Vești de la munte: asfalt pe drumul spre Buscat

de | | 2 Minute

Vești de la munte: asfalt pe drumul spre Buscat

Lăsând la o parte evenimentele și ofertele de Revelion pe care le-am zărit deja pe ici, pe colo, am simțit cu adevărat că ne e dor de iarnă când am primit vești bune dinspre Buscat. Le împărtășim cu voi, așadar.

Porțiunea de drum care face legătura dintre Stațiunea Băișoara și pârtia de schi Buscat a fost asfaltată! Tronsonul de drum se întinde pe o lungime de 3 km și este unul dintre cele mai îndrăgite și ocărâte drumuri ale județului. Pe de-o parte, ca iubitor al sporturilor de iarnă, nostalgii, adrenalină și un val de entuziasm te cuprinde odată ajuns pe drumul spre Buscat. Pe de altă parte, drumul era o provocare în sine.

Lucrări complexe pentru lărgirea drumului

Consiliul Județean a anunțat azi, 25 octombrie, finalizarea asfaltării acestui sector de drum ce leagă Stațiunea Băișoara de Buscat. În prealabil, totodată, au fost realizate o serie lucrări pentru profilarea și lărgirea platformei de drum, fiind necesară montarea a nouă podețe și realizarea unor fundații adâncite pe anumite sectoare ale drumului.

Pentru așternerea celor două straturi de asfalt (binder + strat de uzură), s-a efectuat și așternerea unor straturi de balast și piatră spartă. De asemenea, au fost extrase carote de pe acest sector de drum de către un laborator specializat, pentru a se verifica calitatea, grosimea și consistența asfaltului.

„Investiţia Consiliului Judeţean are o importanță aparte întrucât acest drum este extrem de solicitat de turişti în perioada de iarnă datorită atracţiilor turistice din zona staţiunii Băişoara şi a pârtiei de schi de la Buscat. Astfel, urmare a modernizării acestui drum, oportunitățile de dezvoltare a zonei, din punct de vedere turistic, dar nu numai, vor crește semnificativ, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Drumul va fi reabilitat și dincolo de Buscat

Momentan, se lucrează la finalizarea zidurilor de sprijin, acestea fiind deja realizate în proporție de 75%. Conform Consiliului Județean, vor mai fi executate și lucrări în vederea realizării de șanțuri betonate și de pământ, acostamente și semnalizare rutieră.

Drumul a fost asfaltat deocamdată de la kilometrul 47+350 până la kilometrul 50+400, ținându-se cont de importanța lui turistică și de agrement. Lucrările de modernizare și reabilitare vor continua însă până la kilometrul 58+650, deci alți 8 kilometri.

Veștile sunt excelente pentru iubitorii sporturilor de iarnă care vor putea circula mai liniștiți și în siguranță spre pârtia de schi, de îndată ce zăpezile vor deschide noul sezon de iarnă.

Articole recomandate: