InfoTrafic participa la Swimathon

de | | 2 Minute

InfoTrafic participa la Swimathon

InfoTrafic participă anul acesta pentru a patra oară consecutiv la Swimathon – evenimentul organizat de Fundaţia Comunitară Cluj – pentru a ajuta un copil să meargă la şcoală.

Dorel este un adolescent din Aghireş, ajuns acum în ultimul an de liceu datorită unor oameni cu suflet mare, care nu l-au abandonat. Atunci când l-am cunoscut, în primăvara anului 2011, avea doar 14 ani, terminase printre primii clasa a VIII-a, însă perspectivele nu erau deloc promiţătoare. Cu o mamă bolnavă şi un tată alcoolic, Dorel muncea în sat cu ziua, pentru ca familia să îşi ducă traiul de pe o zi pe alta. Fără ajutor, nu ar fi reuşit niciodată să ajungă la un liceu în Cluj, să înveţe o meserie.

Din fericire, cazul lui Dorel a ajuns la cunoştinţa Fundaţiei Comunitare Cluj, iar InfoTrafic – Radioul de pe strada ta a decis că el merită ajutor.
Am înotat pentru Dorel şi am strâns fonduri pentru el la trei ediţii Swimathon, în 2011, 2012 şi 2013, iar rezultatul a fost că acest copil şi-a permis să viseze în continuare. A mers la liceu şi a putut să înveţe mai departe, cu mai puţine griji, beneficiind de o bursă lunară, oferită de Fundaţia Comunitară Cluj din fondurile obţinute pentru el de la sponsorii care au susţinut înotătorul InfoTrafic.

Anul acesta înotăm din nou pentru Dorel, căci a ajuns în pragul ultimului an de liceu. Mai este atât de puţin până va căpăta meseria dorită! Situaţia în familia lui a rămas neschimbată, dar acum există speranţă.
Dorel este în clasa a XI-a, aşadar anul viitor o să termine liceul. La finalul primului semestru al anului şcolar 2013 – 2014 situaţia la învăţătură a fost cea mai bună din întreg parcursul lui educaţional, cu o medie de 8,55. Anul acesta a fost inclus şi în echipa de baschet a şcolii şi a devenit din ce în ce mai serios în ceea ce priveşte practica – îşi doreşte să înveţe mai mult, fiind conştient de importanţa meseriei pentru viitorul lui.

Aşadar, InfoTrafic participă şi anul acesta, pentru a patra oară, la Swimathon, pentru Dorel. Oricine doreşte să îl ajute poate să susţină înotătorul InfoTrafic şi să doneze, atât cât crede de cuviinţă. Întreaga poveste a lui Dorel şi detalii despre modalităţile prin care puteţi dona se pot găsi pe site-ul nostru, swimathon.infotrafic.biz.

Cea de-a şasea ediţie a evenimentului de strângere de fonduri prin înot, Swimathon Cluj, va avea loc anul acesta în 5 iulie, la Complexul de Nataţie “Universitas”. Anul trecut, cei peste 150 de înotători intraţi în cursa Swimathon Cluj 2013 au parcurs împreună 2.474 de lungimi de bazin, echivalentul a peste 123 de kilometri. Mai mult de 600 de susţinători au contribuit la mobilizarea a peste 100.000 de lei, din care 20.000 de lei au fost strânşi direct la faţa locului.

Reprezentantul InfoTrafic, Dan Chiuzbăian, a înotat într-o oră 58 de lungimi de bazin (2,9 kilometri), iar echipa Baracuda, care s-a alăturat proiectului nostru „Nu lăsa să se scufunde viitorul unui copil! Donează alături de noi!”, a reuşit să „bifeze” 64 de lungimi (3,2 kilometri). Astfel, în final am reuşit să ne atingem obiectivul, respectiv 8.000 de lei strânşi pentru Dorel, pentru ca el să îşi continue studiile.

Nu lăsa se se scufunde viitorul unui copil! Donează alături de noi!