Despre burgeri, coaste și slow fast food în noua „căsuță” a burgerilor din Cluj
Trec des pe str. Emil Isac, în drum spre tot felul de activități și întâlniri. De obicei alerg, veșnic în întârziere. La fel de des, îmi tot propun să mă opresc la „căsuța cu burgeri”, cum am alintat restaurantul în urmă cu vreo câțiva ani, când apărea pentru prima dată în Cluj, pe str. Matei Corvin.
Burger House, în cea de-a doua locație, a devenit o casă, în adevăratul sens al cuvântului. „Căsuța” a rămas și ea pe str. Matei Corvin, însă pe Emil Isac e de venit când vrei să savurezi burgeri pe îndelete, ca la carte, să-ți iei tot timpul din lume.
Cultura burgerilor la Cluj
Dacă urmărești Travel Channel și ai prins vreo emisiune Food Wars, știi că pasiunea pentru burgeri a clujenilor nu se compară cu ce se întâmplă prin Statele Unite, de exemplu. Însă prinde amploare și la noi. Nu există restaurant în Cluj care să omită burgerul din meniu. Nefiind fan fast food, în mod special, și cu imaginea unui clasic hamburger plin de toxine în minte, nu am prea înțeles niciodată tentația culinară numită „burger”.
Burger House a adus însă un concept proaspăt și sănătos în Cluj, fiind și primul restaurant dedicat fățiș acestor preparate savuroase. Fast food nu înseamnă neapărat ceva nociv pentru corpul nostru. Dacă ești dispus să aștepți cel puțin 7 minute, Burger House te răsplătește cu o bunătate de burger sățios și, mai ales, sănătos. E un fel de slow fast food, mă gândesc, fără a fi vreun expert în clasificări culinare.
Ce face diferența? În primul rând, toate rețetele care conțin carne, au ca ingredient principal celebra carne de vită Black Angus. Pentru neștiutori, așa ca mine: Black Angus e cea mai valoroasă varietate din rasa Angus, o carne fragedă și deosebit de gustoasă. E vorba însă de 100% carne de vită proaspătă, fără a fi congelată, fără alte amestecuri, fără conservanți sau E-uri, doar carnea de vită tocată și câteva condimente pentru gust.
Noul restaurant Burger House
Începând cu primăvara acestui an, delicioșii burgeri se găsesc și pe str. Emil Isac, nr. 15, într-un restaurant mult mai încăpător, cu 35- 40 de locuri la mese destinate savurării pe îndelete a gustoaselor preparate de aici.
Ca noutate, în restaurantul de pe Emil Isac, se poate servi și bere la draft, căci ce merge mai bine cu un meci de fotbal decât berea? Și da, poți viziona meciuri pe cele 2 ecrane mari de aici, în timp ce îți iei masa relaxat alături de prieteni.
Coaste gustoase marinate > slow cooking
Pe lângă burgerii delicioși, o atmosferă plăcută, design interior modern, cu motive naturale, ecrane mari de urmărit meciurile sau berea la draft, în meniul Burger House de pe Emil Isac, nr. 15, au apărut și coastele. Și-au câștigat deja fanii lor, aflu.
Mai aflu, cu uimire, și că durează 3 ore să fie gătite, zi de zi. Coastele de la Burger House nu se fierb, ci sunt marinate. Vorbim deja de „slow cooking”, un mod de a găti mâncarea încet, cu răbdare, fără a pune „presiune” pe ea. Gătite cum se cade, coastele de la Burger House se desprind frumos și natural de pe os, chiar și fără fierbere.
Probabil sunt singurii din Cluj care gătesc așa coastele, cu grijă, răbdare și atenție la calitatea cărnii.
Cuptor pe cărbuni și un sos special
După marinare, viitoarele coaste gustoase ajung la cuptorul pe cărbuni al restaurantului. El va imprima acel gust, parcă, de grătar coastelor de la Burger House.
Pasul final constă în adăugarea unui sos special și unic, cu bază de bourbon și ananas, un sos dulce-aromat ce va da savoare preparatelor.
Îmi termin burgerul, mai ronțăi cartofii aromați și ei, privesc în jur și mă gândesc că e un loc bun pentru cei care mănâncă încet, așa ca mine. Mâncarea o fi fast food, dar e gătită într-un timp rezonabil (în cazul coastelor, foarte rezonabil), cu accent pe sănătate, nu pe viteză cu orice preț.
De altfel, spațiul e plăcut, bun de scris și pus la cale proiecte 🙂