Ia-ți pauza de masă la Mama Manu!
Forfota orașului ne cuprinde și pe noi. Suntem într-o alergare continuă, de la sarcinile de serviciu, la cele de acasă. Și-n fiecare zi se adaugă la obișuitele obligații, altele noi.
De aceea, cât suntem la serviciu adesea sărim peste mese, ne trezim târziu că nu am mâncat nimic de dimineață sau, în cel mai rău caz, organismul ne atenționează, procopsindu-ne cu dureri de cap sau stomac. Motivele pentru care nu ne îngrijim pentru a avea mese regulate le știm cu toții: „nu am timp”, „trebuie să termin ce am început”, „nu am un local aproape unde sa găsesc mancare proaspătă”. Dar dacă cercetăm mai bine, vom găsi soluții.
Soluții demne de luat în seamă sunt oferite de Mama Manu, restaurantul de tip fast food pe care îl putem găsi în patru locații din Cluj-Napoca: pe Bulevardul Eroilor (nr. 11 si 43), în Mănăștur în stația Minerva și în Piața Gării, chiar vis-a-vis de gară. Cele patru fast-food-uri Mama Manu sunt amplasate strategic, fiind atât la îndemnâna clienților care lucrează sau vizitează zona centrală, dar și a clienților care locuiesc sau sunt cu treabă în cartierul Mănăștur. De asemenea, pentru cei care vin în Cluj este mult mai ușor să apeleze la serviciile fast-food-ului aflat în apropierea Gării.
Vă întrebați ce le recomandă? Restaurantele fast-food Mama Manu sunt recunoscute în oraș pentru gustul delicios pe care îl dau mai ales shawormei. Aici preparatele orientale, precum falafelul, shaworma, sunt ca la ele acasă, în Orient, gătite după o rețetă unică și aromate cu condimente numai de bucătari știute.
Proaspete, adică gătite chiar în momentul în care ati făcut comanda, sunt: snitelul cu ciuperci, hamburgerul, cartofii prajiți, grătarul de pui, salatele, sosurile și alte multe preparate. Preparatele pot fi servite în tihnă în localurile amintite mai sus, iar cei care au o pauza de masă foarte scurtă pot opta pentru varianta „to go”.
Contact:
Telefon: 0264 432 801, 0730 735 550
E-mail: [email protected]
Facebook: www.facebook.com/mamamanu.cluj
Program: non-stop