„Făuritoarea de strigăte” din Strâmbu, costumele tradiționale și o casă de-un albastru intens

de | | 9 Minute

O „făuritoare de strigăte”, costume tradiționale și o casă de-un albastru intens – acestea sunt doar câteva dintre comorile pe care le-am descoperit în Strâmbu, un micuț sat clujean…

Proiectul „Clujul Văzut Altfel” mi-a îndreptat pașii spre Strâmbu, un sat aflat la aproximativ 85 de kilometri de Cluj-Napoca, suficient de departe de zgomotul și forfota oraşului contemporan…

Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel, desfășurat în perioada 2014 – 2016. Mulțumim voluntarilor noștri Mădălina Dîmbu (redactor) și Alexandra Seicean (fotograf) pentru implicarea, entuziasmul și munca depusă la momentul respectiv. Fiind vorba de un proiect în continuă dezvoltare, dacă doriți să contribuiți la ilustrarea unui portret cât mai complet al acestei localități, ne puteți scrie un e-mail » [email protected] 

Strambu Cluj - casa

Câteva informații generale despre Strâmbu

Satul Strâmbu își are prima atestare documentară undeva în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, mai exact în anul 1588. Strâmbu (în maghiară Horgospataka, în trad. „Pârâul Strâmb”) face parte din comuna Chiuiești, cea mai nordică comună din județul Cluj, care se învecinează cu județele Maramureș și Bistrița-Năsăud, dar și cu comuna clujeană Cășeiu.

În prezent, localitatea este racordată la energie electrică, drumurile sunt, în general, asfaltate, însă nu există cabinet medical, servicii poştale sau rețele de canalizare și apă curentă. 

Există un cămin cultural renovat de câțiva ani în care se țin diverse evenimente. În localitate există o grădiniță și o școală primară, iar pentru elevii de gimnaziu fac naveta la Chiuiești cu un autobuz şcolar. Majoritatea localnicilor îşi câștigă existența din creșterea animalelor, pomicultură și agricultură.

Strambu Cluj - drum

Într-o zi de primăvară…

Ziua se prevestea a fi una tare frumoasă.. Dis-de-dimineaţă, soarele a invadat văzduhul ca o coală albastră, astfel că undeva în jurul orei 7 deja mângâia feţele senine ale voluntarilor nerăbdători şi curioşi de ce o sa le rezerve această nouă zi. Rând pe rând, autocarul ne-a lăsat pe fiecare în localităţile în care aveam să ne petrecem ziua, în localităţile din care seara trebuia să ne întoarcem doldora de informaţii, legende, istorioare, tradiţii şi obiceiuri ale acelui loc, dar să nu uităm şi de nenumăratele fotografii.

În sat era linişte deplină, străzile erau pustii. Fiind într-o zi de sâmbătă, unii oameni se pregăteau de nuntă, iar alţii, inclusiv preotul, erau plecaţi în satul vecin, Huta, la biserică, deoarece era şi zi de sărbătoare.

Strambu Cluj - cer

Meșteșuguri și costume tradiționale din Strâmbu

Eu şi colega mea, Alexandra, am fost întâmpinate de doamna învăţătoare Mariana Georgiu care era nerăbdătoare să ne prezinte zgărduţele din mărgele confecţionate de dânsa, meşteşug deprins de la soacra ei, dar şi costumul tradiţional din această zonă.

Intrând în curtea doamnei învăţătoare, primul lucru pe care l-am văzut a fost un cuib de rândunici aciuat chiar sub streaşina casei. Am fost introduse în camera din faţă, cameră unde se aflau nenumărate comori.

Strambu Cluj - mestesuguri

Dintr-o ladă maronie care mirosea a trecut, doamna învăţătoare a dezgropat parcă din timpuri uitate zgărduţe înflorate ale căror culori îţi luau privirea. Ne-au fost prezentate mai multe modele, dar ţin minte că cel mai mult mi-a plăcut zgărduţa împreunată cu prune. Am avut ocazia să vedem şi mai multe modele de zadii, dar modelul local, cu răchiţele, rămas intact încă din secolul trecut, ni s-a părut cel mai autentic.

Strambu Cluj - mestesuguri 2

Strambu -mestesuguri margele

După ce ne-am încântat privirea cu zgărduţele înflorate, doamna Mariana a scos de prin sertare un costum tradiţional pe care, spre sfârşitul întâlnirii noastre, l-a şi îmbrăcat. Costumul tradiţional pentru femei este compus din cămaşă, poale, zadii, surt, brâu, straituta, zgărduţă şi căput sau zeica confecţionate din lână şi ţesute pe război. Costumul tradiţional bărbătesc este puţin mai simplu, fiind compus din cămaşă, izmene, laibăr şi clop cu pene de păun îmbrăcat în zgărduţe de mărgele.

Am mai aflat şi că pentru a confecţiona un brâu pentru femei, doamnei învăţătoare îi trebuia o săptămână întreagă în zilele de iarnă, când era mai puţin de lucru pe afară.

Înainte să plecăm  am fost servite cu plăcinte pufoase şi cu câte un pahar de lapte proaspăt muls de la vacă.

Strambu Cluj - placinte

„Făuritoarea de strigăte” pentru nunțile din sat

După vizita la casa doamnei învăţătoare, am ajuns acasă la doamna Petruţ Maria, îndrumate fiind de prima noastră gazdă. Ni s-a spus că doamna Maria este una dintre cele mai în vârstă persoane din sat şi că dânsa este cea care făureşte strigătele pentru nunţile din Strâmbu şi nu numai.

Ajunşi la casa acesteia, în curte ne-a întâmpinat o cloşcă care-şi adăpostea grijulie puii sub aripile călduroase. Un singur pui, negru, era cocoţat în spinarea ei şi domnea de acolo de sus, cuibărindu-se mai bine între penele pufoase ale mamei lui, sfidându-ne parcă.

Strambu Cluj - closca

Doamna Maria este o bătrânică mică de înălţime, părul ei alb ca prima zăpadă căzută i se vedea de după baticul negru prins la spate. De cum am văzut-o m-a impresionat zâmbetul ei blând şi sincer, acel zâmbet pe care doar cei în vârstă îl pot avea, acel gen de zâmbet care se asortează de minune cu ridurile care au început să îi brăzdeze faţa de-a lungul anilor. Atunci când surâdea, ochii ei limpezi ca apa unui lac i se îngustau, făcând ca la colţurile lor să răsară alte dunguliţe care-i dădeau un aer şi mai senin. Ţinea în mâini un baston şi o batistuţă pe care le tot frământa la scurte intervale de timp. La fel cum apa şlefuieşte pietrele odată cu trecerea timpului, aşa şi mâinile zbârcite ale bătrâneţii au şlefuit bastonul în care îşi aveau acum tot sprijinul. 

Era tare încântată să ne vadă şi atunci când am rugat-o să ne spună câteva obiceiuri din Strâmbu și din zonă, nu a pregetat o clipă… 

„Pomul Vieții”

De la dânsa am aflat de „Pomul vieţii”, care era împodobit cu mere, nuci, ouă fierte, o cană, un prosop, o lingură, o farfurie sau alte obiecte de care un om avea nevoie în viaţă. Acest pom se făcea la nunţi sau la înmormântări. La nunţi, pomul se închina naşilor, asta după ce se spunea rugăciunea Tatăl Nostru, cu urarea făcută de staroste: 

Să trăieşti pom frumos,
mândru şi mănos!
Pe la poală-mpoleit,
Pe la vârf împodobit
Pe-a cui seama eşti numit?
În asta lume a nănaşilor,
În cealaltă-a finilor. 

După ce naşii răspundeau acestei urări şi făceau mirilor daruri care constau în animale, pământ sau bani, pomul era despodobit. 

„Strigatul la găină” 

Un alt obicei mai este şi strigatul la găină. Naşul era chemat afară de către cea care făcea strigătura pentru a pune preţ pe găină, dar naşa nu-l lăsa. 

„Nănăşâca me’ îi blândă
Lasă pe nănaşu-n tindă,
Că nimică nu i-oi face,
Numa el de mi-a da pace.
Eu nimică nu i-oi zâce,
Numa el de nu m-a strânge”. 

După asta, urma ca naşa să îl apere pe naş cu următoarea strigătură: 

„Socăciţă fii cuminte,
Cere bani de două vite.
Cere bani că io ţi-oi da,
Pe nănaş nu l-oi lăsa,
Nici pe noapte, nici pe-un ceas
La socăciţă nu-l las.”

Am întrebat-o când a început să compună strigături şi ne-a răspuns că încă din tinereţe. Pe când avea 14 ani, părinţii au vrut să o căsătorească cu un bărbat care era de aceeaşi vârstă cu mama ei, dar care era bogat. Cu o zi înainte de nuntă, se afla cu oile pe câmp şi, fiind tristă, ne-a spus că a simţit nevoia să compună un cântec despre tristeţea ei. Acela a fost primul ei cântec şi chiar şi acum, la 84 de ani şi-l mai aminteşte: 

„Mămuca nu mă sâli
Cu cine nu pot iubi,
Că m-oi duce şi n-oi veni
Chiar de tare dor ţi-a fi,
Până când oi auzi,
Că eşti moartă-n copârşău
Şi-ai murit de dorul meu,
Că eşti moartă şi-ngropată
Şi-ai murit de dor de fată.
Nici atunci nu oi veni,
Să vadă toţi oamenii,
Cât de mare-i uratu’
Cum te duci şi laşi satu’
Numa să nu-l vezi altu.”

Până la urmă părinţii au fost înduplecaţi de tristeţea ei şi s-a căsătorit la 17 ani cu Petruţ Grigoriu. Acum el are 89 de ani şi sunt căsătoriţi de 66 (n.r. în 2016)

Strambu Cluj - doamna Maria

Când ne povestea toate aceste lucruri, ochii ei netulburaţi erau îndreptaţi înspre noi, dar dacă priveai cu atenţie puteai observa că privirea ei melancolică trecea de trupurile noastre, se întorcea undeva în trecut, trăind parcă aievea toate acele întâmplări.

După o vizită destul de lungă la doamna Maria, de pe urma căreia ne-am ales cu multe povestiri, cântece şi zâmbete blajine, ne-am luat la revedere de la dânsa şi de la toţi ai casei, promiţând că dacă paşii noştri au să ne mai ducă vreodată prin Strâmbu, vom trecem negreşit şi pe la dânşii.

Strambu Cluj - casuta

Biserica veche din piatră „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Deal” din Strâmbu

Nu departe de casa doamnei Maria, este un drum de ţară care duce la biserica veche a satului. Intrarea în curtea bisericii se face printr-o poartă veche în stil maramureşean. Atunci când am trecut de acea poartă parcă am trecut într-o altă lume, o lume unde domină liniştea. În iarba înaltă, plină de flori colorate şi înmiresmate, cântau nestingheriţi greieri şi alte nenumărate gâze, iar copacii dimprejur parcă erau nişte străjeri care ocroteau biserica şi mormintele aflate puţin mai sus de aceasta.

Strambu Cluj - biserica veche din piatra

Biserica „Sfinţii Arhangheli din Strâmbu”, declarată monument istoric, ridicată la mijlocul secolului al XVII-lea, îmbină lemnul cu zidul. Şindrila este în stare bună, în timp ce pereţii din piatră sunt în stare de degradare, iar tencuiala lipseşte pe alocuri. Deoarece biserica era închisă, am aruncat o privire pe un ochi de geam şi am observat că obiectele de valoare din patrimoniul său lipsesc. 

Plimbându-ne prin jurul bisericii, observăm câteva lespezi de piatră, fiecare de mărimea unui mese şi ne-am amintit că, într-una din poveştile ei, doamna Maria ne-a spus că în zilele de Paşti şi de Rusalii se ţineau „Moşii”. În aceste zile, oamenii din Strâmbu duceau mâncare şi vin la biserică, iar după liturghie se aşezau cu familia la câte o lespede.

Aşezarea la locuri se făcea în funcţie de statutul social, astfel că la prima lespede stătea preotul cu toţi ai bisericii, după care urmau cei din familia Georgiu, cei din familia Petruţenilor şi aşa mai departe. Copiii nu aveam voie la mese, ei aveau păturile lor aflate la o oarecare distanţă de cei mari, acolo ei mâncau şi se jucau.

Satul Strâmbu mai are o biserică, aflată în centru, cu hramul „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” construită în perioada 1970-1975.

O casă ca albastrul cerului

Cum timpul ne permitea, am fost îndrumate spre casa doamnei Iustina. Nici nu trebuia să ni se spună exact locul în care se află, căci mergând pe drum privirile ne-au fost atrase de o casă mică, din aceea cu două camere, de un albastru intens, un albastru frumos, nu din acela care te face să priveşti în altă parte, cu ramele geamurilor şi uşile vopsite în verde, cu prispă de lemn şi cu o curte simplă, curată, în care iarba verde se asorta cum nu se poate mai bine cu albastrul casei, dar şi cu cel al cerului. 

Strambu Cluj - casa albastra

În faţă, lipit de peretele casei, îşi întindea în voie ramurile un trandafir îmbobocit. Am fost invitaţi să venim peste o lună când florile au să explodeze într-un roşu sângeriu, un roşu care va completa povestea casei. 

Interiorul era şi mai interesant. Acelaşi albastru se afla şi acolo, doar că pereţii erau plini de icoane, carpete, farfurii din lut cu motive florale şi portrete de familie, iar deasupra sobei se aflau instrumente de gătit. Pe mine m-a impresionat tavanul din grinzi care domnea peste toate obiectele din camere. 

Strambu Cluj - doamna Iustina

Doamna Iustina este o bătrânică tare simpatică şi pare-se şi destul de cochetă, la una dintre mâini avea o brăţărică frumoasă din mărgele. Am plecat de la dânsa răsunându-ne în urechi scuzele cum că să iertăm dezordinea căci nu apucase să facă curăţenie. Însă nu avea de ce să îşi ceară scuze, casa ei era atât de îngrijită! 

Spre sfârşit, am urcat pe un deal ca să putem să avem şi o privelişte panoramică. Stând şi privind satul Strâmbu de acolo, de sus, îmi închipuiam cum era satul de demult, încercam să mi-l închipui în urmă cu mulţi ani şi parcă pe la urechi îmi răsuna un cântec ca şi cel al doamnei Maria, un cântec reînviat… 


Articol scris de Mădălina Dîmbu
Fotografii realizate de Alexandra Seicean