Despre creativitate în arhitectură și planificare urbană – Proiect C, Episod 7

de | | 2 Minute

Despre creativitate în arhitectură și planificare urbană

Planificarea urbană și lucrările de arhitectură nu pot fi separate de creativitate. „Dincolo de utilitate și eficiență, arhitectura presupune și emoție.” Șerban Țigănaș, arhitect și președinte al Ordinului Arhitecților din România (2010-2018), este invitatul lui Florin Moroșanu în acest episod din cadrul Proiect C. Cei doi discută despre procesul creativității în arhitectură, despre creativitate ca o manifestare a speranței, despre Leonardo da Vinci, despre rolul echipei în arhitectură și modul în care vechile clădiri, nedorite, pot fi transformate creativ, nu demolate. 

Câteva idei și informații care ne-au atras atenția: 

  • Asocierea dintre creativitate și speranță sau optimism. 
  • „Există foarte multă personalitate în creativitate” – fiecare arhitect lucrează altfel, fiecare echipă abordează lucrurile diferit. 
  • Creativitatea nu se manifestă omogen în arhitectură, ci putem vorbi de anumite etape în care „intensitatea căutării creative” este mai ridicată (etapa de început, de exemplu): „Atunci când e foaia albă. Atunci când ești extrem de atent la datele din jur, la ceea ce îți cere clientul – public sau privat, la patrimoniu, context, sustenabilitate, trecut, viitor ș.a.m.d. și încerci să înțelegi cât mai bine, ca să nu ratezi din ingredientele pe care le folosești în procesul creativ ceva care s-ar putea dovedi după aceea fundamental.”
  • „Pentru a face turnuri și domuri sau mari proiecte, arhitectul are nevoie de orchestră.”
  • Someș Delivery – ca proiect socio-cultural creativ » transformarea unui concept și adaptarea lui în funcție de nevoile și problemele comunității locale. 
  • Clădirile care au „eșuat” ca proiect, pot fi regândite, nu demolate sau refăcute cu totul altfel, ci mai degrabă „înghițite” de un nou proiect » „cu o gândire mult mai inspirată, mult mai generoasă și care rezolvă problemele pe care le aveau.”

„Proiect C – despre oameni, creativitate și oraș” este o inițiativă cu rol educativ a Serviciului Public pentru Administrarea Obiectivelor Culturale Cluj-Napoca, Direcția Casa Municipală de Cultură, care își propune nu doar să explice ce înseamnă creativitatea și alte concepte asociate, ci și să ofere perspective asupra formelor pe care aceasta le îmbracă în variate domenii – precum arhitectura, artele spectacolului, arte vizuale, IT, cercetare, design sau advertising. 

Luând forma unor discuții în format video cu invitați din sectoarele culturale și creative, episoadele din cadrul Proiect C le veți putea găsi, publicate pe rând, în categoria specială pe care Cluj.com o dedică proiectului » cluj.com/categorii/cluj-proiecte/proiect-c