O nouă ediție „FUTURE – Construiește cu pasiune” pentru studenți și profesori

de | | 3 Minute

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune lansează o nouă ediție la Cluj-Napoca pentru 40 de studenți și 10 profesori universitari

Creativitatea, persuasiunea, colaborarea, adaptabilitatea și inteligența emoțională sunt cele mai căutate competențe soft în rândul noilor angajați, conform datelor furnizate de compania LinkedIN pentru anul 2020. Deși competențele soft sunt recunoscute la nivel internațional ca fiind esențiale pentru a evolua în câmpul muncii, peste 480 milioane de tineri nu își dezvoltă aceste competențe în viața de zi cu zi.

„De cele mai multe ori nu conștientizăm importanța competențelor soft și nici nu ne implicăm în dezvoltarea lor pentru că avem impresia că se dezvoltă de la sine. Mai mult, ne dorim ca aceste competențe să fie deja stăpânite de către studenții care intră în piața muncii pentru primul lor loc de muncă. Competențele soft se dezvoltă în timp și au nevoie de alte metode de predare care să te ajute să conștientizezi importanța acestora”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului FUTURE – Construiește cu pasiune și cadru didactic asociat în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

FUTURE este primul program de #EducatieAltfel din România ce include studenții – profesorii – companiile cu scopul de a pregăti studenții pentru primul loc de muncă. Lansat la Cluj-Napoca în luna martie anul trecut, programul FUTURE continuă cea de-a 3-a ediție a programului cu suportul companiei Vertiv, furnizor global de infrastructură digitală și soluții continue ce asigură buna funcționare a spitalelor, aeroporturilor, băncilor, unităților industriale, telecomunicații, retail și ale multor altor unități, care au un impact asupra vieții de zi cu zi.

Competențele soft au nevoie de timp și programe de educație diferite

Studenții, profesorii și membrii companiei Vertiv se pregătesc pentru viitorul din piața muncii prin participarea în programul FUTURE ce include doar educație experiențială: joc, activități practice, acțiuni concrete în interiorul companiilor și metode de lucru inovatoare.

„Pentru a dezvolta competențe soft este nevoie de timp pentru că acestea nu pot fi integrate în personalitatea și comportamentul nostru de la o zi la alta. De aceea, programul FUTURE lucrează atent cu studenții pentru o perioadă de 6 luni prin activități și sesiuni de training, acțiuni de mentorat sau orientare în carieră.”, continuă Mădălina care a înființat programul din nevoia de a-i pregăti pe studenți pentru o piață a muncii aflată în continuă dezvoltare.

Nevoia dezvoltării competențelor soft este esențială deoarece piața muncii se schimbă foarte rapid, iar locurile de muncă se reinventează constant. Această dinamică aduce o nevoie de adaptabilitate, flexibilitate și responsabilitate – competențe foarte căutate de angajatori.

„Deoarece facem parte dintr-o piață a muncii axată pe tehnologie, schimbările se întâmplă foarte repede, iar acest ritm aduce multă inovație. Putem construi viitorul comunităților noastre prin dezvoltarea talentelor tinere și inovatoare care să construiască prin pasiune. Competențele soft oferă noilor angajați un început puternic în piața muncii, de aceea investim în acest tip de educație pentru noile generații de potențiali angajați.”, declară James Lambert, Head of Talent Acquisition, EMEA în cadrul companiei Vertiv.

Programul FUTURE se află la cea de-a 3-a ediție, iar experiența este una unică pentru participanți.

„Experiența de la FUTURE a fost cea mai tare pe care am făcut-o în cei 3 ani de facultate. Încă din anul 1 am căutat training-uri sau workshop-uri de acest fel, dar pot spune în acest moment că nimic nu se ridică la standardul programului FUTURE. Pe lângă faptul că mi-am descoperit într-un mod foarte inedit punctele mele forte, am învățat noi metode de a mă implica într-o echipă. FUTURE este acea practică de care studenții au nevoie pe lângă cursurile de la facultate”, declară Dumitrașcu Ioan Marius, unul dintre participanții programului.


Construiește cu pasiune

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară pe o perioadă de 6 luni la Cluj-Napoca și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, activități în cadrul companiei Vertiv, precum și întâlniri de lucru cu profesorii și angajatorii.

Mădălina Hodorog și Călin Crețu sunt trainerii care vor susține activitățile din cadrul programului FUTURE. De 7 ani, ei dezvoltă programe pentru tineri prin educație experiențială, iar împreună predau în calitate de cadre didactice asociate în cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Înscrierile în noua ediție a programului FUTURE susținută de companie Vertiv se realizează până în 10 martie pe: www.madalinahodorog.ro/future


Comunicat de presă