Impresii de călătorie din Bălcești, comuna Căpușu Mare, județul Cluj.
Drumul Județean 103K șerpuiește alene printre dealuri uneori domoale, alteori abrupte și face legătura între localitățile Căpușu Mare și Beliș. Pe teritoriul comunei Căpușu Mare este calea de comunicație spre mai multe sate: Agârbiciu, Dângău Mare, Dângău Mic. Ei bine, înainte de a intra în Dângău Mare, spre dreapta se face un drum de pământ care duce în satul Bălcești. Prima problemă a micii comunități care locuiește aici este exact acest drum, a cărui lungime totală nu cred să depășească 2 km.
Din spusele unui localnic, am aflat că aici trăiesc aproximativ 80 de oameni, că sunt 59 de numere de casă și principala ocupație este cultura cartofului. Deși de la primăria din Căpușu Mare mi s-a spus că se asigură bonuri de benzină unui părinte pentru a transporta la școala din Dângău Mare 2-3 copii, un domn din sat mi-a zis că 4 copii din sat merg la școala cu clasele I-VIII din Râșca, cu microbuzul școlar. Nu vreau să scot în evidență discrepanța, ci doar să fiu corect în a reda informațiile primite…
În acest sătuc liniștit există o frumoasă biserică din lemn, datând din 1751, care poartă hramul Înălțarea Sfintei Cruci și este monument istoric. Slujba se ține aici tot la a patra duminică, preotul având în responsabilitate mai multe sate.
Biserica se află pe locul actual din anul 1936, când a fost strămutată din Mănăstireni (la vremea aceea Mănășturu Românesc) unde fusese inițial construită de meșterul Ioan Tot Săotanu. Înaintea strămutării, pe acest loc exista doar o clopotniță.
Ancadramentul ușii din pridvor este bogat decorat cu modele geometrice și florale, pe partea superioară fiind, în alfabet chirilic, datele edificării bisericii în Mănășturu Românesc, în anul 1751.
Este construită din bârne bine cioplite de stejar, îmbinate în coadă de rândunică și cheotoare dreaptă, cu grinzile de la bază fixate pe o fundație de piatră. (Sursă informații)
Am fost însoțiți în călătoria noastră de domnul Tito, ghid amator, în fotografia de mai jos alături de doamna Daniela Stănoiu, care a realizat fotografiile:
Ghidul nostru mi-a povestit o legendă a locului: prin secolul al XIII-lea, bolnavii de lepră din localitățile din această zonă erau aduși în perimetrul acestui sat, unde alcătuiau o comunitate izolată, motiv pentru care acest sat (cătun) a fost denumit pentru o lungă perioadă de timp Căpușu Mort. Așa cum este ușor de intuit, bolnavii au nevoie de ajutor și îngrijire și astfel, spune legenda, în această zonă ar fi apărut și o mică mănăstire, al cărei principal scop era alinarea suferințelor bolnavilor, mănăstire despre care nu s-a găsit încă nicio dovadă că ar fi existat cu adevărat. Numele de familie cel mai des întâlnit este Bâlc, a cărui origine vine din cuvântul maghiar bőlcselet, al cărui sens este, după spusele ghidului, îngrijitor. (n.r conform dicționarului, cuvântul se traduce ca ,,filozofie”)
Apariția noastră pe ulița satului a reușit să producă o mare zarvă și curioșii au început să apară pe la porți
sau peste gard
ceea ce mă face să mă gândesc la faptul că nu au prea des vizitatori în sat! 🙂
O parte din săteni sunt pe câmp, la adunatul cartofilor. Deși a fost un an bun și producția este mulțumitoare, o problemă tot există: nu au cui să îi vândă! Un preț de 50-60 de bani pe kilogram ar fi bun pentru localnici, în condițiile în care, în Cluj de exemplu, la magazinul de la colțul blocului costă 1 leu și 60 de bani!
…nu este deloc ușor, chiar și noi am obosit! 🙂
Și fasolea este numai bună de strâns din câmp …
Ne întoarcem în sat
unde ne-a atras atenția un semn prezent, la anumite porți, lângă numărul de casă:
Explicația este următoarea: buni gospodari, oamenii s-au organizat de-a lungul timpului în echipe, în scopul de a împărți sarcini precise atunci când este nevoie să se îndepărteze urmările calamităților naturale sau să se stingă incendii… simbolurile reprezintă mijloacele cu care respectivii cetățeni participă la acțiune! Ingenioasă soluție, așa-i?
Uitându-mă peste fotografiile făcute de Daniela, cele de mai jos îmi trimit gândurile spre o strofă dintr-o poezie scrisă de Adrian Păunescu:
„Cine are părinți, pe pământ, nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii,
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.”
Repetabila Povară, de Adrian Păunescu
Ne luăm la revedere și pornim mai departe….
Redactor: Gigi Țepuș
Fotograf: Daniela Stănoiu
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Multumim voluntarilor noștri Gigi Țepuș, Daniela Stănoiu și Mureșan Laura pentru culegerea informațiilor, realizarea fotografiilor și redactarea textelor.
