Izvoru Crișului, județul Cluj – informații generale
Redactori: Rakosi Vasile, Adrian Popa
Fotograf: Laura Vancea
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Multumim voluntarilor noștri Laura Vancea, Rakosi Vasile și Adrian Popa pentru culegerea informațiilor, realizarea fotografiilor și redactarea textelor.
Localizare și scurt istoric
Comuna Izvoru Crișului (în maghiară Körösfő) cuprinde localitățile Izvoru Crișului, Nadășu, Nearșova și Șaula, se întinde pe o suprafață de 41,37 km2, și se situează în partea de vest a județului Cluj, la 43 Km de municipiul Cluj-Napoca. Comuna se învecinează în vest cu localitatea Huedin și comuna Sâncraiu, la nord cu județul Sălaj, la sud cu comuna Mănăstireni, la est și sud-est cu comunele Aghireșu și Căpușu Mare.
Izvoru Crișului și satele comunei au fost atestate încă din secolul al XIII-lea, când istoria Ardealului începea să prindă tot mai mult contur. Centrul administrativ al comunei, satul Izvoru Crișului, a fost atestat în anul 1276 sub numele de “Terra Crysfeu”, aparţinând, alături de teritoriul înconjurător, de moșia episcopului romano-catolic din Transilvania și, după cum arată documentele ulterioare din 1443, 1504, fiind un sat de iobagi. După 1600, satul a aparținut moşierului Bánffy din Gilău, iar în decursul secolelor teritoriul a fost vândut şi donat de mai multe ori.
Denumirea actuală a comunei provine de la faptul că la câțiva kilometri de intrarea în comună izvorăște râul Crișul Repede.
Oameni și populație
Izvoru Crișului face parte din regiunea etnografică a Călatei, (Kalotaszeg în limba maghiară), o zonă care frapează și încântă călătorii prin specificul său cultural și etnografic, păstrat încă în viața cotidiană a locuitorilor din Țara Călatei.
Astfel, trecând pe-aici, poți observa biserici vechi albe, din piatră, cu tavane pictate din lemn casetate, cu turnuri înalte ce te poartă în timpuri medievale. Prin livezi, ascunse ochiului grăbit, vei descoperi biserici de lemn sau case cu târnaț și acoperișuri cu decorații și crestături în lemn. Iar oamenii încă își poartă cu mândrie hainele tradiționale. Un melanj de tradiții și cultură care se încăpățânează să învingă timpul.
La fel ca în Secuime, în Țara Călatei, deci și în comuna Izvoru Crișului, populația este predominant maghiară, aceasta conviețuind alături de români de secole întregi. Comuna are 339 de case, în care locuiesc 424 de familii și o populație de 963 de oameni, majoritatea maghiari (79,04%), români (19,85%) și altă etnie 1,11%).
Cel mai tânăr locuitor din comună având o lună iar cel mai vârstnic 93 ani, o grupare pe vârste ar arăta astfel: 0 – 20 ani = 21,13 %, 21 – 60 ani = 57,23 % și peste 60 de ani = 21,64 %.
Fiind o zonă cu o bogăție de tezaur folcloric, a atras mulți artiști, pictori, sculptori, culegători de cântece populare maghiare. Béla Bartok și Zoltán Kodaly au cules aici cântece vechi de o frumusețe rară, marele arhitect Károly Kós s-a inspirat din arta zonei și a creat un nou limbaj pentru arhitectura maghiară modernă. În acest stil a proiectat Casa de cultură Béla Bartok din comună, iar în satul vecin, Stana, el și-a proiectat și construit propria casă, Cetatea Corbului (Varjúvár în limba maghiară).
Am mai putea aminti personalități care au legătură, într-un fel sau altul cu localitatea, cum ar fi tânărul revoluționar pașoptist Pál Vasvári (căruia I s-a ridicat și un monument lângă biserica din sat), János Gyalui Asztalos și Lőrinc Umling, meșteri care au lucrat la decorarea bisericii și Körösfői Kriesch Aladar – pictor maghiar.
Cele mai importante nume de famile din Izvoru Crișului sunt: Antal, Albert, Kovacs, Körpös, Mihály și Péntek, cele mai des întâlnite porecle sunt: huszar, csarzor, virag sau nagy, fiecărui nume fiindu-i atribuit o poreclă: mihaly – jancsiko, kovacs – vitez, antal – poli, jagher, albert – patoc.
