New Media Castle și experiențe unice la Electric Castle 2019

de | | 3 Minute

All things playful: New Media Castle și experiențe unice la Electric Castle 2019

Nicio secundă din cele 5 zile ale festivalului nu va fi lipsită de experiențe unice la Electric Castle 2019. Acestea vor completa seria concertelor de pe scenele festivalului. Indiferent dacă vorbim de primele ore ale zilei sau târziu în noapte, castelul și domeniile sale vor găzdui activități care oferă un program complet, 24 de ore din 24, între 17 și 21 iulie.

Castelul Banffy, un monument de patrimoniu cu secole de istorie, se va transforma, devenind o punte de legătură între trecut și viitor. Combinând tehnologia, arta și arhitectura de secol XV, instalațiile new media create special de către 8 artiști din Europa, Japonia și Statele Unite vor da o nouă dimensiune acestui spațiu.

„Producem o arhitectură imaterială într-un monument ce încearcă să-și regăsească perioada de glorie și oferim publicului noi moduri de a experimenta zidurile, încăperile și turnurile castelului. E un pas natural pe care festivalul, deja un eveniment notoriu pentru inovația sa constantă, îl face, oferind o platformă în care artiști ce reprezintă avangarda mondială în domeniu expun proiecte ce crează un dialog între tehnologie și materiale intangibile precum lumina, sunetul sau spațiu”, descrie conceptul de New Media Castle curatorul acestui proiect, artistul digital Alex Czetwertynsk.

Efecte de laser și holograme

Efectele de laser și hologramele semnate de Matthew Schreiber, proiecțiile imersive de video mapping ale francezului Oliver Ratsi și noi perspective create matematic de către japonezul Shohei Fujimoto sunt câteva dintre propunerile acestei ediții, alături de experiențele multimedia marca Memo Akten, Nonotak, 404 Zero, Children of the Light și RNDR Studio. În proiect au fost incluși și studenți ai Universității de Artă și Design din Cluj, oferindu-le una dintre puținele oportunități de a-și prezenta lucrările în domeniul new media art, contribuind astfel la crearea de experiențe unice la Electric.

experiențe unice la Electric

Patinaj în luna iulie

Dintre toate sporturile posibile, cu siguranță nu v-ați imaginat vreodată că ați putea practica patinajul tocmai la Electric Castle! Festivalul aduce tehnologia „like-ice”, un tip de gheață artificială care nu condiționează distracția de temperaturile exterioare, iar participanții vor avea la dispoziție patine speciale pentru acest tip de material, acreditat și pentru folosirea la competițiile internaționale de patinaj sau curling. Patinoarul estival va fi amplasat în apropiere de Booha Mansion, locul perfect de selfie pe patine cu vedere asupra castelului medieval!

Cinematografie 

Fanii filmelor sunt invitați la cinematograful special amenajat în spatele castelului, unde un ecran pop-up de mari dimensiuni va fi prezenta filme de acțiune, animații sau fantastice în fiecare seară.


Pentru diminețile de după concerte, All the Activities Tent va oferi experiențe unice la Electric prin ședințe de streching sau yoga care să îi pregătească pe participanți pentru o nouă zi activă, iar pe parcursul zilei va organiza concursuri și ateliere.

Sensorial Playground

Un concept prezentat în premieră la Electric Castle, Sensorial Playground face muzica accesibilă tuturor, prin experiențe interactive mediate de tehnologie. Sfera vibrațiilor, sfera vizuală, generatorul Van der Graaf și zona SubPack sunt câteva dintre experiențele ce așteaptă să fie descoperite în noul „spațiu de joacă senzorială”.

experiențe unice la Electric

Reverse bunjee

Una dintre cele mai populare experiențe de anul trecut – cel puțin pentru cei curajoși! – revine și în 2019: reverse bunjee este provocarea de a te lăsa aruncat la zeci de metri în aer. În deplină siguranță, dar acest lucru nu exclude adrenalina! Revine la castel și Royal Wheel, caruselul care a devenit în ultimii ani unul dintre reperele de pe teritoriul festivalului.

EC Talks

„The beat goes on” este genericul sub care se vor desfășura în acest an EC Talks, sesiunile de dezbateri la care vor fi invitați, de joi până duminică, specialiști recunoscuți din domenii diverse de comunicare și artă. Jurnaliștii Dragoș Pătraru, Paula Herlo și Attila Biro, actorii Dragoș Bucur și Andi Vasluianu, alături de influencerii Andreea Raicu, Ana Morodan și Adrian Teleșpan, sunt printre invitații acestei ediții.

experiențe unice la Electric

Pentru a fi siguri că nu ratați nimic din oferta festivalului, harta Electric Castle este deja disponibilă online la adresa electriccastle.ro/map iar aplicația poate fi descărcată atât din AppStore cât și din Google Play.

****
Comunicat de presă