O comedie la Cluj de Teatrul Elisabeta București: Ghici cine te sună?!
Teatrul Elisabeta din București prezintă în data de marți, 31 martie 2020, comedia “Ghici cine te sună?!”, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:00.
Telefonul – cutia neagră a existenței noastre. Tu ai curajul să intri în joc?
Cu: Tania Popa, Alexandra Velniciuc, Leonid Doni, Andreas Petrescu, Bogdan Albulescu, Vladimir Drăghia, Claudia Ene, Ramona Niculae
Regie: Tania Popa
Durata: 1h 45 min (fără pauză)
Tip spectacol: comedie
Telefonul mobil poate dezvălui viaţa ascunsă a fiecăruia dintre noi. Suntem toţi vulnerabili în faţa unui obiect tangibil, accesibil tuturor, care a devenit o copie a vieţii noastre până în cel mai ascuns amănunt. O cutie neagră care ne stochează obsesiile şi realitatea paralelă a mesajelor, fotografiilor şi a apelurilor din fiecare zi. Ritmul acţiunii creşte şi captează atenţia spectatorului pe parcurs, în timp ce răsturnările de situaţie şi poveştile personajelor se intercalează cu sunetul produs de telefoanele mobile.
Ghici cine te sună?! O piesă de teatru care te face să râzi în hohote, dar care te şi sperie un pic, care te face să realizezi ca uneori ai putea ierta mai uşor. Este o piesă de teatru care te face să îţi dai seama ce ai de pierdut, ce câştigi şi ce gândeşti cu adevărat, dar nu ai curajul să recunoşti.
O eclipsă de lună, o petrecere… Cineva se gândeşte la un joc. Cum ar fi să lăsăm telefoanele pe masă şi să răspundem pe speaker? De aici toată lumea se prăbuşeşte. Fiecare îşi arată adevărata faţă. Nimic nu mai poate fi la fel vreodată. Îţi sună cunoscut? Seamănă cu viaţa ta un pic? La teatru poţi vedea cum ar fi… Şi totuşi, dacă nu am juca niciodată acest joc? Poate ar fi mai bine dacă ai trăi în lumea reală, nu în cea virtuală.
Bilete disponibile la Casa de Cultura a Studenților Cluj-Napoca Oficial și online, pe TeatrulElisabeta.ro și pe bilet.ro