Impresii de călătorie din Suceagu, comuna Baciu, județul Cluj
Redactor: Crișan Lucian
Fotograf: Bogdan Adumitroaie
Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel. Pentru mai multe detalii despre comuna Baciu, click aici. Mulțumim voluntarilor pentru culegerea informațiilor, fotografii și text.
Satul Suceagu este o așezare aflată la 15 km distanță de Cluj-Napoca, ale cărei origini se pierd în negura timpului. Satul oferă turiștilor o bună alternativă pentru o excursie de o jumătate de zi. Principalele atracții din sat sunt Biserica Reformată și Dealul Melcului. Fostele conace au fost distruse sau părăsite după jumătatea secolului al XX-lea, iar Biserica de lemn din 1710 a fost demontată la scurt timp după ridicarea bisericii noi.
[Livada de mai sus a fost plantată de domnul Dreptate Iosif, zis Sivu – tehnician pomicol, cu o dăruire deosebită față de natură – Informație furnizată de dna. Iuliana Bungardean]
Biserica Reformată veghează asupra satului de 700 de ani. Exteriorul este simplu, ceea ce atrage privirea este pasajul aflat între corpul bisericii și turnul clopotniță. Prezența pasajului poate fi explicată de dimensiunile reduse ale vârfului de deal unde este amplasată biserica, construcția ocupând tot platoul. Interiorul impresionează prin băncile de lemn pictat, covoarele țesute și ţesăturile care decorează pereții.
Coborând de la Biserica Reformată și urmărind drumul din dreapta se ajunge la Dealul Melcului, o rezervație fosiliferă, dar și un bun punct de belvedere. În centrul satului se află Biserica Ortodoxă, ridicată în 1916.
Cele trei etnii (maghiari, români, romi) conviețuitoare în bună înțelegere în Suceagu oferă spectatorilor momente inedite cu ocazia evenimentelor festive din sat. Fiecare etnie are stilul propriu de dans popular, iar csárdás -ul chiar dacă este jucat de fiecare comunitate, diferă prin felul în care este interpretat. Sucegenii sunt cunoscuți și ca buni cântăreți, pe când femeile lor sunt bune bucătărese. Acest fapt se datorează apropierii de Cluj, ceea ce a permis ca femeile să lucreze în trecut la nobilii clujeni. Totuși, apropierea de municipiu a adus și dezavantaje locuitorilor, care și-au pierdut treptat portul țărănesc, adoptând mult mai repede noile haine de inspirație occidentală.
Printre personalitățile care sunt legate de acest sat unic se numără Györffy György și Romulus Ladea. Istoricul Györffy György s-a născut la Suceagu, dar încă din anii copilăriei s-a mutat la Budapesta, continuând să revină verile în satul natal. Sculptorul Romulus Ladea a trăit vreme de 20 de ani în sat, unde și-a cumpărat o casă.
Nu ezitați să petreceți cel puțin o jumătate de zi în Suceagu, satul al cărui nume de origine slavă nu se mai găsește nicăieri în Europa.