LA IULIUS MALL CLUJ s-a inaugurat magazinul THE BODY SHOP

de | | 2 Minute

LA IULIUS MALL CLUJ s-a inaugurat magazinul THE BODY SHOP

De curând, The Body Shop România a lansat un nou concept-store, în Iulius Mall Cluj, primul magazin din regiunea de nord vest a țării. În rețeaua națională a companiei IULIUS, brandul britanic de cosmetice, devenit reprezentativ în toată lumea, mai este prezent în Iulius Mall Timișoara.

Noul butic The Body Shop, supranumit Pulsensation, inaugurat la parterul Iulius Mall Cluj, promite clienţilor săi o experienţă unică şi memorabilă. Astfel, The Body Shop România aduce mai aproape de consumatorii săi poveştile ingredientelor organice obţinute în toate colţurile lumii, cu ajutorul programului de Comerţ Echitabil (Community Trade). Conceptul inovator pune clienţii faţă în faţă cu natura cosmeticelor pe care le folosesc, oferind transparenţă totală în privinţa ingredientelor utilizate, obţinerii lor şi valorii reale a produselor. În oferta noului butic The Body Shop se regăsește o gamă variată de produse de îngrijire pentru față și corp, make-up și parfumuri, pentru femei și bărbați. Printre atracţiile magazinului se numără aşa-numitele „Beauty Bars” pentru Skincare şi Make-up, locuri unde clienţii pot beneficia de testarea produselor și de sesiuni de machiaj gratuit, pot răsfoi cataloagele de beauty și pot primi consultanţă de frumuseţe din partea specialiştilor The Body Shop.

Noul concept de butic inaugurat în Iulius Mall Cluj este bazat pe un design inovator, sustenabil şi cât se poate de prietenos cu mediul înconjurător. Scopul este de a maximiza reducerea consumului energetic, de a elimina într-o măsură cât mai mare utilizarea hârtiei folosită pentru a confecţiona materiale promoţionale şi de a construi mobilierul numai din lemn obţinut în mod responsabil, prin intermediul mișcării Wood Positive, care susţine plantarea unui număr mai mare de copaci decât cel utilizat. Totodată, pe lângă considerentele de natură etică, Pulsensation aduce noutăți și pe latura estetică, interiorul fiind mult mai bine structurat, îmbrăţişând în acelaşi timp un design cald, prietenos, cu multe materiale şi culori naturale, odihnitoare şi relaxante pentru privitor.

DESPRE THE BODY SHOP

The Body Shop a fost fondat de antreprenoarea britanică Dame Anita Roddick, o inspiraţie pentru generaţii de femei care s-au bucurat de produsele brandului timp de aproape 40 de ani. Fondat în 1976, primul magazin The Body Shop s-a deschis în Brighton, pe coasta de est a Angliei, cu doar 25 de produse de îngrijire mixate manual. Astăzi, The Body Shop Internaţional operează în peste 3.000 de magazine din peste 60 de ţări, oferind produse cosmetice de înaltă calitate, pe bază de ingrediente naturale, aprovizionate din toate cele patru colţuri ale lumii şi inspirate din natură. În România, brandul The Body Shop este prezent cu 8 magazine, cel mai recent inaugurat fiind cel din Iulius Mall Cluj.

DESPRE IULIUS MALL CLUJ

Iulius Mall Cluj este cel de-al treilea mall al reţelei naţionale a companiei IULIUS, cel mai mare dezvoltator şi operator de proiecte multifuncționale şi centre comerciale de tip mall din România, cu o experiență de peste 20 de ani în retail şi real estate. Inaugurat în anul 2007, Iulius Mall Cluj are o suprafaţă închiriabilă de peste 50.000 mp și reprezintă o investiţie în valoare de 80 milioane de euro. Mall-ul cuprinde peste 230 magazine cu branduri internaţionale şi naţionale, hypermarket Auchan, cinematograf multiplex Cinema City cu 10 săli, food court, o parcare subterană şi supraterană cu o capacitate de peste 2.000 de locuri şi alte destinaţii de relaxare.