FRUMUSEȚEA… un accesoriu sau noi înșine?
Este ușor să ne lăsăm duși de val, iar în acest secol al vitezei, până și interacțiunile dintre noi sunt reduse adesea la o primă impresie. Chiar și raportat la propria persoană, ne privim zilnic în oglindă, fără a ne întreba în ce mod ne stabilim propria frumusețe. Azi, vă propunem o scurtă introspecție pe această temă, cu pornire de la ideile doamnei psiholog Ramona Simion, căreia îi mulțumim pentru frumosul îndemn.
Fotografiile din acest articol fac parte din ineditul proiect „Atlasul frumuseții”, pe care vă invităm să-l descoperiți!
Întotdeauna ne raportăm unii la ceilalți printr-o privire: cum arată la față, ce haine poartă, pantofii dacă sunt la modă, dacă este femeie, ce machiaj și-a făcut și cum îi stă părul.
De câte ori nu am avut surpriza ca în spatele unui chip minunat, perfect din punctul nostru de vedere, să descoperim ceva total neplăcut, ceva ce nu ne-am dori, ceva ce nu se potrivește deloc cu înfățișarea. Și pentru că o ciocolată nu o mâncăm cu ambalaj, provocarea este să ne vedem frumoși goi, fără fard, fără haine de firmă, fără pantofi scumpi… Să ne vedem în oglinda sufletului și să ne descoperim frumusețea.
Omule, nu uita că ești minunat!!! Înainte de a te lăsa iubit, învață să-ți iubești defectele, să-ți pui în valoare calitățile, să te apreciezi mai mult decât o fac ceilalți și învață să fii fericit!!!
Frumusețea a fost și este preocuparea de căpătâi a multor gânditori de pe la începutul istoriei scrise încoace. Este frumusețea înnăscută sau vine odată cu educația, este ea congenitală sau doar o revărsare de lumină peste creație? Care este diferența dintre frumusețea naturii (flori, peisaje, animale etc) și frumusețea persoanelor umane?
Există oameni care consideră frumusețea ca fiind o armonie între părțile componente, alții spun că frumusețea stă în ochii privitorului. Este o realitate împărtășită comun, dar simțită diferit, ca răspuns unic la diversitatea infinită a persoanelor umane.
„Frumusețea exterioară este partea vizibilă a frumuseții interioare. Și ea se manifestă prin lumina care iese din ochii fiecăruia. Nu are de a face dacă persoana e prost îmbrăcată, dacă nu respectă canoanele eleganței sau dacă nici măcar nu se sinchisește de părerea celor care îi stau în preajmă. Ochii sunt oglinda sufletului și reflectă tot ce pare a fi ascuns. Dar, dincolo de puterea de a străluci, ochii mai au o virtute: sunt o oglindă. Și reflectă pe cine îi admiră. Astfel, dacă sufletul celui care observă este întunecat, el își va vedea întotdeauna propria urâțenie. Deoarece, ca orice oglindă, ochii înapoiază fiecăruia dintre noi imaginea propriului nostru chip.” (Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra).
În tinerețe suntem tentați să cautăm frumusețea fizică, să apreciem ceea ce este frumos, pentru ca acest lucru caracterizează tânărul, frumosul, tinerețea. O dată cu apariția primului fir de păr alb, cu experiențierea diverselor evenimente, considerăm aspectul un adaos, ceva pe lângă altceva, ceva pe lângă ceea ce suntem noi: proiecte, planuri de viitor, partener de viață, scopuri, eșecuri, succese, speranțe. Și atunci ne dăm seama că nu mai putem pune atât de mult preț pe înfățișare, pentru ca au apărut riduri și nu mai suntem la fel de frumoși.
Da, atunci ne dăm seama ca suntem și altceva în afară de trup: suntem suflet, minte… suntem NOI… și cu altceva ieșim în față, respectiv cu ceea ce putem face, realiza, împlini, săvârși și desăvârși. Atunci ne lovim ne adevărata frumusețe, ce stă în noi…și aceea persistă poate, pentru cei mai fericiți, până la adânci bătrâneți, pentru cei mai puțin fericiți, oricum, mult mai mult decât cea fizică. Atunci ne descoperim…și găsim frumusețea din noi, pe care, ne dorim să o împărtășim tuturor.
Oare nu ar fi mai simplu să o căutăm din primii ani ai conștientizării, din primii ani ai vieții noastre sociale, din primii ani ai percepției despre sine și despre ceilalți? Într-adevăr ar fi o autocunoaștere și o raportare reală la mine și la ceilalți. Atunci am învăța că frumusețea interioară rămâne etern în noi, că oamenii frumoși sunt cei care vorbesc frumos, simt frumos, dăruiesc și se dăruiesc. Atunci ne-am descoperi cine suntem cu adevărat, ce căutăm cu adevărat, am trece pe lista noastră de valori frumusețea…nu ca accesoriu, ci ca EU.
Atunci am știi că dacă ne iubim pe noi și pe ceilalți, dacă căutăm în celălalt binele, dacă acordăm șanse vom fi priviți ca oameni frumoși. Dacă ceilalți ne vor căuta compania pentru că suntem buni ascultători, oameni cu valori, buni sfătuitori, îi acceptăm necondiționat pe ceilalți și le oferim un impuls, ne vor considera frumoși, își vor dori sa fie ca noi. Pentru ca aceasta este frumusețea: o invitație la autocunoaștere!
Articol scris de Psiholog Ramona Simion
