Indigo, un univers exotic în inima Clujului

de | | 2 Minute

Indigo, un univers exotic în inima Clujului

India, o lume care a fascinat civilizațiile occidentale timp de secole, o sursă de inspirație spirituală și culturală, poate fi regăsită și în orașul nostru de suflet, Cluj-Napoca. Poate în cea mai accesibilă variantă a ei: cea culinară. Restaurantul Indigo este cel care deschide poarta înspre acest univers exotic de mirodenii și armonie a condimentelor.

La Indigo, precum și în tradiția indiană, se pune accent pe autenticitatea rețetelor și respectarea tehnicilor de gătit specifice. India deține o tradiție culinară foarte veche, diversă și, totodată, foarte sănătoasă, motiv pentru care, alături de vestitele mirodenii și condimente, preparatele vegetariene și vegane ocupă un loc important, iar carnea este și ea gătită într-un mod aparte: este fără grăsime și se marinează îndelung până când aromele condimentelor o pătrund, iar gustul specific cărnii nu se mai simte.

indigo un univers exotic in inima clujului restaurant indian

Indigo e mai mult decât un simplu restaurant: e o afacere de familie româno-indiană ce are ca misiune să prezinte adevărata față a Indiei. Nu doar ingredientele sunt aduse din India, ci și talentații bucătari care lucrează în bucătăria restaurantului sunt veniți din acest loc exotic.
În contrast cu stereotipul cunoscut, nu toate preparatele din bucătăria indiană sunt iuți, ci putem savura o gamă variată de gusturi și arome. Pe lângă chilly, putem regăsi la fel de frecvent și arome nepicante, despre care vă provocăm să aflați mai multe: cardamom, cocos, ghimbir, scorțișoară, tamarin, turmeric sau nuci caju – care, de exemplu, se folosec cel mai adesea măcinate la sosurile fine și aromate ale mâncărurilor mogule, cum ar fi Pui Methi Malai sau Afghani Tangri Kebab din meniul Indigo.

Vă recomandăm cu drag să descoperiți o lume nouă și exotică într-o călătorie a simțurilor și a aromelor indiene!

indigo un univers exotic in inima clujului restaurant indian