Impresii de călătorie din Domoșu, comuna Sâncraiu, judetul Cluj.
Redactor: Petra Denisa Tcacenco
Fotografi: Huszar Bogdan, Ciprian Căpuș
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Pentru mai multe detalii despre comuna Sâncraiu, click aici. Multumim voluntarilor Petra Denisa Tcacenco, Căpuș Ciprian și Huszar Bogdan pentru culegerea informatiilor, fotografii si text.
Domoșu (în maghiară Kalotadámos) este un sat ce face parte din comuna Sâncraiu, situat în județul Cluj, România. Este alcătuit din 200 de locuitori dintre care aproximativ 180 sunt maghiari, cu o medie de vârstă de peste 50 de ani.
Cultele religioase din zonă adună la locașurile de închinare în fiecare zi de sărbătoare credincioși reformați, ortodocși și baptiști. Biserica reformată vopsită în alb, cu acoperiș de lemn, apărată de un zid gros de piatră a fost ridicată în 1737 și, de atunci, este martora timpului care n-a trecut fără să nu-și pună amprenta asupra ei.
Astfel, omul care a tras clopotele timp de 25 de ani, azi nu mai urcă în turn, ci dă glas sunetului de clopot prin simpla apăsare a unui buton. „Totul este electric acum”, spune acesta cu o mândrie amestecată cu nostalgie în glas.
Cu toate că satul nu este foarte mare, casele sunt îngrijite, au porți de lemn sculptat și băncuțe pentru duminicile când vecinii se adună în povești sau se uită pur și simplu cine mai trece pe uliță. Florile nu lipsesc nici ele din fața caselor. Vechiul și noul coexistă armonios aici, multe din casele construite recent păstrează caracteristicile arhitecturale ale celor vechi. Numai lemnul are o strălucire mai puternică, însă dantelăria sculptată amintește de simbolurile transmise de meșterii de demult, de un model reactualizat în prezent. Așa că, după ce privirea îți este furată de o mansardă de lemn din 1926, roasă și decojită de timp, de vânt și de frig, te îndrepți mai încolo, la câțiva metri spre una nouă, din 2014, cu o poartă de lemn proaspăt lăcuită, în care sunt sculptate lalele, rozete, inimi și frunze.
În spatele porților de fier sau de lemn, prin curți umbrite de viță-de-vie oamenii își încep activitățile de zi cu zi. Însă nu toți sunt acasă. Bărbații mai în putere au luat drumul străinătății pentru a câștiga un ban și a-și întreține astfel familiile.
Majoritatea celor de aici lucrează în Olanda, în agricultură, iar munca nu este foarte grea, ne mărturisește un sătean care a fost acolo. Și acasă au terenuri, grădini unde cultivă pomi fructiferi, cartofi, porumb, grâu, orz sau cresc animale precum bivoli, vaci, oi, capre, găini.
Dar copiii care studiază în Cluj trebuie ajutați, de aceea în sezonul muncilor agricole satul se golește, majoritatea fiind plecați la muncă în străinătate. Doar poștașul mai vine în fiecare zi și doctorul odată la două săptămâni de la Sâncraiu. Copiii rămași acasă merg la școală în Sâncraiu.
Comunitatea se mândrește cu un Cămin Cultural renovat, unde se țin nunțile sau botezurile, și acestea tot mai rare. Cei care sunt în trecere prin sat și caută un loc de dormit se pot caza la Casa Parohială. Viitorul se anunță unul cu proiecte de interes turistic pentru satul Domoșu și anume se intenționează construcția unei pensiuni lângă biserica reformată.
