Cum a ajuns Clujul casa mea adoptivă?

de | | 3 Minute

Cum a ajuns Clujul casa mea adoptivă?

Trecând de „examenul maturității”, am avut de luat una dintre cele mai dificile decizii din viața mea. A trebuit să îmi aleg orașul adoptiv, în care voi locui pentru următorii ani. Decizia am luat-o impulsiv, nefăcând analize SWOT, neconsultând zodiacul sau părinții. Știam doar că nu vreau să respir aerul din capitală  dar că îmi doresc un oraș plin de oportunități, așa că am ales Clujul. Cu mașina plină de amintiri de acasă, am ajuns în Cluj, pe contrasens. Oamenii ne zâmbeau însă și ne îndrumau pe drumul cel bun.

Am avut un sentiment plăcut, ceva îmi spunea că am ales bine însă aveam nevoie de dovezi ca să mă conving.

Trebuie să recunosc că nu a fost dragoste la prima vedere. Eram un copil atașat de jucăriile de acasă și nu eram dispusă să îmi schimb locul de joacă. M-am adaptat greu și dădeam fuga pe acasă de câte ori aveam ocazia. Timpul trecea iar gustul mâncării de acasă a început să se dilueze, dorul să se estompeze iar locurile familiare după care tânjeam au fost înlocuite de peisaje noi. Am început să explorez orașul, să particip la evenimente inedite și să cunosc cultura locală.

Lucian Nuta ponei parc

Cum să explici cunoscuților de ce în vocabularul tău se strecoară tot mai multe cuvinte ardelenești, de ce îți vizitezi orașul natal tot mai rar și de ce zâmbești fără motiv când străbați străzile Clujului. Arhitectura, istoria, localizarea, oamenii, mâncarea, oportunitățiile, educația, distracțiile și ritmul rapid în care Clujul se dezvoltă continuu atrage tot mai mulți oameni care vor să se mute aici.

piata unirii-emil boc

An de an, Clujul se umple de studenți care dau viață orașului. Puțini se întorc însă în locurile natale, Clujul devenind a doua casă pentru mulți dintre ei. Viața de student îți formează personalitatea și te pregătește pentru provocăriile vieții de adult. Nopți pierdute, prietenii noi, râsete, adrenalină, concerte, teatru, cărți, examene, karaoke, competiții sportive, accente amuzante, sute de amintiri sau locuri prin care ai pășit cu încredere și entuziasm – momentele astea le colectezi și depozitezi într-un loc special.

roata electric castle

Se spune că acasă e acolo unde dormi bine. Când am constatat că patul meu de acasă mi-a devenit străin și eram mai sensibilă decât prințesa din povestea cu bobul de mazăre, am primit confirmarea că aparțin orașului din inima Transilvaniei. Conversațiile lungi cu părinții și prietenii din copilărie conțin neaparat întâmplări fabuloase din Cluj, știri, evenimente și multe dorințe pe care le-am bifat aici.

Faptul că am ajuns să scriu despre Cluj și împrejurimile acestuia, să particip la conferințe, dezbateri, piese de teatru, concerte, cluburi de lectură și să expun idei despre acestea, poze sau impresii personale, mă încadrează în categoria norocoșilor. Transmit mai departe vestea, prin viu grai sau prin scris: Clujul e demn de a fi considerat acasă.

Piata Unirii cj

Loredana Giță, redactor Cluj.com
Foto: @rimi88aj, Emil Boc, @adihadean, Lucian Nuță, @discovercluj