Artistul Altfel
În atelierul unui sculptor clujean: Ilarion Voinea
În plină zi, la pas prin centrul Clujului. Orașul are alt ritm la ora prânzului, oamenii își stabilesc cadența pașilor după o altfel de grabă. Poate ne e foame tuturor, cine știe. Munca de teren te scoate din cotidianul șezut pe scaun și aduce, uneori, neașteptate bucurii.
Forfotă și pe mica stradă Bolyai Janos. Acolo, dintre toți oamenii ce aleargă în toate direcțiile, nu ai cum să nu îl observi. Stă în fața unei porți, cu mâinile la spate, cu barba zâmbind în soare. Doar stă și privește. E chipul unui om care a îndrumat generații de copii și tineri, așa-l știm noi, cel puțin. Deși lumea-l cunoaște (dacă îl cunoaște) ca sculptor de for public. Statui, busturi și monumente prin Cluj și prin alte orașe.
Noi îl cunoaștem ca ,,proful de sculptură”. Poate prea puțin spus, căci ne-a învățat bucuria unei urme de creion pe o hârtie, fascinația unghiurilor, a liniilor și a privirii în spațiu, senzația inegalabilă a momentului de creație, a nașterii formei prin modelaj în lut. Ne-a învățat să ascultăm o altfel de muzică: sunetul perfect al lemnului crestat.
Iar acum, iată-ne în atelierul profului de sculptură!
Ilarion Voinea (cât de fascinați eram de muzicalitatea și sonoritatea numelui său!) a fost ani de zile profesor la Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” din Cluj, fiind implicat în numeroase alte activități culturale și artistice, a predat timp de 8 ani la Universitatea din Oradea și este cunoscut mai ales pentru statuile, busturile și monumentele create.
De exemplu, în Cluj, putem admira bustul lui Sigismund Toduță din Parcul Central, amplasat acum în locul bustului furat de acolo în urmă cu câțiva ani, iar fanii ,,U” Cluj (și nu numai) se pot bucura de statuia doctorului Mircea Luca, fostul căpitan al echipei, amplasată la intrarea principală Cluj Arena. O machetă a statuii am descoperit, cu încântare, în atelierul său:
Are la actual zeci și zeci de lucrări monumentale de for public, în Cluj, în țară și în străinătate. Pe lângă acestea, Ilarion Voinea face și sculptură de gen și plastică mică, având ca reper modelajul și folosindu-se de diverse materiale de suport: lemn, piatră, bronz. Pasionat de actualitatea formelor arhaice și plastica țărănească românească, în mod special de cea din lemn (puteți citi aici un articol semnat de el), Ilarion Voinea reușește să transmită pasiunea pentru lemn și altor ,,învățăcei”.
E o plăcere să îl asculți vorbind despre artă și despre sculptură, iar aici, printre statui de bronz, de lemn, piatră sau ceramică, printre machete în gips, proiecte în sârme și idei ce plutesc în aer, sunetele capătă o altă valență…
Părăsim locul mai bogați sufletește, recunoscători ocaziei de a păși în atelierul unui artist al Clujului. N-ai zice că dincolo de vechea poartă de pe Bolyai Janos se află asemenea comori 🙂
Iulia Marc
Redactor Cluj.com