Vine vara! Ce se mai poate face în Cluj în acest sezon? | Gelateria Beldi
Adierea caldă a nopților de vară se simte, este aproape, gata-gata să ne îmbrățișeze blând și să ne ducă pe ritmuri melodioase de muzică jazz și funky spre minunata lume a vacanței. În aceste zile, de tranziție, suntem cuprinși de un soi de nerăbdare moale, de o ușoară și dulce neliniște, de un teribil dor pentru timpurile făgăduite.
Nu mai este atât de mult până la vară, nu mai este atât de mult până atunci când fericiți și luminați de soare, ademeniți de parfumul proaspăt, de zi, al fructelor, ne vom dori cu ardoare limonade la litru, frappe-uri aproape congelate, sucuri naturale și grădini cu umbră și copaci exotici.
Ca să ne îndulcim așteptarea am început să facem o listă cu lucruri de făcut, de văzut și de încercat în următoarele luni.
Grădină, gelato și liniște…
Chiar dacă strada Piezișă este un reper aproape absolut pentru ceea ce definește vara și vacanța, sunt câteva lucruri care îi lipsesc. Nu are grădini, nu are gelato și este mereu foarte aglomerată.
Dacă vă numărați printre oamenii care vor să trăiască vara altfel, în grădina din oraș, cu o limonadă, un frappe sau un suc natural și rece la purtător, Gelateria Beldi este locul potrivit pentru zilele din acest sezon estival, pentru zilele pe care ni le petrecem în oraș.
Ați încercat limonada cu înghețată și frappe-ul fără ness?
Tot pentru zilele caniculare se recomandă un gelato pentru că vara nu este vară fără înghețată și fără băuturile naturale și răcoritoare. Ca să îi aline pe cei care tânjesc după zilele de concediu, dar să facă așteptarea mai suportabilă și pentru cei care prevăd o vară faină, Beldi va servi înghețată cu limonadă. Adică într-un pahar de aproximativ 250 de mililitri se va oferi o porție sănătoasă de suc de lămâie, îndulcit cu sirop de miere sau zahar, după preferințe, mentă, gheață, apă, peste care va fi adăugat gustul unui gelato.
Tot în registrul verii se încardrează și recomandarea următoare: frappe-ul! Tot la Beldi găsim și acest tip de băutură, preparat după o metodă specială. Boabele din care se prepară cafeau pentru frappe este adusă de la o prăjitorie din Cluj. Băutura de cafea se infuzează la rece timp de 12 ore. După acest timp de așteptare, se prepară frappe-ul cel binevenit, care ne va trezi și ne va revigora doar după câteva sorbituri.
Un alt aspect care merită punctat pe lista de recomandări pentru perioada imediat următoare este răcoarea, atmosfera și emoția. Dacă grădinile exterioare sunt în general puține în Cluj și sunt supraglomerate, merită să luăm în considerare și varianta unei grădini interioare, cu copaci de măslini și ierburi exotice. În acest cadru de poveste, vacanța se conturează apropindu-se parcă și mai repede de noi, îmbrățișându-ne cu aromele ei proaspete, ușoare, dezinvolte, invitându-ne la limonadă cu îngețată, la gelato, la umbra grădinilor de măslini.