Descoperind Peștera Vântului în decembrie
Sunt multe modalități de-a explora împrejurimile unui oraș. Noi, cei de la Ghid Local Cluj, ne-am făcut un obicei din a vă recomanda locuri și experiențe unice. Chiar dacă excursia ce urmează a vă o povesti nu este chiar în județul Cluj, totuși, se află în apropiere. Iar pentru noi a fost o experiență unică, pe care vrem să o împărtășim cu voi, în ciuda faptului că s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani.
În plină iarnă am prins elan, un surplus de entuziasm și un mare dor de ducă. Când am dat vestea ca avem chef de plimbări prin peșteri, ne-am simțit ca niște jucători la loterie. Care sunt șansele să se adune 30 de oameni, la mijlocul lui decembrie, pe frig, înainte de sărbători, pentru a hoinări prin peșteri?
Am subestimat dorința oamenilor de a ieși din casă, din tumultul orașului, nevoia de a explora și de a descoperi locuri noi. Poate frigul de afară care-i face pe unii să se ascundă zi de zi în casă, la căldură, vine pentru alții ca o provocare.
Peștera Vântului a fost destinația noastră finală, însă pe traseu am făcut câteva opriri care aveau menirea de a ne tine curiozitatea vie și de a ne contura o idee despre micile comori neștiute ale județului Cluj.
Prima oprire: Biserica Reformata-Calvina din Izvoru Crișului.
Îndepărtându-ne de oraș, ne-am observat unii pe alții privind în jur cu mirare la dealurile albe și la ceata deasă care, sub lumina răsăritului de soare, crea o senzație feeric de rece. Pe cerul senin, Geminidele – e primul an în care am reușit să mă bucur de ele, să le văd pe un cer de-un albastru curat.
Soarele răsărea din spatele Bisericii din Izvoru Crișului, asa ca înainte de a observa Biserica, am fost uluiți de priveliștea pe care Natura ne-o oferea. Cuvintele sunt de prisos acum.
Aflat în apropierea Crișului Repede, Izvoru Crișului a fost, după cum arată documente din anii 1443 sau 1504, un sat de iobagi, iar după 1600 comuna a aparținut moșierului Banffy din Gilău. Biserica, aflată pe dealul din localitate, a fost construită în anul 1764, pe locul unei biserici mai vechi, fiind renumită datorită covorului turcesc oferit cadou satului de către Rakoczi Gyorgy al II-lea, în anul 1660.
Covorul nu l-am văzut, nefiind în biserica la momentul sosirii noastre, însă am admirat orga impunătoare (pentru o biserica rurală) și motivele tradiționale regăsite în interior.
De aici, după ce ne-am adaptat încet la temperaturile de afară, am pornit spre Bologa – unul dintre satele clujene care ne sunt aproape de suflet și pe care am fost încântați să îl includem în traseul nostru.
Ce-i de văzut la Bologa?
Ei bine, am poposit la Moara de Apa din sat, singura rămasă funcțională dintre multele care au existat în zonă în trecut. Scurtul drum până la Moara își are și el farmecul sau – pe noi ne atrăgea parca înspre necunoscut. Ceața – ea se făcea vinovată de senzațiile de ireal din acea dimineață…
La Moara de Apă din Bologa simți că ești pe o punte fragilă între prezent și trecut.
De aici, ne îndreptăm înspre una din cele mai deosebite biserici ortodoxe pe care le-am vizitat. Biserica din Bologa este construită din piatră neagră (dacit), în întregime. Aspectul exterior este unul deosebit și, în mod cert, îți rămâne impregnată în memorie.
În interior fiind, ascultându-l pe dl. profesor Coldan, care ne povestește puțin despre istoria locului, facem o vizită clopotelor din turn, iar apoi ne oprim în pod. Aici, zâmbim amuzați la vederea băncuțelor așezate în scări, a pernelor, a șoșonilor puși la dispoziție pentru ca celor care participa la slujba să nu le fie frig. O mică orgă este prezenta și aici.
De la drumul principal din sat, pe un drum lăturalnic și mai abrupt, ajungi rapid la ce a mai rămas din una dintre cele mai importante fortărețe din istoria Transilvaniei și a Tarii Românești. Cetatea Bologa, ,,Sebesvar” înainte de anii 1300, avea să devină în secolul al XV-lea un punct de control important în Drumul Sării. Bologa era o zona de conflict, iar trecutul acesta tensionat și tumultuos a rămas vag scrijelit în ruinele Cetății.
În turn, scări înguste care te urcă la un alt nivel. În timp ce pășești pe ele, te întrebi în ce contexte și circumstanțe, ce gânduri or fi avut cei care le urcau și le coborau în urma cu sute de ani. Explorezi zidurile și ruinele celorlalte 3 turnuri – ce a mai rămas din ele. Urci pe zidurile unuia dintre ele și faci o plimbare de jur împrejur. Aici, spunea domnul profesor, se jucau tinerii șah sau stăteau vara la soare. Azi, zidul e acoperit de-un strat subțire de zăpadă. Ceața încă acoperă văile și ne oferă o priveliște minunată.
Poză de grup, sărituri lângă Cetate, zâmbete și ne îndepărtăm cu o ușoară nostalgie, parcă. În apropiere, pe locul numit Grădiște, se află și Castrul Roman – cea mai veche așezare din zona (aprox anul 106). Păcat că nu conștientizăm importanta istorica a locurilor în care trăim. Bologa e un adevărat tezaur al Transilvaniei – un sat mic, cu o istorie bogată, cu oameni deschiși și dornici să discute cu cei care le vizitează satul.
Acum eram pregătiți pentru Peștera Vântului!
După o masa delicioasa și interesanta la Casa Bucătarului din Șuncuiuș, ne-am adunat la marginea micii păduri care ascundea intrarea în peșteră. Ne-am împărțit pe 2 grupe: câte 14-15 oameni în fiecare, ne-am ,,înarmat” cu niște căști cu lanterne frontale și, prima grupa, am pornit înspre Peștera Vântului, unica în România atât datorită lungimii, ( aprox 50 km), cât și datorită morfologiei și geomorfologiei sale, alături de colecția rară de cristale pe care o are.
Nu vom publica aici fotografii, peștera nefiind deschisă publicului decât cu programare și cu aprobarea Clubului Speologilor Amatori din Cluj. Experiența rămâne doar ca un mic bulgăre de entuziasm în amintirile celor care i-au descoperit galeriile și ca o provocare lansata celor care nu au vizitat-o încă: mergeți, merită din plin!
Alternativ, ceilalți au vizitat Peștera Unguru Mare și Peștera Unguru Mic, aflate în imediata apropiere. Deși mult mai scurte ca lungime și mult mai accesibile turiștilor, traseul fiind unul ușor, cele două peșteri au fost la fel de impresionante, însă într-un mod diferit. Cu un portal mare și o galerie care se continuă imediat, la fel de spațioasă, peștera Unguru Mare reprezenta un adăpost luminos și spațios pentru oamenii preistorici. Faci o mica drumetie in pre-istorie, in neolitic, pasind in pestera Unguru Mare.
Doar coloniile de lilieci te fac sa trăiești prezentul și să te ancorezi la clipa de acum. Ieșind din peșteră, te minunezi de seninul cerului și de toate stelele lui – care, pe cerul urban, sunt mai mereu invizibile.
Se întunecase cu totul când ultimii plimbăreți se întorceau la autocar. A fost o zi plină și o putem încheia mulțumiți de noi înșine și de micile descoperiri făcute.
Aici este albumul foto al escapadei noastre: click
Fotografi: Cluj.com, Edgar Dumea, Lorincz Ferenc, Lucian Nuta, Marius Oprea, Nora Fulger, Paul Lucian Szasz, Paul Robert Igna.
Iulia Marc
Redactor Cluj.com
