Începe Untold! Iulius Mall a pregătit competiții la festival și promoții suplimentare la cumpărături
Iulius Mall Cluj vine cu vești bune pentru pasionații de muzică. Și noi vom fi prezenți la Untold și am pregătit o competiție cu premii cool. În plus, dacă te numeri printre participanții la festival beneficiezi de reduceri suplimentare la magazinele din Iulius Mall.
Mergi la Untold și ești pus pe distracție? Te așteptăm în spațiul special amenajat de Iulius Mall la festival, unde vei fi provocat la o competiție cu multă muzică bună. Demonstrează că ești maestrul hiturilor și vei câștiga cele mai tari premii. Dacă ești fanul artiștilor din line-up-ul Untold, atunci ești candidatul perfect. În perioada 3 – 6 august 2017, între orele 15.00 și 20.00, dăm startul Playlist Challenge. Fiecare concurent are la dispoziție 2 minute pentru a asculta melodiile artiștilor invitați la festival și a recunoaște cât mai multe piese. În funcție de punctajul obținut, vei fi răsplătit cu o borsetă, un set de vouchere la magazinele din Iulius Mall sau o boxă portabilă, pentru a lua muzica oriunde cu tine.
În plus, dacă ritmurile îți curg prin vene, atunci te bucuri și de oferte la magazinele din Iulius Mall. În perioada 2 – 7 august, în baza brățării care atestă participarea la Untold, vei beneficia de promoții de până la 20% la articole cu preț întreg și până la 20 de procente suplimentare de reducere la cele care fac parte deja din campania de sales. Astfel, poți opta pentru îmbrăcăminte, articole sport, încălțăminte, cosmetice și accesorii la prețuri atrăgătoare. Mai mult, sunt promoții pentru servicii, dar și la cafenelele și restaurantele din Iulius Mall. Catalogul complet al ofertelor este disponibil pe pagina de Facebook și pe site-ul Iulius Mall Cluj. Răsfoiește-l aici.