De ce ,,nu merge nimic în țara asta” ?
Trebuie să privești cu o doză mică de amuzament penibilul unor situații sociale. Asta ca să eviți dezvoltarea problemelor cardiace, cu tensiunea etc. Generalizări, dramatizări, pesimism, întărirea unor idei de genul ,,nu merge nimic în țara asta” sau ,,nimeni nu face nimic în țara asta” nu ajută, practic, la rezolvarea problemelor. Ajungi să faci haz de necaz pentru a nu cădea în disperare.
Totuși, frazele-clișeu au devenit clișeu din anumite motive. Dacă tinerii sunt mai optimiști, cei trecuți prin încercările vieții sociale românești devin tot mai cinici și mai descuraja(n)ți.
De ce nu merge nimic? Pentru că nimeni nu face nimic. Un fel de cerc vicios.
Iar cei cu experiență știu cât de greu se sparge cercul, câte piedici întâmpini dacă vrei să faci ceva. În Cluj, lucrurile se mai mișcă, totuși. Dacă începi să cauți, vei descoperi un număr considerabil de mare de proiecte interesante, de asociații și organizații nonguvernamentale sau de firme private care se zbat să își aducă aportul la progresul social, la dezvoltarea noastră socială și comunitară. Tot felul de idei frumoase.
Multe mor în fașă. Nu ar trebui să fii nevoit să te zbați pentru a face ceva util comunității în care trăiești. Uneori ai impresia că ar fi mai ușor dacă ai vrea să falimentezi statul, decât să obții aprobarea desfășurării unui proiect cu impact pozitiv asupra educației copiilor, de exemplu.
De ce nu merg lucrurile? Nu știu… Câteva motive:
- Acces greoi la informații. E descurajant doar gândul la procesul de informare. E dificil să obții informații complete și coerente. Trăim în era digitală și, totuși, instituțiile statului care teoretic ar avea și o oarecare responsabilitate de informare a cetățeanului sunt incapabile să își construiască un site decent, cu informații la zi care pot fi găsite ușor și site care, eventual, să fie și funcțional. Dacă îndrăznești cumva să dai un telefon, pregătește-te să afli un mare nimic. Ajungi tot la ghișeu, dacă ești norocos nu stai prea mult la coadă, dacă ești norocos funcționarul public din fața ta va fi dispus să îți asculte toate întrebările, să îți ofere informațiile complete sau, măcar, să te îndrume mai departe. De acolo, vei fi îndrumat mai departe, apoi mai departe, eventual revii de unde ai plecat și tot așa.
- Legislație neclară. Legi care se bat cap în cap (sau poate doar aplicarea lor?). Aprobări (legale) care contravin cu aplicarea altor legi. Dacă o instituție aprobă (legal) ceva, pentru ca mai apoi o altă instituție să amendeze acel ceva, pregătește-ți sinapsele să facă față contrazicerilor din realitatea socială. Ambele legi sunt valabile. Ferice de cei care se pun bine cu una și rău cu alta 🙂
- Ineficiență, amânări, dezorganizare. Valabil la toate nivelurile. Prea puțini oameni care fac. Prea mulți care pasează altora. Lipsa unui plan de acțiune clar pentru toată lumea, lipsa comunicării proactive, constructive.
Să zicem că depășești astfel de obstacole și ai pornit. Vrei să faci ceva și chiar faci ceva pentru ca lucrurile să meargă mai bine (în țara asta, în orașul tău, etc). Pregătește-te pentru un bombardament de descurajări!
Pornind de la cercul de prieteni, vecinul de la patru, mătușa lui Ionel, până la mass media și autorități, nu știm – noi ca societate – să vedem imaginea de ansamblu, să apreciem ideile bune, frumoase, și să le încurajăm. Ne poticnim în tot felul de cioturi și da, nu vedem pădurea de copaci. Parcă ne e ciudă când în sfârșit se face ceva (probabil din cauza faptul că am început să ne pierdem răbdarea și speranța…). În loc să încurajăm ideea, pentru că hei, nimic nu e perfect și cam toate proiectele cunosc îmbunătățiri cu timpul, pe măsură ce se dezvoltă, adună resurse și experiență, etc, începem să căutăm inconveniențe.
Mediul online e o resursă inepuizabilă de exemple în acest sens. Proiecte sau asociații cu idei inedite, frumoase, prezentate de multe ori într-o notă cinică, urmate de comentarii din partea oamenilor în același ton. A, uite, un clujean face X lucru. Dar de ce nu face Y? Sigur e o aiureală. Trebuia să facă altfel. O bucățică din X nu e cum vreau eu, deci nu îmi place. Huo. Trebuia făcut mai demult. Și de Z de ce nu se ocupă nimeni, nesimțitului clujean nu îi pasă, etc.
Mult venin, multe descurajări. Întotdeauna cei care fac ceva vor fi trași de mânecă și pentru lucrurile de care nu se ocupă nimeni. La fel ca pe băncile școlii, când celor prezenți li se ținea lecția de morală pentru cei care chiuleau. Nu-i corect, zic.
Nu merge nimic în țara asta (să fim mai realiști, merg multe lucruri în țara asta!, iar noi clujenii chiar ne putem bucura de multe proiecte frumoase și productive la nivel de comunitate) pentru că prea puțini sunt dispuși să iasă din zona de confort, să mute tabăra: în loc să te plângi că nu merge, fă ceva, vino cu o soluție practică sau măcar oferă critici constructive. Cei care totuși fac ceva, sunt descurajați și întâmpinați cu mult negativism.
Și înțeleg de unde vine bombardamentul acesta de descurajări și pesimism: poate tocmai din partea celor care au încercat și ei și au fost dezamăgiți, poate din partea unor oameni care și-au dorit atât de mult să vadă lucruri frumoase și au sperat atât de mult timp, încât au rămas acum cu un gust amar. Nu mai speră, nu mai cred în nimic.
Asupra aspectelor legislative și a celor care țin de autorități nu avem prea mult control, poate.
Însă fiecare dintre noi contribuim prin atitudinea noastră la dezvoltarea sau inhibarea celor din jurul nostru. Îi putem încuraja sau descuraja. Le putem da un imbold să facă ceva sau putem ucide idei frumoase. Gândurile și cuvintele prin care alegem să le exprimăm au un impact deosebit asupra oamenilor din jurul nostru. Mai mare decât am crede.
Și toți ne dorim o societate mai bună, o comunitate mai frumoasă. Pentru asta, trebuie să mai vedem și imaginea de ansamblu, înainte de a pune piedici altora.
