Legenda Babei Dochia – Ți-ai ales Baba? (din seria Obiceiuri și tradiții)
Miturile și legendele tradiționale conturează identitatea unui popor. Din acestea derivă cultura și spiritualitatea oamenilor ce adună an de an simboluri prin care se identifică.
Unul dintre cele mai cunoscute mituri, ce stă la fundația poporului român, este cel al Babei Dochia, despre care se spune că a fost chiar fiica regelui geto-dac Decebal. Inspirat de complexitatea legendei și de zecile de variante ale poveștii, romancierul Gheorghe Asachi a scris în anul 1838 o baladă dedicată Dochiei:
„Între Piatra Detunată
Ş-al Sahastrului Picior,
Vezi o stâncă ce-a fost fată
De un mare domnitor.
Acolo e rea furtună
E locaşul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amorţit.
Acea doamnă e Dochia
Zece oi ş-a ei popor
Ea domnează-n vizunie
Peste turme şi păstori.”
Dochia nu a fost dintotdeauna o babă ursuză, se credea despre aceasta că era o fată extrem de frumoasă și cu un statut înalt. După cucerirea Daciei, Traian a fost vrăjit de farmecul fetei și a vrut să o ia de nevastă, însă aceasta nu a răspuns favorabil sentimentelor regelui cotropitor și a decis să se ascundă printre stâncile muntelui Ceahlău. Această căsătorie ar fi consolidat unirea celor două popoare, fiind un exemplu pentru asimilarea populației.
Pentru că era un fecior mândru de moștenirea sa, Traian nu a putut să accepte refuzul frumoasei domnițe și împreună cu trupele sale pornește pe muntele sacru. Ajungând-o din urmă, Dochia decide să îi ceară ajutorul lui Zamolxis, zeului suprem al dacilor căruia îi cere să o scape de căsătoria nedorită. Zeul îi ascultă dorința și o transformă împreună cu oile sale, în stană de piatră.
Primele 9 zile din luna martie reprezintă cojoacele purtate de Baba Dochia în timp ce urca muntele considerat sacru de români. Vremea schimbătoare din aceste zile dezvăluie firea omului sau modul în care îi va merge tot anul. Alese la întâmplare sau în funcție de data nașterii, babele așteaptă să fie nominalizate și să îți ofere o zi însorită sau una ploioasă.
Voi ce babă v-ați ales?