Manualul entuziastului gurmand: cum ne alimentăm de Paști și care sunt riscurile?
Dacă așteptați cu entuziasm masa de Paște, opriți-vă o secundă-două și reflectați la cumpătare. Și riscuri. Și apoi din nou la cumpătare. S-au făcut tot felul de studii simpatice care arată cum noi, oamenii, când vine vorba de sănătatea noastră, suntem excesiv de optimiști. De exemplu, știm că mâncatul în exces și neglijent (de sărbători) poate duce la toxiinfecții alimentare, dar care sunt șansele să ni se întâmple chiar nouă? Destul de mici, așa-i? Nu subestimați însă tentația deliciilor culinare tradiționale românești, sunt felurite și în cantități mai mult decât suficiente.
Cum ne alimentăm de Paști, așadar, astfel încât să ne bucurăm de viață și după sărbători? 🙂
Înainte de masa tradițională… »
#1 Cumpărați produsele specifice Sărbătorilor Pascale (carne de miel, ouă, lactate și brânzeturi, prăjituri, pâine, vopsea de ouă, etc) doar din surse autorizate sanitar și sanitar veterinar.
#2 Înainte de a cumpăra astfel de produse, verificați atât aspectul, cât și etichetele acestora și, normal, termenul de valabilitate.
#3 Dacă sunteți oameni harnici și gătiți acasă, atenție la modul de păstrare a preparatelor înainte de a fi consumate sau chiar ulterior.
În timpul mesei / în ziua de Paște… »
#4 De obicei, masa de Paște include foarte multe feluri de mâncare, așadar: gustați câte (foarte) puțin, scopul nu este saturarea. Sfat: folosiți farfurii mici. Ideal: încercați să reduceți numărul de preparate variate la aceeași masă. La micul dejun se pot servi ouă roșii, la prânz drobul, spre seară altceva, etc.
#5 De evitat: sucuri de portocale, roșii, preparate prea condimentate, băuturi carbogazoase, consumul de alcool – vinul alb (este acid), căci pot cauza indigestie, balonare, pot irita mucoasa gastrică. De evitat și cofeina din cola, cafeaua, ceaiul negru sau ciocolata – căci pot duce la spasme ale tractului digestiv.
#6 Recomandare: mestecați suficient de bine alimentele. Nu e nici o grabă 🙂
#7 De consumat: salate alături de felurile principale (în loc de clasica garnitură de cartofi), APĂ (acest lichid-minune al vieții), ceaiuri calde – pot preveni constipația, facilitează digestia și absorbția nutrienților.
#8 Între mese: nițică mișcare nu strică deloc, căci ajută la digestie (de evitat răsturnarea pe-o canapea, căci așa se încurajează refluxul gastric!) + administrarea de fermenți, dacă simțiți că e nevoie.
În ceea ce privește ouăle de Paști… »
#9 Când achiziționați ouă: atenție la termenul de valabilitate – acesta trebuie să fie ștampilat pe coajă. Luați ouă care au coaja intactă și curată.
#10 Atenție la vopseaua de ouă: din păcate, colorăm ouăle de Paști cu E-uri. Recomandare de lectură / video » Bolile care pot fi provocate de vopselele pentru ouăle de Paşte.
#11 Recomandare, deci: nu mai bine vă jucați puțin de-a artiștii culinari și vopsiți ouăle prin metodele naturale? Noi am încercat anul trecut și a fost o experiență frumoasă » Experimente de Paște: ouă vopsite natural sau cu șervețele.
Fun Fact: în 2017, aproximativ 150 de milioane de ouă au fost cumpărate de români cu ocazia Sărbătorilor Pascale. (sursă: Digi24).
Care sunt riscurile și ce probleme de sănătate pot să apară dacă nu consumăm cu moderație?
Gravitatea problemelor variază de la om la om, de la caz la caz. Este bine să știm care sunt riscurile dacă nu suntem atenți și consumăm alimente în mod excesiv. Vi le enumerăm mai jos + recomandări:
- Reflux gastroesofagian / arsuri » beți un ceai de ghimbir sau mestecați o gumă cu aromă de mentă (fără zahăr);
- Balonare » consumați un ceai de ghimbir sau de sunătoare
- Umflarea mâinilor și picioarelor » apare în cazul consumului excesiv de sare » retenție de apă.
- Creșterea nivelului de colesterol
- Tahicardie
- Infarct
- Criza de colică biliară
În caz de URGENȚE la Cluj:
- În Cluj-Napoca: adulții se pot adresa cu urgențe medico-chirurgicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj (str. Clinicilor, nr. 3-5), la Unitatea de Primire Urgențe. Copiii cu urgențe vor fi primiți la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca (str. Moților, nr. 68).
- În județul Cluj, în municipiile Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej și în orașul Huedin, camerele de gardă ale spitalelor asigură serviciile de urgență necesare. Pentru urgențe minore, se poate apela la centrele de permanență (program permanent, nonstop): în Cluj-Napoca pe str. Băița, nr. 9 și pe str. Horea, nr. 78, în Turda pe Calea Victoriei 7C, iar în Mociu pe str. Principală, nr. 88.
- Serviciul de Ambulanță poate fi apelat la 112 și funcționează în permanență.
Surse bibliografice: Digi24.ro & DOC.ro (Dr. Oana Cuzino)
Imagini: retetetimea.ro & gandurisibucatareala.ro, cozonaculdolofan.ro, savoriurbane.com, gastropedia.ro, @missbeckycottage