Jurnalul unui anonim – Dilema unei pragmatice
Hai să vă povestesc de această dată o nelămurire „existențială” a unei prietene și, ca să vedeți că totul este cât se poate de adevărat, mai pe la final vă spun concret cam care a fost rezultatul. Intrând în pâine, încep prin a face prezentările. La cafea pe o terasă frumoasă și cochetă, acum că vremea permite acest lucru, stau la o poveste detașată și fără absolut nici o grijă apăsătoare alături de Andreea.
Andreea este o pragmatică – mai ales când vine vorba de viața ei. Nu pierde vremea și îi place să profite la maxim de timpul liber, care este și așa foarte scurt, să se bucure de natură, de plimbări în parc, de zile însorite pe terasă și pe cât posibil de compania prietenilor. Preferă să nu piardă foarte mult timpul când vine vorba de lucruri care pot să fie rezolvate și în alt mod. Este genul de angajat super activ pe care orice companie îl vrea și în special – este o tipă care se respectă. Niciodată nu o să o vezi în tocuri la pârtie, dar nici fără a avea o manichiură îngrijită zilnic sau o coafură frumoasă adaptată cotidianului. Andreea este fata de care te îndrăgostești rapid și iremediabil, atât pentru frumusețea ei cât și pentru felul ei libertin și „democratic” de a fi. Este femeie și fată totodată, mai ales când vine vorba de a se pune pe primul loc. Nu este răsfățată, deși se răsfață, nu este copilăroasă, deși are momente de copilării frumoase, nu este bătrână, dar experiența o recomandă oricând, nu este umilă, deși modestia face parte din trăsăturile ei. Acum că aveți imaginea unei femei ideale, vă mai spun că este și o femeie singură dedicată ei, dedicată timpului ei și dedicată lucrurilor pe care le face.
Revenind la discuția cu Andreea. Din vorbă în vorbă, sub lumina călduroasă a soarelui și lângă zumzetul cotidian al teraselor de pe centru, am ajuns să ne detașăm de grijile zilnice și apăsătoare și să discutăm lejer orice tâmpenie ce ne venea în cap. De la a zâmbi involuntar datorită soarelui ce se reflecta din asfaltul încălzit și până la a pune câte o grimasă atunci când discutăm de ceilalți prieteni care nu își „permit” să fie pragmatici și să profite la maxim de fiecare oră a lor și să și-o dedice. Ei, și acum vine elementul esențial care a pornit de la un compliment foarte simplu și banal. Am observat că și acum, ca de obicei, manichiura ei este una super îngrijită, dar fără tente vulgare, una colorată primăvăratic dar fără a orbi persoanele care o privesc, una de dimensiuni acceptabile, fără a considera că o lași mare să te scarpini în ureche. Complimentând-o și mirându-mă de cum reușește de fiecare dată să fie acea femeie superbă, am deschis o cutie care abia aștepta o cheie care să ridice capacul pentru a ieși la iveală câteva lucruri esențiale.
Cum, mă? Cum se poate să stai că proasta și să aștepți o lună cel puțin pentru o manichiură și aia într-un apartament la etajul 6 întunecos și cu miros mai ceva ca la „împinge tava”, doar pentru faptul că tu ești loială prietenei din liceu, care între timp a făcut un curs de mani-pedi?! Cum să stai albă în cap la rădăcini, doar ca „mister” ăla prețios și cu blugi deasupra gleznelor să te poată primi abia după 3 luni de zile și când mergi la el – după atâta așteptare – să te dea pe mâna unui junior, că vezi, doamne, el e Zeul Zeilor și chiar și așa simplul fapt că este lângă tine ar trebui să te îmbărbăteze?! Cum, Doamne, să stai două săptămâni să te pensezi doar pe masa aia de masaj veche și cu imitația de piele, care arată mai îmbătrânită decât fața unui babuin bătrân pierdut în pădure de secole?!…
Și uite-așa, într-un timp record, am primit năvală de întrebări retorice la care să mor de găseam pe loc răspuns, dar nici nu m-am chinuit mult să vin cu vreo replică, pentru că puzderia de dileme continua.
Cum se poate, măi, să pierzi atâta timp pe scaunele de prin te miri ce loc și să aștepți să stai pe ele mai ceva ca la finala Vocea României? Cum să speri că doar prin prezența unei persoane care e cotată într-un anume fel, ai posibilitatea de a te face remarcată și că „întorci scaunele” pe stradă mai ceva ca rotirile Loredanei sau ale lui Chirilă de la aceeași Voce a României? Cum, mă, să te crezi vedetă și să nu îți mai ajungă nici măcar coșarul la nas cu scara lui și cu prelungitorul de curățat coșuri după o vizită așteptată 3 luni de zile și 3 ore petrecute acolo unde „se duce lumea bună”?! Păi cât de bună trebuie să fii ca să îți dorești să te ascunzi de lume atâta vreme doar pentru a ieși cu eticheta de „lume bună”?
O întrerup și, pentru a înțelege mai bine informațiile ce ieșeau din cutie precum duhurile din lampă, am zis să mai ating puțin lampa să văd dacă Duhul Final iese. Detaliază, te rog, spun așa fără să respir ca nu cumva să nu fiu auzit.
Ce să îți detaliez? Tu nu vezi că femeile și fetele din ziua de azi sunt dependente de ideea de a fi văzute în companii pe care probabil că nici nu și le doresc, mor pentru atenția celor din jur și fac sacrificii lunare doar pentru a avea din timp în timp posibilitatea de se „publica” acolo unde cred ele că este miezul? Hai să îți spun concret de ce îmi place să fiu pragmatică. Vreau să mă tund sau să mă vopsesc, e foarte simplu. Vreau o manichiură superbă care, uite, ție ca și bărbat ți-a atras atenția, vreau un masaj anticelulitic. Vreau epilat, pensat, tratamente faciale – căci acum vine vara și e nevoie să am grijă și de ten, căci nu mai am 17 ani. Sau orice vreau eu să fac pentru a mă simți mai frumoasă decât sunt. Pentru toate lucrurile astea, nu stau să aștept cu lunile sau să ajung prin te miri ce locații obscure doar pentru că așa e la modă. Caut info ca și proximitate, ca și profesionalism, ca și nevoie pe care o am, citesc apoi câteva recenzii și îmi dau seama unde merită să încerc și unde nu. Așa am ajuns cu pragmatismul meu să fiu super mega mulțumită de toate serviciile pe care mi le doresc.
Știi de ce? Vreau ca timpul meu să fie respectat și vreau ca frumusețea mea să strălucească atunci când vreau eu, nu atunci când se poate. Nici nu mă gândesc să stau să pierd vremea așteptând, când pot să am tot ce vreau eu în timp util, alături de profesioniști pasionați sau alături de oameni cărora le pasă de timpul și de banii mei. Și ca să îți termin de spus de ce am răbufnit așa, mai ales că până acum câteva luni de zile nici eu nu mă înțelegeam pe mine însămi când alegeam să fac exact cele spuse mai sus… Am găsit oaza mea de frumusețe și modul meu pragmatic de a obține tot ce îmi doresc în materie de beauty într-un timp care să îmi permită să stau deja de o oră și jumătate cu tine la cafea. Nu pot să nu îți recomand și ție, la fel cum o fac de fiecare dată când vine vorba de frumusețe, salonul din Platinia.
Merg acolo de anul trecut: am unde parca, sun azi și dacă vreau mâine sunt acolo – asta în cazul în care nu sun de dimineață și seara sunt deja la spălat pe cap. Profi oamenii de acolo, spațiul superb, luminos și, apropo, îți pot spune și cât de frumoși sunt studenții de la USAMV, căci îi văd pe geam mereu când stau acolo și îmi amintesc de studenția mea frumoasă, care pare că a trecut prea repede. La Gett’s Platinia mi-am găsit liniștea și pragmatismul care mi se potrivesc, așa că în locul tău aș mai comanda și un fresh că mai am ceva de zis. Însă, de data asta, trebuie să îmi promiți că rămâne între noi, că e puțin delicat… Știi ultima dată când am fost aici lângă Cluj, la schi, la Buscat? Și am rămas tot weekend-ul cu gașca aia de prieteni în care m-am integrat ușor și repede?……..
Să ne auzim cu bine!
Jurnalul unui anonim
