povestesc, citesc, joaca sah sau table, isi destind incheieturile la aparatele de fitness in aer liber. Dupa-amiaza sau spre seara, parintii tineri se aduna la locurile de joaca pentru cei mici si-si impartasesc idei si impresii, in timp ce copiii se bucura din plin de varietatea naturala a parcului.
Acest parc e locul meu preferat din Cluj; un loc minuscul, discret, natural, iubit. Vazut din avion, nimic spectaculos; vazut din suflet, o bijuterie inegalabila. Va las sa-l descoperiti singuri.
Articol scris de Brindusa Poenaru
Fotografie realizata de Peter Lako
