Un viitor altfel: Studenții și profesorii universitari se pot înscrie acum la FUTURE, cel mai amplu program de orientare în carieră

de | | 3 Minute

Un viitor altfel: Studenții și profesorii universitari se pot înscrie acum la FUTURE, cel mai amplu program de orientare în carieră

Peste 120 de studenți și profesori universitari din toată țara sunt așteptați să se înscrie la cea de-a 6-a ediție a programului FUTURE – Construiește cu pasiune, cel mai complex program de orientare în carieră din România.

Timp de 6 luni, studenții – profesorii-  angajatorii SYKES part of Sitel Group® se vor întâlni săptămânal pentru a-i ajuta pe tineri să se pregătească pentru primul loc de muncă și să dezvolte competențele necesare pentru locurile de muncă de azi și de mâine. Întâlnirile sunt bazate 100% pe activități practice și au scopul de a „umple prăpastia dintre sistemul educațional și piața muncii, de a-i ajuta pe tineri să se angajeze, iar profesorii universitari să aprofundeze noi metode de predare”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului.

Programul FUTURE – Cel mai complex program de orientare în carieră

Datele oferite de Uniunea Europeană în raportul din 2022*, arată că tinerii sub 30 de ani au o serie de provocări când vine vorba de angajare:

  • Tinerii au fost cei mai afectați de pandemie, 30.7% dintre aceștia nefiind angajați
  • Tinerii nu au competențele necesare pentru primul loc de muncă, în special competențe precum comunicare, lucrul în echipă, managementul timpului
  • Tinerii sunt angajați în special pe poziții part-time sau contracte temporare
  • Aceștia nu se cunosc și întâmpină o serie de dificultăți în procesul de angajare

Aflat la a 6-a ediție, programul FUTURE – Construiește cu pasiune, ediția SYKES part of Sitel Group® ajută direct cei 3 piloni ai educației să se pregătească pentru viitor și piața muncii. Studenții – profesorii universitari – angajatorii participă împreună la sesiuni de training comune cu accent pe piața muncii și dezvoltarea competențelor necesare pentru angajare.

Studenții înscriși în program beneficiază gratuit de:

  • 8 sesiuni de training 100% practice cu scopul de a înțelege concret piața muncii
  • Oportunități de angajare
  • Sesiuni individuale de orientare în carieră
  • Feedback individual pe CV
  • Simulări de interviu
  • Discuții directe cu angajatorii
  • Dezvoltarea prin activități 100% practice a competențelor de tip soft precum: comunicare, lucrul în echipă, responsabilitate sau creativitate

Profesorii universitari din cadrul programului FUTURE beneficiază gratuit de:

  • 5 Sesiuni de training 100% practice alături de studenții și angajatorii SYKES part of Sitel Group®
  • Posibilitatea de a vedea în acțiune noi metode de predare
  • Sesiuni de training cu accent pe metodele de predare și înțelegerea concretă a pieței muncii
  • O nouă perspectivă în educație cu accent pe educația experiențială

Cum a fost la edițiile anterioare se poate vedea aici:

Programul a adus #EducatiaAltfel în România: Fără teorie, fără Power Point

Peste 550 de studenți și profesori universitari au participat deja în programul FUTURE care a inovat modul în care se desfășoară un astfel de program. „Teoria o știm cu toții. În programul FUTURE lucrăm 100% practic prin metode de educație experiențială. Din 2019 de când am lansat oficial programul nu am avut prezentări de tip PowerPoint, speakeri sau discursuri. Învățăm doar prin acțiune, prin activități care îi fac pe studenții – profesorii – angajatorii din program să vadă concret cum arată piața muncii, să își dezvolte real competențele necesare”, continuă Mădălina Hodorog, formator cu peste 9 ani experiență în programe de educație altfel. Mădălina este și cadru didactic asociat în cadrul UBB, lucrează direct cu școlile din țară și a construit o serie de programe de #EducatieAltfel pentru tinerii – profesorii – companiile din România.

 Experiența FUTURE a fost cea mai tare pe care am făcut-o în cei 3 ani de facultate. Încă din anul 1 am căutat training-uri sau workshop-uri de acest fel, dar pot spune că nimic nu se ridică la standardul programului FUTURE. Pe lângă faptul că mi-am descoperit într-un mod foarte inedit punctele mele forte, am învățat noi metode de a mă implica într-o echipă. FUTURE este acea practică de care studenții au nevoie pe lângă cursurile de la facultate”, spune Dumitrașcu Ioan Marius, alumni în programul FUTURE.

Construiește cu pasiune – Înscrieri deschise

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară în formatul online și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, sesiuni de orientare în carieră, precum și întâlniri de lucru cu profesorii universitari ce aprofundează noi metode de predare și înțeleg piața muncii. Înscrierile în noua ediție a programului FUTURE susținută de compania SYKES part of Sitel Group® se realizează până în 26 octombrie 2022 pe: www.madalinahodorog.ro/future. Toate sesiunile de training și activitățile din cadrul programului sunt gratuite.

––

SYKES este acum parte din Sitel Group®. Fiind unul dintre cei mai mari furnizori globali de produse și soluții pentru experiența clienților (CX), Sitel Group® ajută companiile să construiască relații mai puternice cu clienții lor prin crearea de conexiuni reale. Cu 160.000 de angajați pe tot globul, compania conectează în siguranță brandurile cele mai iubite cu clienții lor de peste 8 milioane de ori în fiecare zi, în peste 50 de limbi. Mai multe detalii: https://www.sykes.com/romania/

Comunicat de presă