Împărăția lui Zamolxe privită din Mărișel – povestea unui grup de turiști clujeni (partea a II-a)
,,Te așteptăm deasupra lumii”, o promisiune care ni s-a întipărit în suflete încă din toamna trecută când Robert și Anastasia, voluntarii noștri din cadrul proiectului Clujul Văzut Altfel, au poposit pentru o zi în Mărișel. S-au întors la noi cu tolba plină de imagini și povești minunate, desprinse parcă dintr-o altă lume. Aceste meleaguri, aflate la doi pași de Cluj, sunt ancorate încă în timpurile obiceiurilor și tradițiilor străvechi…
Întorși din Lumea Uriașilor Adormiți și a cetăților medievale, cu răgaz să ne odihnim o noapte, povestea noastră își relua cursul a doua zi dimineața devreme când, sub nori plumburii, porneam înspre Mărișel, locul ce urma să ne deschidă calea spre Împărăția lui Zamolxe! Visam toți cei 32 de călători să ne zâmbească soarele, dar în orizont vedeam cum ploaia ne va fi tovarăș de drum.
Și am ales drumul cel lung: prin Gilău și Huedin, coborând înspre Beliș, urcând apoi înspre cea mai mare comună ca suprafață locuibilă a Clujului (și a Europei, de altfel). Privești pe geam și te pierzi într-un soi de reverie, pădurile sunt un magnet pentru acei dintre noi care simt nevoia de un răgaz, de câteva momente de liniște. Pentru fiecare zâmbet și încântare, avem parte și de unele dezamăgiri: vedem gunoaie lăsate la marginea pădurilor sau copaci tăiați, zone golașe și triste care își cer copacii înapoi! Un fel de revoltă mocnită ne învăluie gândurile, pur și simplu nu-i corect.
Mărișelul e imens. Aflăm de la Roxi, ghidul nostru de azi de la Cluj Guided Tours, că vom fi primiți ,,cum se cuvine” la Popasul Iancului, în stil tradițional – cu sare, pâine, pălincă și secărică (un fel de whisky de Mărișel). De peripețiile noastre au aflat și cei de la DIGI 24, care se află deja la fața locului, gata să surprindă aceste momente.
Domnul Pleșa, de la Popasul Iancului, e o gazdă cum nu se poate mai bună. El va deveni, alături de alți localnici, ghidul nostru local în Mărișel. Urările de bun venit încep să ne rupă de cotidianul urban, însă ritualuri de mult uitate, bucuria localnicilor de a avea prilejul să le reia – sunt încă ceva distant pentru noi. Suntem stângaci în curiozitatea și entuziasmul nostru, e o simplitate în aceste obiceiuri la care nu (mai) știm cum să ne raportăm.
După un scurt popas aici, pornim alături de noul nostru ,,conducător de grup”, așa cum ne-am permis să îl numim pe domnul Pleșa, înspre Muzeul Satului și statuia Pelaghiei Roșu, urmând să ne aventurăm apoi într-o scurtă drumeție pe Drumul lui Antonescu, ajungând în cele din urmă la Tâcla Gavrii și Crucea Iancului. Și azi, la fel ca ieri în Rimetea, toponimele ne provoacă imaginația și ne spun povești încă dinainte de a ajunge la destinație.
La Muzeul Satului, începe să plouă încetișor. Ne înghesuim în mica încăpere și, ca niște învățăcei, cu mintea la viețile moților de acum 100-200 de ani, ascultăm în liniște explicațiile fostei învățătoare din Mărișel, doamna preoteasă care, în prezent, se ocupă de păstrarea acestor obiecte atent selectate și îngrijite. Fiecare lucru are povestea lui, aici. Straie țărănești specifice moților din zonă, obiecte casnice, de decor sau de lucru, toate au învins timpul. E o oarecare ingeniozitate pe care o regăsim în fiecare din aceste obiecte, o creativitate a omului simplu care găsește soluții eficiente pentru a-și îmbunătăți traiul.
Plecăm de la muzeu mai bogați sufletește, parcă te regăsești și te înțelegi mai bine pe tine în momentul în care îți înțelegi trecutul și rădăcinile.
O scurtă oprire la statuia eroinei din Mărișel: Pelaghia Roșu – cea care a condus grupul de femei în bătălia de la Mărișel din 1848. E o filă de istorie pe care nu mulți o cunosc, însă de care mărișenii nu doar că nu au uitat, ci se mândresc cu ea.
Mai încolo, pe drum, ne întâlnim cu domnul Mariș Ioan, fost primar (deși ne-a dat de înțeles că nu-i neapărat o titulatură la care trebuie să ne raportăm) și om de vază prin Mărișel, implicat în tot ce înseamnă păstrarea tradițiilor, respectarea unui trecut istoric important al Mărișelului și promovarea obiectivelor cu potențial turistic de aici. El devine acum ghidul nostru pe celebrul drum al mareșalului, pe drumul lui Antonescu.
Ne arată în toate direcțiile cătunele din Mărișel și comunele vecine și, ei bine, vom renunța la ,,apărătoarele” împotriva ploii pentru câteva momente – căci în dreapta noastră începe… Împărăția lui Zamolxe sau Defileul Răcătăului, cum mai este ea cunoscută de unii neinițiați 🙂 Denumirile mă fac să zâmbesc și îmi amintesc, pentru câteva clipe, de sacrul și profanul lui Eliade…
Ne îndreptăm spre Țâcla Gavrii și Crucea Iancului.Nu știm ce ne așteaptă acolo, pe stânci… Știm că vom putea să ne scufundăm privirile în toată împărăția, că ne vom simți mai liberi și mai aproape de noi înșine. Vântul și ploaia nu ne mai deranjează, ele fac parte acum dintr-un peisaj autentic, real, unul care ni se va întipări pentru totdeauna în memorie.
Și cum orice împărăție se mândrește cu cei mai buni cai și tovarăși de drum (și lucru!), în scurta noastră peripeție, ne-am simțit privilegiați… Am fost duși înapoi la Popasul Iancului de nu mai puțin de 4 căruțe, trase fiecare de câte doi cai (frumoși), acompaniați de câini și admirând peisaje rustice minunate, pe care sperăm să le revedem…
Din tolba cu umor de Mărișel: ,,Știți cum se zice: să nu stai în spatele calului, în fața taurului și în nici o parte a prostului!”
Ajunși înapoi la Popasul Iancului, dăm de-o altă provocare (sunt cu mintea la Harap Alb – e din cauză benzilor desenate pe care le-am luat la răsfoit săptămâna aceasta!). Un gulaș delicios și un balmoș cum nu am mai mâncat nicăieri! Iar mie nici măcar nu îmi place balmoșul! L-aș fi mâncat gol – felul unu, felul doi și desert. Domnul Pleșa s-a întrecut pe el în calitate de gazdă și ne-a spus cam târziu să ne lăsăm loc și de plăcinte. (plăcinte pe lespede umplute cu brânză și unse cu smântână, mai precis 😀 )
Povestea noastră începe să se încheie – cum altfel – ca-n povești: într-o veselie, în atmosferă de sărbătoare, muzică și dansuri tradiționale, voie bună și glume specifice țăranului petrecăreț. Am fost încântați de grupul Mărișeanca, oameni plini de viață care ne-au transmis și nouă o doză bună din energia lor.
Le mulțumim tuturor pentru o zi care ne-a rupt din cotidianul nostru: domnului Pleșa și familiei sale, domnului Ioan Mariș, doamnei învățătoare de la muzeu, grupului Mărișeanca. Sunt oameni care au înțeles cât de importante sunt valorile autentice care ne reprezintă și valorile naturale pe care (încă) le mai avem și pe care ar trebui să le protejăm cu orice preț!
Redactor: Iulia Marc
Fotograf: Lucian Nuță
